Journey to the West (Franța/Taiwan, 2014)

Journey to the West / Xi you

(Franța/Taiwan, 2014)

Regia: Tsai Ming-liang

Cu: Lee Kang-sheng, Denis Lavant

Rating: 4.5/5

În scurtmetrajul lui Tsai Ming-liang, Walker (2012), Lee Kang-sheng, unul dintre actorii săi preferați, interpreta un călugăr budist care se plimba, in super slow-motion, printre mulțimea grăbită de pe străzile din Taipei. După doi ani de zile, călătoria pas cu pas pre să fi ajung în Marsilia, unde lui Lee i se alătură Denis Lavant. Filmul, de doar 55 de minute și compus in ceva mai mult de o duzină de cadre, începe cu un close-up al feței ridate, crestate a actorului francez, o imagine a unui om epuizat. Urmează câteva imagini cu călugărul budist plimbându-se printre locuitorii „pestriți” ai Marsiliei - uneori filmat de la distanță, parcă de o cameră ascunsă, alteori în prim-plan, iar trecătorii interacționează nu numai cu el (care pare imperturbabil), dar și cu echipa de filmare, întrebând dacă este ok să treacă sau să își facă o poză cu ciudatul străin. 

Secvența culminantă a primei părți a filmului vine după vreo 20 de minute, durează cam un sfert de oră și îl prezintă pe Lee coborând un escalier foarte circulat - mișcările aparatului de filmat sunt imperceptibile, iar fiecare pieton care apare pare să aibă o cu totul altă reacție la ceea ce se întâmplă (merită amintit momentul, de-abia audibil, în care un bărbat necunoscut îi explică unei fetițe fascinate de această întâlnire că „monsieur”-ul este budist). După aceea, fără să fim preveniți, fără ni se arate cum s-au întâlnit sau cum de s-a decis și Denis Lavant să se apuce de plimbat cu încetinitorul, îi vedem pe cei doi, unul după altul, epatând clienți unei cafenele și ceilalți trecători de pe o străduță pietonală, într-un super plan-secvență. Lee și Lavant se sincronizează perfect, iar pentru actorul francez acest moment este anti-teza fizică a celebrei secvențe de dans/fugă din Mauvais sang.

Journey to the West a fost prezentat în secțiunea (necompetitivă) de filme experimentale a festivalului de la Berlin. Iar Tsai, cu siguranță, experimentează cu tot ce se poate - cu actorii săi, cu structura „narativă”, cu coloana sonoră și nu în ultimul rând cu aparatul de filmat. Vizual, Journey to the West este plin de surprize, de la superbul prim-plan de deschidere, atât de intens și de aproape de visage-ul protagonistului, până la imaginea finală, cu capul în jos, în care furnicarul din centrul pietonal al Marsiliei este personajul principal, iar Lee Kang-sheng de-abia este perceptibil într-un colț al ecranului. Documentar experimental, studiu antropologic, showcase pentru doi actori foarte talentați și multe altele într-un singur pachet, Journey to the West  este un candidat serios la titlul de filmul anului!

Material reciclat (V)

„La cérémonie” (Claude Chabrol, 2005)

La cérémonie
Am mixed feelings in privinta lui Chabrol. Am vazut, probabil, cam un sfert din cele 50-60 de filme ale sale, iar cele care imi plac cel mai mult sunt cele timpurii, in special din anii '60 (si de obicei cu Stéphane Audran), dar mi-a placut si ultimul sau film, "Bellamy". In schimb, perioada sa "de mijloc", cu toate reiterarile sale hitchcock-iene si variatiuni pe aceleasi teme date, ma lasa rece (in afara de vreo doua care chiar ma enerveaza), iar filmul meu preferat al sau din anii '70 - '80 - "Les Fantomes du chapelier" - nu pare sa fie apreciat de prea multa lume.
Revenind la filmul de fata, din pacate nu pot sa spun prea multe nici de bine nici de rau. Desi nu stiam despre ce e vorba, am banuit incotro o sa mearga in momentul in care a aparut Huppert. Pe de alta parte, nu este un film plictisitor, are un ritm bun in timp ce trece prin seria de set-up-uri si reveal-uri hitchcok-iene, personajele sunt mai mult decat simple stereotipuri si le avem laolalta pe Isabelle Huppert, Sandrine Bonnaire si Jacqueline Bisset (cu siguranta un plus).
Regia lui Chabrol are ceva aparte si de obicei o apreciez.... Modul in care trece dintr-o camera in alta, de exemplu, oprindu-se asupra unor detalii precum telefonul la care Sophie asculta o conversatie la un moment dat sau felul in care foloseste diferite MacGuffin-uri sunt fermecatoare, chiar daca nu sunt folosite pentru mare lucru. Cat despre lupta de clasa si alte teme, e interesant ca Chabrol aduce in discutie analfabetismul intr-un astfel de thriller, dar eu tind sa simpatizez de data aceasta cu burghezii, oricat de idioti ar fi.

”Goodbye, Dragon Inn” (Tsai Ming-Liang, 2003)

Goodbye, Dragon Inn 

"Dragon Inn" (sau "Dragon Gate Inn") este un film timpuriu regizat de King Hu, pionier si maestru al genului wuxia. "Goodbye, Dragon Inn" este plasat la vreo 40 de ani distanta, intr-un cinematograf taiwanez, unde o mana de oameni se aduna pentru o ultima proiectie sa urmareasca filmul de mai sus. Dintre toate filmele lui Tsai Ming-Liang in care aparent nu se intampla nimic, acesta este cel in care, aparent, se intampla cel mai putin.

Si totusi, mai multe povesti sunt prezentate sau macar sugerate.Un turist japonez intarzie la film, dar oricum pare mai interesat de a agata alti spectatori de sex barbatesc su diferite smecherii. Femeia de servici/casierita schiopa cutreiera holurile cinematografului, urmarindu-l discret pe proiectionist (care apare intr-un singur cadru, cred). Iar doi dintre actorii din filmul vechi (unul dintre ei cu nepotul de mana) se intalnesc si rememoreaza pe scurt epoca lor de glorie.

Sigur, filmul pune la incercare rabdarea oricarui spectatori, dar cadrele sale lungi invita mai degraba sa te pierzi in imagini decat sa urmaresti firul narativ al evenimentelor (care, oricum, nu prea exista. "Goodbye, Dragon Inn" probabil nu este cel mai bun film al lui Tsai, dar atesta stilul sau (aproape) inconfundabil si este plasat intr-o locatie pe care Tsai a mai vizitat-o in trecut. Iar temele sunt aceleasi: singuratatea, nostalgia, trecerea timpului si legaturile invizible dintre oameni (sau lipsa acestora).

Xia nu / A Touch of Zen (Taiwan, 1971)

Xia nu / A Touch of Zen

(Taiwan, 1971)

Regia: King Hu

Cu: Ying Bai, Billy Chan, Ping-Yu Chang

Rating: 4.5/5

Capodopera lui King Hu este unul dintre cele mai importante filme din istoria (sub)genului wuxia, care urma să renască și să atingă apogeul la începutul mileniului III, cu doar două filme mai importante - ”Crouching Tiger, Hidden Dragon” și ”Hero”. Cu toate acestea, ”A Touch of Zen” nu e cu nimic mai prejos decât ele, chiar le poate învăța câte ceva. Având o durată de aproximativ trei ore, filmul își permite să fie la început comedie, apoi intrigă cu substrat politic, după care poveste de dragoste, pentru ca în final să își accepte soarta de film cu arte marțiale (deși finalul este „metafizic”). În prim-plan avem un tânăr scrib fără ambiții, care se îndrăgostește de o frumoasă, dar aprigă domniță, care este pe fugă și urmărită de asasini după ce familia ei a căzut în dizgrație.

Filmul este, de la început la sfârșit, o lecție de regie. Suspansul este construit cu ajutorul unghiurilor de filmare inedite și folosirea inteligentă a decorurilor, atât cele naturale (care domină din primele cadre), cât și cele construite special pentru film. Set-pieces-urile sunt adevărate tururi de forță, în special secvența ambuscadei din fortul „bântuit” și prelunga confruntare finală, întâi în plină pădure și apoi în deșert. Filmul poate părea episodic, dar este atât de bine condus de la o secvență la cealaltă (chiar și atunci când trebuie să facem un salt mare în timp) încât în timpul vizionării acest lucru nu deranjează deloc. King Hu (care a realizat și un alt film foarte enjoyable, ”Come Drink with Me”) folosește întregul arsenal al filmelor cu arte marțiale și se dovedește un povestitor abil - intriga este dezvăluită doar după o oră de proiecție, prin intermediul flashback-urilor, după mult suspans, încordare, dar și comedie. 

Nan guo zai jian, nan guo AKA Goodbye South, Goodbye (Taiwan, 1996)

Nan guo zai jian, nan guo AKA Goodbye South, Goodbye

(Taiwan, 2006)

Regia: Hsiao-hsien Hou

Cu:  Hsiang Hsi, Kuei-Ying Hsu, Annie Shizuka Inoh

Rating: 4/5

O poveste aparent complicată despre doi tineri care încearcă să pună la cale diferite planuri pentru a se îmbogăți rapid, într-o lume în care oamenii de afaceri, politicienii și autoritățile conduc astfel de scheme mult mai dibace. ”Goodbye South, Goodbye” are o dimensiune existențialistă și este și un denunț al corupției care pătrunde în toate păturile unei societăți, dar impresionează cel mai mult ca povestea unor tineri care încearcă să își găsească un rost în această lume.

Filmul este compus aproape exclusiv din planuri secvență, care implică adesea mișcări complicate ale aparatului de filmat, acesta urmărind personajele dintr-o cameră în alta sau plonjând asupra lor de la nivelul unei macarale. Până și unele cadre statice devin dinamice - cele filmate de la bordul mașinilor sau din trenuri. Cu toate acestea, compozițiile sunt de regulă pe un singur plan, rareori mizanscena îngăduie existența unui al doilea plan și intersectarea dintre acestea: de obicei, subiectul rămâne același pe parcursul întregului cadru, indiferent cât de lung este acesta. Oricum, ”Goodbye South...” este un film bine gândit vizual, iar camera surprinde viețile acestor tineri cu tot ce este mai inutil și mai futil în ele, cu excepția a câtorva momente de eliberare, precum plimbarea pe motociclete care apare pe cele mai multe postere ale filmului.

”Goodbye South, Goodbye” a participat în Competiția Oficială de la Cannes fără să câștige nimic, dar a fost (parțial măcar) reînviat odată ce a fost numit unul dintre cele mai bune 3 filme ale decadei de către redacția „Cahiers du cinema”. Merită redescoperit și în mileniul al III-lea...