Tuesday, April 29, 2014

Al doilea joc (România, 2014)

Al doilea joc
(România, 2014)


Regia: Corneliu Porumboiu
Cu (voci): Adrian Porumboiu, Corneliu Porumboiu

„Al doilea joc” este un fel de documentar în care derby-ul Dinamo-Steaua din iarna lui 1988 (prezentat în varianta sa televizată, dar fără sonor) este comentat de regizorul Corneliu Porumboiu și tatăl său, care apare și în imagini ca arbitru al acelei partide. Ce a ieșit este undeva între film experimental și film domestic, în care un tată și un fiu comentează relaxați partida. Există perioade destul de lungi (probabil până la două minute) în care niciunul nu vorbește, dacă telefonul sună răspund fără probleme, iar Porumboiu-tatăl nici nu pare convins că participă la realizarea unui film. 

Dacă aria de intersectare a mulțimii cinefililor cu cea a microbiștilor este destul de mică, eu trebuie să recunosc că probabil nu m-ar fi deranjat să mă uit la acest meci într-o după-amiază în care nu aș fi avut ceva mai bun de făcut. Ceea ce filmul pune în discuție, printre multe altele, este faptul că astfel de evenimente sportive generează pasiuni disproporționate printre fani. De aceea, nu strică din când în când să privim fotbalul prin alții ochi, eventual cei ai unui regizor care își propune să deconstruiască realitatea. Îmi vine în minte documentarul Zidane, un portrait du 21e siècle (Douglas Gordon & Philippe Parreno, 2006), care înregistra (sub privirea operatorului de imagine Darius Khondji) un meci al Realului urmărindu-l doar pe Zinedine Zidane. Un experiment îndrăzneț, pe alocuri dificil de urmărit, dar care inducea la un moment dat o adevărată stare de transă. „Al doilea joc” pare să aibă, în plus, și alte ambiții. 

Pe parcursul filmului, Porumboiu-regizorul încearcă să scoată de la tatăl său câteva informații despre ce însemna să arbitrezi un meci între echipa Armatei și cea a Securității, despre ce însemna să fii arbitru în regimul ceaușist și despre alte aberații ale vremii. Porumboiu-tatăl se dovedește, însă, destul de econom cu destăinuirile. Dacă unele dintre comentariile sale sunt interesante și revelatoare pentru jocurile de culise (care, nu se spune în film, au continuat până în zilele noastre, unde au început să fie taxate cu condamnări la închisoare), nu sunt cine-știe-ce „dezvăluiri șocante”. Ceea ce ne povestește Adrian Porumboiu poate fi oricum pus la îndoială datorită subiectivității acestuia, datorită elipselor de memorie, dar și datorită auto-criticii pe care acesta și-o face (precum mirarea sa că nu a dat un fault pe la minutul 85). 

Până la urmă, „Al doilea joc” este mai puțin un film politic, cât este un film de familie, un document al unei relații tată-fiu și un portret pe care Corneliu Porumboiu îl face tatălui său. Aflăm mai mult despre Adrian Porumboiu decât aflăm despre Steaua, Dinamo sau Ceaușescu. Abandonându-se deciziilor vizuale ale unui regizor de televiziune din anii '80, Corneliu Porumboiu realizează probabil cel mai personal film al său de până acum. Mie mi-a plăcut, este un fel de OZN în peisajul cinematografic autohton și îi dau notă mare. 

Rating: 4/5

Sunday, April 6, 2014

Micro Reviews (2)

The Grand Budapest Hotel (Wes Anderson, 2014)
Admir noua ambiție a lui Wes Anderson de a face desene animate cu actori în carne și oase. Evident, experiența ”The Fantastic Mr. Fox” a fost mai mult decât o incursiune în lumea animației, iar impactul acelui film reverberează în continuare în opera lui Anderson. ”The Grand Budapest Hotel” este o aventură frenetică, un caper nebun care reunește câteva duzini dintre cei mai mari actori ai momentului cu somptuoase decoruri miniaturale și clin d'oeil-uri către Lubitsch, Hitchcock și mulți alții. Anderson aliniază fiecare cadru stilului său din ce în ce mai lucrat, dar lui i se opune o forță dominatoare aproape egală - Ralph Fiennes, într-unul dintre cele mai bune roluri ale sale, M. Gustave, concierge demodat al unui hotel care își trăiește ultimele zile de glorie. Sufletul acestui film (greu de găsit dincolo de înfloriturile de stil) este relația dintre M. Gustave și tânărul său protejat, Zero, interpretat în anii tinereții de Tony Revolori. Iar ultimele 20 de minute sunt neașteptat de melancolice, privind nostalgic înspre prima jumătate a secolului al XX-lea și aproape reușind să integreze marile evenimente care au marcat mijlocul secolului în această stranie poveste despre un hotel din Alpi care arată ca un tort rozaliu. 
Rating: 4/5

Noah (Darren Aronofsky, 2014)
Până acum, Aronofsky a reușit să își mențină integritatea artistică indiferent de scara bugetelor pe care le avea la dispoziție. Din spusele sale, se pare că inclusiv ”Noah” a ieșit așa cum a vrut el și nu a fost ciopârțit în post-producție de casa de producție. Motiv pentru care noul său film este cu atât mai dezamăgitor. Nu că nu ar lipsi câteva secvențe pe care numai Aronofsky le putea pune pe ecran, precum excelenta cosmogonie pe care Noah o povestește copiilor săi. Dar ”Noah” este un epic biblic și moștenește toate păcatele acestui gen. Obligativitatea unei povești cât mai stufoase, a unui confict cât mai multilateral, prelungește timpul de proiecție la aproape două ore și jumătate, dominate de efecte speciale, confruntări armate și așa-zise climax-uri emoționale. Dilemele care îl frământă pe Noe de-abia sunt puse în scena, Aronofsky preferând să dezvolte un personaj negativ monoton și banal, interpretat cabotin de Ray Winstone. Am citit comparații cu ”The Fountain”, dar să ne înțelegem - ”The Fountain” este unul dintre cele mai originale și mai creative filme ale noului mileniu; ”Noah” e un action blockbuster cu câteva idei interesante. Să sperăm că nu este decât un accident nefericit.
Rating: 2.5/5


Captain America: The Winter Soldier (Marvel Studios, 2014)
Odiseea supereroilor Marvel continuă sub bagheta cuplului fraternal Anthony și Joe Russo, cei mai recenți regizori racolați de Marvel. ”The Winter Soldier” nu are look-ul lui ”The First Avenger”, dar parcă e ceva mai bine scris (deși nu pot să fiu sigur, a trecut ceva vreme...) Totuși, s-au spus lucruri despre el care nu sunt adevărate. Ceea ce este cel mai evident este nu avem de-a face cu un thriller à la anii '70. Doar fiindca Robert Redford joacă într-un film, nu înseamnă că suntem în fața unui nou ”All the Presidents Men”. O deconspirare a lumii actuale a spionajului... cu atât mai puțin. Ceea ce m-a dezamăgit cel mai mult este că - odată ce aflăm identitatea acestui The Winter Soldier - miza filmului ar fi trebuie să fie relația dintre Captain America și acest personaj. Și cum o rezolvaă regizorii & scenariștii? Cu o bătaie. Concluzie: ”The Winter Soldier” este un episod dintr-o serie care începe din ce în ce mai tare să arate că e în lipsă de suflu și idei. 
Rating: 2.5/5