Saturday, December 31, 2011

The Girl with the Dragon Tattoo (SUA/Suedia/UK/Germania, 2011)

The Girl with the Dragon Tattoo
(SUA/Suedia/UK/Germania, 2011)


Regia: David Fincher
Cu: Rooney Mara, Daniel Craig, Christopher Plummer, Stellan Skarsgård, Robin Wright

Rating: 3.5/5

Înainte de a începe, vreau să clarific două lucruri. În primul rând, filmul nu este un remake, ci a doua adaptare a romanului lui Stieg Larsson. Înțeleg aversiunea față de remake-urile americane care apar imediat după un film străin, dar ”The Girl with the Dragon Tattoo”, din varii motive, nu merită această aversiune. Nu există niciun moment în care acest film să arate ca cel care l-a precedat. În al doilea rând, David Fincher este unul dintre cei mai buni regizori contemporani, dar asta nu înseamnă că nu dezamăgește uneori. ”The Game”, ”The Curious Case of Benjamin Button” sau chiar, după părerea mea, ”Zodiac”, deși le consider filme bune, par să fie eforturi uriașe din partea realizatorului, iar rezultatele „slăbuțe”. 


Sunt convins că filmul de față este cel mai bun rezultat pe care îl poți obține și să fii și fidel sursei. Comparat cu filmul lui Niels Arden Oplev, care are estetica unui film de televiziune, filmul lui Fincher este un noir pervers, pulpy, gritty și unul dintre cele mai remarcabile exemple de imagine digitală ale anului. Fincher reînnoiește colaborarea cu operatorul Jeff Cronenweth, iar Trent Raznor și Atticus Rose revin și ei pentru a semna excelent coloană sonoră, un asediu electronic minimalist care infiltrează fiecare scenă. Acestea fiind zise, filmul are totuși peste două ore jumate și nu are niciun motiv să fie atât de lung. Am apreciat faptul că pentru Fincher cazul la care lucrează Blomkvist nu este la fel de important ca personajele sale, dar faptul că ”The Girl with the Dragon Tattoo” se prelungește cu o jumătate de oră nu este necesar. Continuarea este anunțată, dar eu unul nu îl văd pe Fincher pierzându-și vremea cu o a doua parte.


Și, în final, două cuvinte despre actori. Trebuie din start să spun că nu mi-a plăcut Noomi Rapace în primul film, dar că interpretarea ei s-a îmbunătățit în episoadele următoare. Totuși, prefer imaginea, corpul și figura lui Rapace, în timp ce Mara mi se pare că este ajutată de machiaj. Dar interpretarea sa este una dintre cele mai bune ale anului, ajutată fiind și de Daniel Craig, care acceptă să treacă în planul doi (atât în unele momente ale filmului cât și în materialele de promovare). Christopher Plummer este excepțional în cele câteva scene ale sale și aduce un plus de teatralitate într-un film care mizează pe un realism dur, iar Stellan Skarsgård joacă un rol care nu pare să necesite prezența unui actor (foarte) cunoscut, unless...

Friday, December 30, 2011

Top 5 Filme Româneşti 2011

După TIFF-ul de anul acesta, nu credeam că o să reuşesc să fac mai mult decât un top 3 pentru filmele autohtone. Totuşi, premierele de toamnă nu au fost deloc rele (nu în totalitate), aşa că mai jos avem cele mai bune 5 filme româneşti, cu care nu ar trebui să ne fie ruşine să ieşim în lume.


1. Aurora (Cristi Puiu) - review
2. Din dragoste cu cele mai bune intenţii (Adrian Sitaru) - review
3. Crulic - drumul spre dincolo (Anca Damian) - review
4. Principii de viaţă (Constantin Popescu) - review & TIFF
5. Periferic (Bogdan George Apetri) - review

"Din dragoste cu cele mai bune intenţii"

Tuesday, December 27, 2011

Top 10 cele mai proaste filme pe care le-am văzut în 2011

Suntem în acea perioadă a anului în care tragem linie și facem câteva topuri pentru a vedea cu ce am rămas din 2011. O să urmeze mai multe topuri, inclusiv cele mai bune filme românești, cele mai bune filme care nu au ajuns în România (și probabil nici nu vor ajunge) și poate chiar și un top cu documentare. Dar, până să ajungem la filmele care chiar merită văzute, să ne amintim de cele pe care trebuia să le evităm. Evident, nu m-am obosit să văd toate dudele de anul acesta, mai ales în a doua parte a anului, dar filmele de mai jos sunt printre cele mai triste experiențe pe care le-am avut la cinema anul acesta și eu cred că sunt destule.

Cel mai prost film al anului:
Your Highness (r. David Gordon Green) - un film benign, bineînțeles, dar idiot și fără nicio urmă de umor.

"Your Highness". Mr. Skin will tell you exactly how much of this movie you need to watch.

Runner-up:

Următoarele 8 poziții, în ordine alfabetică:
Arthur

„Copilăria lui Icar”

Mențiuni de dezonoare & Dezamăgiri:
Bridesmaids

Dacă (nu) doriți să revedeți:
- topul de anul trecut, când Serj a ieșit triumfător...

Friday, December 23, 2011

Silver screen & silver bells - Filme de vazut de Crăciun

Ne-am adunat vreo zece colindaci să vă urăm prea fericite sărbători și să vă recomandăm câteva filme oarecum de sezon. 


Crăciun à la Bergman: Fanny and Alexander

Sub toată puzderia de brizbrizuri, mese pantagruelice, pupături pe obraji rumeni și îmbrățisări de rubedenii întru măsurarea taliei ceiluilalt, Ingmar Bergman a dosit câteva elemente/sentimente primordiale și caracteristice sărbătorii: angoasa și imprevizibilul. Nefiind neapărat un film despre Crăciun ci mai degrabă un basm moralizator-apăsător-intravenos, Fanny and Alexander îi dedică totuși o anticameră  tapetată cu roșul organic, chirurgical specific lui Bergman și opulent decorată cu personaje baroce, discursuri vii, cu personaje vii și discursuri baroce...





Mâine seara vine Crăciunul şi după o sesiune de colinde şi mâncăruri alese parcă ar merge şi un film. Nu ştiu alţii ce preferă, dar eu în preajma sărbătorilor îmi place să vizionez Home Alone. Da, ştiu e un film tipic de sărbători, e o comedie expirată cu un băieţel şi nişte hoţi proşti, dar îmi place. Mă distrează de fiecare dată când îl văd şi cred că din 1992 încoace l-am văzut de vreo 20 de ori. Kevin mă face să intru în atmosfera Crăciunului, să zâmbesc, să apreciez cina de Crăciun alături de cei dragi şi chiar mă face să mai suport încă o zi de cumpărături. Probabil că un altfel de film ar fi mai potrivit ca o recomandare ţinând cont de tema sesiunii, dar pentru restul genurilor avem vreo 363 de zile la dispoziţie.   Merry Christmas and a Happy New Year! Vizionare plăcută.







Cine nu are o familie de Craciun sa-si cumpere una! Cam asa as rezuma “Surviving Christmas”, un film tare simpatic si tare de sezon. L-am vazut de vreo patru ori pana acum si nu pot spune ca m-am saturat. Acum nu stiu exact daca e vorba de subiect in sine, de actori sau de Ben Affleck in mod special. Hmm, da, Ben Affleck e de vina! Il gasesc tare simpatic si rolul ala e perfect pentru el. Parca nu as fi astezat-o langa el tocmai pe blondina de Applegate, dar se pare ca fac echipa buna. Cel putin la ciondaneli si la sanius. Craciunul se petrece in familie! Un mesaj perfect.



M-am tot gandit zilele astea la un film deosebit pentru perioada asta, mi-au venit in cap tot felul de Singur(atati) acasa si alte mici comedioare absente din platforma consacratilor de filme de genul asta; m-am gandit ca v-ar placea si  The Holiday care e o mixtura nu chiar cheesy, am ajuns apoi departe la Modern Times si la ideea ca un clasic ajunge, aproape negresit, in suflet si ca pe deasupra va mai si umple chipurile de zambet, dar nu, aleg Serendipity care mi se pare de departe cel mai potrivit pentru iubire, caldura si obraji colorati. Sa aveti un Craciun fericit!



O lume inca imaginara, calda, fara zapada, fara Hrusca si colindele-i depresive, fara zurgalai, o lume in care renii se vor fi scufundat de mult … Cu exceptia cazului in care se vor fi transformat in amfibii iar Santa ar fi evoluat catre o forma mai vesela a “Omului din Atlantis”, jucat, demult, de Patrick Duffy, mai cunoscut drept unul dintre personajele obositor de pozitive ale legendei “Dallas” … O lume fara zambet, o lume fara Craciun, o lume in care cadourile au fost inlocuite de jafuri iar colindatorii de ucigasi anuntati de huruitul ruginit al jetsky-urilor turate salbatic … O lume trista, dominata de blazare, unduitoare, precum mirajul unui Craciun de mult uitat …


Nu am sa pretind ca am vazut filmul asta de fiecare Craciun, pentru ca nu este asa. L-am vazut o singura data, cred ca pe un post german care hotarase ca printre zecile de ore cu Macaulay Caulkin in varianta preteen, adica foarte soft, printre “oooh, brazi frumosi”, apfelstrudels si bere neagra in editie limitata de sarbatori, ar merge si doua ore de evadare intr-un viitor indepartat, umed si post-apocaliptic. Si, sincer, chiar daca filmul nu avea nici in clin nici in maneca cu spiritul Sarbatorilor actuale, in timp ce il vedeam, pentru o clipa, m-am gandit ca intr-o lume a apelor, Mos Craciun e musai sa aiba branhii …

Waterworld, by Kevin Costner …


Daca anul acesta spiritual sarbatorilor e saracacios de-a binelea poate din lipsa zapezii, a oamenilor bine dispusi sau a urarilor de genu ce am vazut intr-un scurt-metraj jegos ce bantuie pe aici


Filmul meu recomandabil pentru starea de fericire in jurul sarbataorii de Craciun e Polar Express, o animatie pentru copilul din noi, o adevarata calatorie spre binecunoscutul taram al lui Mos Craciun, un adevarat traseu plin de peripetii, umplut cu imagini splendide desprinse dintr-o iarna de vis si o imaginatie bogata pentru a trezi sentimentele de fericire/bucurie.



Ce altceva poate fi mai potrivit să urmăriți de Crăciun decât o incursiune într-un bar de homosexuali intitulat subtil "Rectum", și o scenă de viol anal (cu nimeni alta decât Monica Bellucci) de 10 minute, toate astea și multe altele în capodopera lui Gaspar Noé, Irréversible. 



Cu riscul să fiu off-topic, o să recomand de Crăciun un film... având ca temă Crăciunul. :) Mai exact este vorba despre Surviving Christmas, un film din 2004 cu Ben Affleck, pe care l-am văzut recent şi care mi-a plăcut. Nu-i perfect, nu-i lipsit de exagerări, nu-i lipsit de defecte, dar este funny. Recomandarea lui merge pe linia: nici nevasta ta nu-i perfectă (dac-o ai, iară dacă n-o ai atunci iar nu-i perfectă, nefiind nicicum) dar ai luat-o pentru calităţile ei şi nu pentru cusururi. Aşadar, ca un exerciţiu de a privi, recomand un film cu doar 5.0 pe IMDB, relaxant, nesolicitând altceva decât muşchii faciali şi antirasist, în sensul că poate fi vizionat de către oricine.


They're selling hippie wigs in Woolworth, man!

Regizorul Bruce Robinson s-a întors anul acesta după o lungă absență, dar ”Withnail & I” este filmul pentru care va intra în istorie. Iar în apropierea sărbătorilor, putem învăța câte ceva despre excese de la personajele din acest film. Richard E. Grant și Paul McGann plonjează într-un vârtej auto-distructiv antrenat de alcool, toate tipurile de droguri existente și (printre alții) Jimi Hendrix. What a piece of work is man! Dar există și o morală, iar ca să fie totul limpede - și fiindcă chiar nu are rost să ne speriem de spoilere în acest caz - voi dezvălui finalul:



Cu ocazia Crăciunului recomand filmul Bad Santa (2003). Pentru că e în temă, are umor negru de calitate, îl are printre actori pe regretatul Bernie Mac, şi a fost primu care mi-a venit în minte când am primit provocarea lu' Adina. A trecut vreme bună de când l-am vizionat.. aşa că intenţionez să-l revăd şi eu cu acest prilej. Ho! Ho! dragii moşului.

Film Title: Bad Santa.


ps: şi la ăsta (Rare Exports: A Christmas Tale) m-aş mai uita; i-am văzut traileru' anu' trecut şi am uitat de el.

Monday, December 19, 2011

Essential Killing (Polonia/Norvegia/Irlanda/Ungaria, 2010)

Essential Killing
(Polonia/Norvegia/Irlanda/Ungaria, 2010)


Regia: Jerzy Skolimowski
Cu: Vincent Gallo, Emmanuelle Seigner, Zach Cohen

Rating: 4/5

Pe lângă „O Estranho Caso de Angélica”, despre care am scris în ultimul meu post, în topul pe 2011 al celor de la Cahiers du Cinéma se regăsește și ”Essential Killing”, revenirea în forță în cinema a lui Jerzy Skolimowski. Co-scenarist la „Cuțitul în apă” a lui Polanski și realizator a cel puțin două filme britanice de referință ale anilor '70, ”Deep End” și ”The Shout”, Skolimowski a părăsit lumea filmului pentru o perioadă, iar de-abia ”Essential Killing” este un adevărat come-back. Un film aparent problematic, în care un terorist capturat în Afganistan (jucat de Vincent Gallo în spatele unei barbe groase), care evadează în timp ceeste transportat înspre o închisoare din Europa de Est. Filmul începe ca ”The Hurt Locker”, continuă ca ”Road to Guantanamo”, pentru a deveni în final o fabulă despre supraviețuire, plină de simboluri.


Două merite mari ale Skolimowski. În primul rând, evită să facă un film politic. Armata americană nu este criticată mai mult decât o fac jurnalele de știri (waterboarding, închisori secrete etc.), iar personajul principal, deși este urmărit în permanență și asistăm la eforturile sale de a supraviețui într-un climat ostil, nu este deloc un erou, nu este cineva cu care spectatorul se poate identifica. Chiar din contră, este de-a dreptul dezumanizat, înspre final. În al doilea rând, trebuie notat că în marea sa parte filmul este mut. Există muzică (excelenta contribuție a lui Pawel Mykietyn) și efecte sonore, dar dialogul este foarte puțin și în general, irelevant. Alături de „Le quattro volte”, ”Essential Killing” este un film mut modern, în care primează imaginile, atmosfera și peisajele.


Există multe secvențe notabile în acest film, inclusiv o evadare spectaculoasă, niște flashback-uri foarte colorate, o întâlnire cu o femeie în lactație și o excelentă scenă în care personajul principal halucinează, realizată fără efecte speciale, un moment cu adevărat excepțional. În final, Vincent Gallo trebuie și el felicitat. Și el un om problematic, face de data aceasta un rol extraordinar și cred că este cea mai reușită apariție a sa de la ”Buffalo '66” încoace, recompensată pe bună dreptate cu un premiu la Veneția. ”Essential Killing” nu e pentru toată lumea și are lungimi pe alocuri, dar este un film șocant, aparte. Nu rescrie regulile cinema-ului, dar nici nu ține cont de ele. 

Friday, December 16, 2011

O Estranho Caso de Angélica (Portulagia/Spania/Franța/Brazilia, 2010)

O Estranho Caso de Angélica
(Portulagia/Spania/Franța/Brazilia, 2010)


Regia: Manoel de Oliveira
Cu: Ricardo Trêpa, Pilar López de Ayala, Leonor Silveira

Rating: 4/5

În ultimele zile, au început să apară pe internet primele topuri ale anului. Și, ca de obicei, în măsura posibilităților, încep să văd cât mai multe dintre filmele pe care le-am ratat. Destul de sus în clasamentul celor de la Cahiers du Cinéma (în care a triumfat „Habemus papam”), este acest straniu film, cu un foarte straniu titlu, regizat de un „răsfățat” al revistei, cineastul portughez în vârstă de 103 ani (împliniți pe 11 decembrie), Manoel de Oliveira. De ceva vreme încoace, de Oliveira face cam un film pe an (dacă acesta este secretul longevității, Woody Allen pare să fie pe drumul cel bun). Stilul portughezului, riguros vizual și plin de referințe literare, nu este foarte accesibil. Ca dovadă, anul acesta la TIFF, filmul său precedent, „Excentricitățile unei blonde”, deși lung de doar 65 de minute și foarte frumos filmat, a fost unul dintre cele mai prost votate filme de către public.


„O Estranho Caso de Angélica” începe cu Isaac (Ricardo Trêpa, un fotograf evreu, care este chemat în miez de noapte să o fotografieze pe o tânără care tocmai a decedat (provenind dintr-o familie de creștini devotați). În momentul în care o privește prin obiectivul aparatului, i se pare că Angélica deschide ochii și îi surâde. În zilele următoare, nu va reuși să își scoată din minte această imagine, care reprezintă debutul unei expreiențe transcendentale (ceva de genul „Sărmanul Dionis”), la finalul căruia Isaac (sau măcar spiritul acestuia) va parasi spațiul și timpul în care se află. 


Este un film solicitant, dar foarte bine gândit și executat. Tematic, este destul de bogat și are mai multe straturi care trebuie descifrate. În acest sens, recomand articolul celor de la Cahiers du Cinéma (Jean-Phillipe Tessé, mai exact) din martie 2011. Este un film care pornește de la o chestiune de identitate și religie și sfârșește prin a pune în discuție viața de dincolo de moarte și natura universului. O excelentă secvență prezintă o discuție la cină între mai mulți oameni de știință, care vorbesc despre acceleratoare de particule și așa mai departe, în timp ce Isaac privește pierdut orașul pe fereastră. Acest gest al său este repetat pe parcursul filmului, fotograful având, în principiu, două perspective complementare, opuse asupra orașului: de la fereastra camerei sale și de pe dealul unde merge regulat să fotografieze niște muncitori.


Chiar și fără a intra în detalii și discuții despre teme, filosofie și alte „prostii”, „O Estranho Caso de Angélica” este un film care mie mi s-a părut destul de ușor de urmărit și plin de imagini excepțioanle, precum un travelling de-a lungul mai multor poze atârnate pe o sârmă și zborul îmbrățișat al lui Isaac și Angélica (reluat în unele postere), care pare desprins dintr-un vitraliu pictat de Chagall. De câteva ori, imaginea digitală distrage atenția, în special în secvențele filmate în plină zi, cu mult soare, dar în mare parte nu se pot reproșa multe imaginii filmului. Recomand „O Estranho Caso de Angélica” pentru cinefilii mai aventurieri. Nu cred că vor fi dezamăgiți.

Wednesday, December 14, 2011

Moneyball (SUA, 2011)

Moneyball
(SUA, 2011)


Regia: Bennett Miller
Cu: Brad Pitt, Jonah Hill, Philip Seymour Hoffman, Robin Wright

Rating: 3/5

Nu a fost un an deloc rău pentru Brad Pitt. După excelenta prestație din ”The Tree of Life” (unul dintre cele mai bune roluri ale sale), biletul pentru Oscar pare să îi fi sosit odată cu ”Moneyball”, în care îl interpretează pe Billy Beane, manager al echipei de baseball Oakland Athletics și unul dintre inovatorii jocului. Întregul film gravitează în jurul lui Brad Pitt, care arată ca un Robert Redford „reîncarnat”, întinerit, într-o interpretare reținută, subtilă. Billy Beane-ul din acest film este un personaj trist, care are însă tot timpul un zâmbet de oferit celorlați. Este, în același timp, un loser etern, dar și marele câștigător, cel care - ni se spune în film - a schimbat jocul de baseball. 


Regizat de Bennett Miller (”Capote”), bazat pe un scenariu de Steven Zaillian și Aaron Sorkin și filmat de Wally Pfister, ”Moneyball” nu putea să iasă decât un film bine făcut, solid, calculat. Din păcate, nu este mai mult decât atât. Cu o durată de peste două ore, filmul este monoton, dar reușește cumva să mențină un ritm susținut și astfel nu devine plictisitor. Nu există o gradare prea bună și finalul vine destul de brusc. Înainte de a apărea, filmul începea să fie comparat cu ”The Social Network” (din varii motive). Acum, această comparație pare să aducă un deserviciu ambelor filme. Lui ”Moneyball” îi lipsește un regizor cu personalitate și nu se remarcă decât prin rolul făcut de Brad Pitt. Dar merită menționat și Jonah Hill în rolul „ajutorului” lui Billy Beane, un statistician care folosește matematica pentru a evalua jucătorii de baseball, evitând bias-ul antrenorilor și impresarilor. Pentru Hill, acesta cred că este singurul său rol serios și se descurcă destul de bine. 

Monday, December 5, 2011

Pithy Reviews (10)

Short reviews of rare-ish movies, just to pass the time...

Utu (Geoff Murphy, 1984)
Part western, part ethnic cinema, part exploitation, part historical war epic, with hints to Shakespeare, the New Zealand film "Utu" is a quite odd, but very enjoyable piece.
Rating: 3.5 out of 5

Jesus of Montreal (Denys Arcand, 1989)
Biblical allegory, set in the world of French-Canadian theater. However, it does seem to be more a movie about the artistic corruption, as our "Jesus" is a young actor who refuses to compromise his integrity or accept censorship. Very impressive visuals, as well...
Rating: 4 out of 5

Deus e o Diabo na Terra do Sol (Glauber Rocha, 1964)
Also known as "White Devil, Black God", this is one of the most impressive film of the Cinema Novo movement, from one of its leading directors. An esoteric, mystical depiction of social unrest and religious practices in rural Brazil, it definitely should not be missed, even though it isn't exactly an easy watch.
Rating: 4 out of 5

Sunday, December 4, 2011

Le gamin au vélo (Belgia/Franța/Italia, 2011)

Le gamin au vélo
(Belgia/Franța/Italia, 2011)


Regia și Scenariul: Jean-Pierre & Luc Dardenne
Cu: Thomas Doret, Cécile de France, Jérémie Renier

Rating: 4/5

În ceea ce îi privește pe frații Dardenne, nu sunt un cunoscător al operei lor (cred că nu am văzut jumătate dintre filme lor de ficțiune), dar sunt un admirator tacit al celor câteva filme de-ale lor pe care le-am văzut. „Le gamin au vélo” (care urmează, probabil, să fie tradus în românește „Băiatul cu bicicleta”), proaspăt laureat cu un premiu pentru scenariu de către Academia Europeană de Film, nu face excepție. Protagonistul este Cyril, un băiat de vreo 10-12 ani, destul de coleric, este abandonat de tatăl său (singurul părinte în viață) la un azil. În prima parte a filmului, Cyril încearcă să își regăsească tatăl, care și-a schimbat domiciliul, și să își recupereze bicicleta pe care acesta a vândut-o. Este ajutat de Samantha, o coafeză care are grijă de el în week-end-uri. În a doua parte a filmului, Cyril se împrietenește cu Wes, un pungaș/traficant care vrea să îl folosească pe băiat pentru un jaf.


Evident, „Le gamin au vélo” abordează temele favorite ale fraților Dardenne: abuz, abandon, părinți denaturați și părinți-surogat, precum și convingerea că există și oameni cu adevărat buni. Stilistic, filmul seamănă cu celelalte Dardenne-uri, dar, e drept, parcă sunt ceva mai puține planuri-secvență, iar travelling-urile fixate pe ceafa personajelor aproape că lipsesc. Frații Dardenne pun accent pe schema de culori și nu se poate ca vreunui spectator să nu îi rămână întipărită în minte imaginea băiatului în tricou roșu pe bicicletă sau iarba de un verde extrem de viu. Există și câteva secvențe de noapte foarte reușite, atât din punctul de vedere al modului în care sunt filmate și luminate, dar și în ceea ce privește intensitatea lor: Cyril se ceartă cu Samantha, fuge de la ea pentru a comite jaful, apoi încearcă să îi dea banii tatălui său, care îl respinge în mod brutal.


Tot filmul gravitează în jurul personajului lui Cyril, un personaj instabil emoțional, plin de nerăbdare, mânie, ură și chiar un pic de răutate, dar, în același timp, naiv și - din punctul de vedere al realizatorilor, cred - lipsit de orice vin pentru faptele sale. Cyril își dorește o familie și continuă să creadă că este posibil să fie reunit cu tatăl său mult după ce este evident că acesta din urmă nu își dorește acest lucru. Thomas Doret este un interpret extraordinar de precoce, iar filmul se poate citi din expresiile de fața sa (căci dialogurile sunt relativ puține). Merită menționată și Cécile de France („L'auberge espagnol”, ”Hereafter”), care face un rol excelent și complex, departe de rolul unidimensional de „mamă sfântă” care ar fi fost foarte ușor de jucat și complet neverosimil.