Wednesday, April 3, 2013

Sightseers (UK, 2012)

Sightseers
(UK, 2012)


Regia: Ben Wheatley
Cu: Alice Lowe, Steve Oram

Rating: 3.5/5

Regizorul acestui film, Ben Wheatley, a semnat unul dintre hiturile horror ale lui 2011, ”Kill List”, un film care mie mi s-a părut că începe extraordinar de bine, cu o poveste despre doi asasini plătiți tratată în schema realismului social britanic, pentru a se îneca la mal în ultimul act, dezvăluindu-ne ridicol că de fapt este un film despre un cult de sinucigași. Trebuie să recunosc că Wheatley mi s-a părut mult mai în formă cu ”Sightseers”, dar diferența esențială dintre noul său film și precedentul este la nivel de scenariu. Iar aici meritul le revine interpreților-scenariști Alice Lowe și Steve Oram, care și-au imaginat această poveste despre un cuplu middle-aged și middle-class, care cutreieră țara în lung și lat într-o remorcă în căutarea celor mai exotice atracții turistice ale Angliei, omorând din când în când câte un călător nevinovat pe care îl întâlnesc în drumul lor.



”Sightseers” este o comedie neagră, însă una care ne este spusă straight-faced. Iar ororile la care se dedau cei doi protagoniști sunt contrastate de tonul liniștit pe care filmul îl are, în afara celor câtorva crime. Ceea ce Wheatley se pricepe de minune să facă este execuția secvențelor șocante. Fiecare cap spart, fiecare jet de sânge care țâșnește, fiecare pumn în figură întrerupe visceral narațiunea. Wheatley explorează la maxim absurdul și vidul existențial care se ascunde dincolo de peisajele pitorești și de fațada cuplului de îndrăgostiți întârziați (și un pic perverși) și reușește să atingă o coardă sensibilă - nu una care să te facă să plângi, dar una care să îți dea fiori reci pe spinare. Merită amintită aici una dintre cele mai WTF secvențe ale filmului: Steve Oram ucide cu brutalitate un turist dintr-o clasă privilegiată, iar pe fundal se aude vocea lui John Hurt recitând poemul lui William Blake ”And did those feet in ancient time”. Secvența este de-a dreptul un sacrilegiu, subminând ideile britanice de înaltă moralitate, stoicism și tradiție milenară.



Indiferent ce părere am despre ”Kill List”, chiar dacă nu am văzut primul film al său (”Down Terrace”) și chiar dacă am oarecare rezerve și în privința lui ”Sightseers”, nu pot să nu observ că Ben Wheatley este o voce unică a cinema-ului britanic actual, capabil să surprindă, prin intermediul unui horror în același timp stilizat și social-realist, angoasele britanicilor din ziua de azi și apele tulburi care se agită dincolo de aparențele anodine. Pentru cei dintre voi care sunteți prin București peste vreo două săptămâni, puteți vedea ”Sightseers” la B-EST IFF. Pentru ceilalți, există (deja) și alte metode.

No comments: