Saturday, June 4, 2016

TIFF 2016 - Competiție (5)

O ultimă postare cu filmele din competiție de care nu am apucat să vorbesc and I'm done here.

”Shelley”

Shelley (Ali Abbasi, 2016) - un pregnancy horror foarte consistent de la un capăt la altul în ceea ce privește ritmul și atmosfera pe care le crează. Totuși, mi-ar fi plăcut ca montajul să fie mai puțin fragmentat - în secvențele mai intense tăieturile de montaj sunt cam dese și uneori confuze. Altfel, foarte bun jocul Cosminei Stratan (văzută anterior doar în „După dealuri”), încât absența ei se face simțită în ultimul act ai filmului.

A peine j'ouvre les yeux (Leyla Bouzid, 2015) - un film cu tineri muzicieni tunisieni în perioada imediat de dinaintea izbucnirii Primăverii Arabe. Melodiile sunt foarte reușite, dar pentru un film care se vrea militant, revoluționar, e extraordinar de banal. Iarăși, foarte bună interpretarea actriței din rolul principal, Baya Medhaffer. 

”Sparrows”

Þrestir / Sparrows (Rúnar Rúnarsson, 2015) - regizorul a câștigat deja premiul pentru regie la TIFF 2016 pentru ”Volcano” (”Eldfjall”), un film care mi-a plăcut destul de mult la acea vreme. ”Sparrows” este o confirmare a talentului lui Rúnarsson, care are o abilitate aparte în a regiza actori tineri și a vorbi despre conflictele inter-generaționale (un tată alcoolic și fiul său adolescent în acest caz). Filmul se împiedică un pic în propriul scenariu în ultimele 15 minute, dar se salvează parțial cu un superb cadru final. 

***

Și, în final, iată cum mi-ar plăcea mie să arate palmaresul festivalului:

Cel mai bun film: TIKKUN
Regie: DE L'OMBRE IL Y A - Nathan Nicholovitch
Interpretare: DAVID D'INGEO (De l'ombre il y a) +/- COSMINA STRATAN (Shelley)
Scenariu: ISLAND CITY
Imagine: CÂINI
Premiul Juriului: evident, aceasta va fi decizia juriului...

Găsiți toate postările mele despre competiția TIFF 2016 aici:

Friday, June 3, 2016

TIFF 2016 - Competiție (4): Câini

Câini
(Bogdan Mirică, 2016)


Singurul film românesc din competiția oficială de anul acesta vine proaspăt de la Cannes, unde a câștigat premiul FIPRESCI al secțiunii Un Certain Regard (not too shabby). Dragoș Bucur joacă rolul aparent principal - Roman, care vine din București în Dobrogea să preia un teren lăsat moștenire de bunicul său, cu intenția de a-l vinde ulterior. Însă lucrurile se complică repede, iar Roman se lasă antrenat într-o intrigă complexă, cu traficanți, polițiști rurali, informatori și bucăți de cadavre găsite într-un heleșteu. 

Încă de la prima secvență - un lung cadru care planează asupra unei mlaștini - este evident că Mirică vrea să facă un cu totul alt cinema decât cel făcut în ultimii zece ani în România. Sigur, nu este vorba de un cinema original, iar asemănările cu filmele fraților Coen au fost semnalate încă de la Cannes (și, de fapt, încă din scurtmetrajul ”Bora Bora” semnat de Mirică în urmă cu câțiva ani). Eu am mirosit și un pic de ”There Will Be Blood”, dar m-am gândit deasemenea și la cel mai recent film al lui Szabolcs Hajdu, ”Mirage”/”Délibáb”, tot un fel de deturnare subversivă a unui gen cinematografic clasic american (western-ul) și în care întâmplător îl regăsim și pe Dragoș Bucur. 


Prin design, „Câini” este gândit ca fiind plin de red herrings, MacGuffins, elipse narative și subplot-uri care nu sunt rezolvate. Această tactică reușește să țină spectatorul în tensiune, iar chiar dacă pay-off-urile nu sunt decât parțial satisfăcătoare (de exemplu, o parte din obligatoria baie de sânge finală este lăsată off-screen), la un nivel superficial, „Câini” este cu siguranță cel mai accesibil film din competiție. Din păcate, filmul mi s-a părut prea fragmentat, iar doar anumite secvențe izolate sunt cu adevărat reușite - precum acel superb plan secvență în care polițistul jucat de Gheorghe Visu „disecă” o probă. O altă problemă ar fi că Mirică mi se pare mai preocupat de cum arată filmul său decât de cum lucrul cu actorii. Din această cauză, cam fiecare actor pare să se descurce pe măsura materialului cu care lucrează. Visu și Vlad Ivanov, care joacă tipologii clare (omul legii și nelegiuitul), lasă o impresie puternică. Lui Bucur, al cărui personaj este un surogat pentru spectator, nu i se dă altceva de făcut decât să fie bucureștean eșuat la țară și, în consecință, apariția lui este mult mai ștearsă. Cât despre actorii din rolurile secundare/episodice, mai bine să nu spunem nimic. 


Wednesday, June 1, 2016

TIFF 2016 - Competiție (3)

Tikkun (Avishai Sivan, 2015)


Unul dintre cele mai originale filme din competiția acestui este această curiozitate israeliană, cu iz de Bunuel, filmat în alb-negru și plasat într-o comunitate de evrei hasidici. Personajul principal, Haim-Aron, un student care ține să respecte ultra-strict regulile religiei sale, suferă un accident stupid, fiind salvat de tatăl său după o resuscitate prelungită. După ce revine la viață, Haim-Aron începe să prezinte derapaje din ce în care mai flagrante de la calea ultra-ortodoxismului, iar tatăl său este asaltat de viziuni/coșmaruri în care este acuzat că a încălcat voința divină readucându-și fiul la viață. Filmul este „dificil”,uneori apăsător, atmosferic, punctat de câteva superbe secvențe onirice - precum visul în care tatăl îl aruncă pe Haim-Aron într-o groapă umplută cu crocodili, Old Testament - style sau inconfortabila explorare a unui cadavru feminin în penultima secvență a filmului. Din perspectiva mea de necunoscător, m-a fascinat modul în care Avishai Sivan prezintă viața din această comunitate. În final, consider că filmul adoptă o atitudine critică față de acest mode de viață, plin de restricții, interdicții și pedepse crunte (vezi finalitatea poveștii). Sigur, filmul are și ceva defecte, dar din punct de vedere vizual (cea mai bună imagine din festival de până acum) și tematic reprezintă exact ce vreau să vad în această competiție care începe să pară prea plină de produse „derivate” - Altceva!

*** 

Am mai văzut câteva filme din competiție care nu prezintă însă foarte mare interes, dar pe care am să le trec în revistă pe scurt (dar, totuși, cu bunăvoință):

Jajda / Sete (Svetla Tsotsorkova, 2015) - un film bulgăresc, plimbat intens pe la festivaluri, dar care dincolo de imagini frumoase nu are prea multe de spus. Cele cinci personaje, între care se dezvoltă diferite tensiuni sexuale, sunt insuficient dezvoltate. Dar măcar e scurt...

„Jajda”

Tanna (Martin Butler & Bentley Dean, 2015) - interesant mai degrabă din punct de vedere antropologic, fiind o perspectivă rară în viața unui trib izolat din Pacificul de Sud. Totuși, din punct de vedere cinematografic, este mult mai puțin aventuros decât documentarele lui Robert J. Flaherty,  cele mai vechi datând deja de peste 90 de ani, iar comparația cu ”Tabu” al lui Murnau nu îl ajută deloc. Sesiunea de Q&A cu Bentley Dean a durat aproape 45 de minute, a fost foarte entertaining și a lăsat impresia că povestea filmărilor este mai interesantă decât filmul însuși... Și mai onestă...

Fado (Jonas Rothlaender, 2016) - în niciun caz un film slab, dar parcă unul pe care l-am văzut de prea multe ori și care are destule similitudini cu ultimele două câștigătoare ale Trofeului Transilvania - ”Stockholm” și ”El incendio”. Aș accepta să primească un eventual premiu pentru interpretare, însă nu mai mult de atât.