Spring Breakers (SUA, 2012)

Spring Breakers

(SUA, 2012)

Regia: Harmony Korine

Cu: Vanessa Hudgens, Ashley Benson, Rachel Korine, Selena Gomez, James Franco

Rating: 4.5/5

Pe plaja largă a indie-ului american a apărut un obiect straniu de pe o altă planetă. Se numește ”Spring Breakers” și este al patrulea lungmetraj al lui Harmony Korine. Cele patru pasagere ale acestui OZN sunt patru studente din uniformul Midwest alb, care jefuiesc un restaurant și - cu banii astfel „câștigați” - descind asupra Floridei în plină vacanță de primăvară, iar ulterior se înhăitează cu un rapper-gangster alb în pielea căruia se pierde James Franco. Încă de la început, însă, povestea efectivă devine secundară atmosferei, dominate de montajul în stil videoclip, de o adevărată orgie de culori estivale și halucinogene și de coloana sonoră semnată Skrillex și Cliff Martinez. Pe parcurs, s-ar putea să aveți flash-black-uri din ”Gun Crazy”, Nouvelle Vague, ”American Graffiti”, ”Saturday Night Fever”, ”The Myth of the American Sleepover” sau multe altele, dar ”Spring Breakers” se constituie într-o masă amorfă, care încă din primele imagini face tabula rasa și ne invită să îl luăm ca pe o operă de sine stătătoare, în afara istoriei cinematografice.

Nu e deloc greu să remarci că există o componentă care face ca acest film să pară, cinic, self-absorbed sau de-a dreptul obscen. Și, parțial, ați avea dreptate să refuzați filmul lui Korine din aceste motive. Dar dincolo de suprafața stridentă în care realizatorul își învelește creația, acesta reușește să ascundă și câteva adevăruri. Dar până să ajungem acolo, câteva cuvinte despre cum arată filmul. Stilul hiperkinetic se mulează pe psihologia personajelor: acestea trăiesc în prezent, deci și filmul trebuie să decurgă în ritmul în care se petrec lucrurile. Câteodată, apar flashback-uri, replici care se repetă sugerând rememorarea lor de către fete sau exersarea unor dictoane care să le stabilească filosofia de viață. Alteori, montajul ne oferă glimpses din viitor, scurte cadre de câteva secunde care dezvăluie următoarea întorsătură pe care o va lua povestea. Brusc, avem impresia că totul se derulează în buclă, în atemporalitate. Modul în care Korine concepe trecerea timpului este cel mai remarcabil procedeu din ”Spring Breakers”.

Succesul acestui film nu ar fi fost, însă, posibil fără participarea completă a celor patru protagoniste. Acestea acceptă să meargă all the way cu nebunia acestui film și să riște să fie privite drept simple obiecte sexuale. Două dintre ele - Vanessa Hudgens și Selena Gomez - sunt în acea etapă a carierei lor în care încearcă să depășească constrângerile rolurilor din filmele Disney care le-au adus celebritatea și prejudecățile aferente cu care sunt privite (nici pentru băieți nu e mai ușor - vezi cazul Zac Efron). Din acest punct de vedere, ele sunt revalații. Fetelor le răspunde James Franco, în cel mai bun rol al său din ultima vreme. Personajul său, Alien, este un gangster-poet, despre care nu poți fi sigur dacă este doar charismatic sau un violator de-a dreptul. Imaginii sale de adolescent nematurizat, cu gesturi black și o „impresionantă” colecție de arme, zdrențe și chiloți îi răspunde capacitatea de a improviza pe loc versuri, nu fără o metaforă sau două. Am avut unele dubii în ultima perioadă despre Franco, dar prestația sa în acest film m-a convins că poate fi un interpret complet dedicat rolului pe care îl joacă. În plus, trebuie apreciate versatilitatea de care dă dovadă și disponibilitatea de a trece de la blockbusters la cele mai jaw-dropping filme independente (sunt foarte curios să văd ”Interior. Leather Bar.”, film pe care l-a și co-regizat).

Nu cred că în spatele lui ”Spring Breakers” există un comentariu social adevărat, despre visul american și decadența societății pe care o prezintă. Dar ceea ce Harmony Korine reușește să facă în acest film este să surprindă viața unor indivizi care trăiesc pentru bani, distracție, sex și violență, conform incantației pe care Franco o șoptește în repetate rânduri: Spring break... spring bre-eak... Spring break fo'-evah... Finalul ne sugerează că această etapă de renunțare la realitate care este Vacanța de Primăvară este un moment obligatoriu din procesul de maturizare al tinerilor (sau tinerelor) americane. Două dintre protagoniste abandonează pe parcurs, doar celelalte două ducând „fantezia” până la capăt și străbătând toate etapele acestui ritual inițiatic. Concluzia la care ajung (așa cum este ea exprimată într-o convorbire telefonică) este, în esență, un abandon fără regrete al hedonismului pur în care personajele s-au lăfăit până în acel moment. Faptul că ”Spring Breakers” reușește să fie, până la urmă, poignant și chiar emoționant este o reușită în sine.