Saturday, February 9, 2013

The Master (SUA, 2012)

The Master
(SUA, 2012)


Regia: Paul Thomas Anderson
Cu: Joaquin Phoenix, Philip Seymour Hoffman, Amy Adams

Rating: 4/5

„Eliberat” de pirați pe internet, dar nu și de distribuitori pe ecranele din România, ”The Master” este cel mai recent film al americanului Paul Thomas Anderson și unul dintre hiturile arthouse ale anului trecut, cu câteva premii la Veneția și multiple mențiuni în topurile de la sfârșitul anului. O narațiune eliptică îl urmărește pe Freddie Quell (Phoenix), veteran al WW II alcoolic și lovit de PTSD, care ajunge să fie cooptat de corpolentul patriarh Lancaster Dodd (Hoffman) în secta pe care acesta o conduce alături de tânăra sa soție (Amy Adams) și care se numește simplu ”The Cause”.


Relația dintre aceste două personaje este miezul filmului, care nu se vrea - așa cum s-a crezut - o deconspirare a Scientologiei și nici un portret al Americii revenindu-și după Cel de-al Doilea Război Mondial. Dodd este un manipulator care reușește să se convingă și pe sine că este posibil să contacteze viețile anterioare ale oamenilor. Fiecare persoană pe care o cunoaște este, pentru el, un posibil ucenic și are un fler unic pentru a-i face pe ceilalți să i se destăinuie. Freddie Quell, însă, nu este personajul care să intre în schema clasică a discipolului care este sedus de învățătorul său și, ulterior, ajunge să îl trădeze după ce are revelația ipocriziei acestuia. Quell este prototipul „rebelului fără cauză”, care nu poate fi controlat și nu poate fi ținut în loc împotriva dorinței sale. Relația dintre cei doi, aproape un love-story, se construiește din tensiunea între dorința unuia de a-l controla pe celălalt și libertatea aproape totală a celuilalt de a-și asculta impulsurile. Scurta lor perioadă de interdependență se întinde între 2 secvențe excelente: prima „procesare” a lui Freddie de către Dodd și ultima lor conversație, care te lasă pur și simplu încremenit.


În această ecuație, celelalte personaje nu își prea găsesc locul. Nici măcar Amy Adams, chiar dacă există cel puțin o scenă care ne sugerează că ea îi pune soțului său ideile în cap. Mai mult, dacă până acum filmele lui PTA aveau ceva de spus despre perioada în care se petrecea acțiunea (fie că este vorba de ”Boogie Nights” sau de ”There Will Be Blood”) și comentau despre politica, istoria, spiritualitatea și aspectele sociale ale Americii acelei perioade, aici comentariile socio-politice lipsesc aproape în întregime, fiind înlocuite de interesul pentru portretele celor două personaje principale. Compus din momente disparate din viețile celor doi (întâi doar Freddie, apoi și Dodd) de pe o perioadă de aproximativ un deceniu, ”The Master” este uneori greu de urmărit din cauza absenței unei narațiuni mai convenționale. Însă două lucruri captează și mențin atenția spectatorului atunci unde regia lui PTA nu reușește: muzica lui Johnny Greenwood (mai subtilă un pic acum decât în ”There Will Be Blood”) și imaginea lui Mihai Mălaimare jr., care - după trei filme cu Coppola - se află la prima producție importantă a sa de la Hollywood și este primul director de imagine în vreo 15 ani care filmează în 65mm.


6 comments:

FcPoliFan said...
This comment has been removed by the author.
FcPoliFan said...
This comment has been removed by the author.
FcPoliFan said...

Intamplator am vizionat si eu filmul aseara, cu un public poate mai putin avizat, caci din sase persoane, trei au adormit/drifted off.

Dar ma deranjeaza ca nu pot anume sa-i invinovatesc, caci in ciuda unor momente in care ping-pong-ul dintre Dodd si Quell m-a captivat, am fost si eu coplesit de cat de greoi era filmul in majoritatea lui.

p.s. scuze pentru indecizia de mai sus :D

Victor said...

Nu cred ca e neaparat greoi. Odata ce prinzi ritmul, la inceput, e usor sa il urmaresti in continuare.

FcPoliFan said...

Nu ma refer la capacitatea de a-l urmari, cat la "indigestia" pe care o poate cauza.

Probabil e o chestiune de preferinta personala. Nu pot spune ca nu m-au interesat protagonistii, dar poate doar la un nivel intelectual si nu la unul emotional. Si am dus lipsa.

Victor said...

Stiu ce vrei sa spui. Asa mi s-a intamplat mie cu "Magnolia" (ca sa ramanem in cadrul aceleasi cinematografiin :D).