Twixt
(SUA, 2011)
Regia: Francis Ford Coppola
Cu: Val Kilmer, Elle Fanning, Bruce Dern, Ben Chaplin, Tom Waits
Rating: 3/5
Garantat, Coppola este departe de vremea în care rupea gura târgului și se impunea drept unul dintre cei mai talentați și distincți regizori ai generației sale. Ultimele sale trei filme, însă, venite după o pauză destul de lungă cauzată de eșecul proiectului Megalopolis, se constituie ca o bizară trilogie, Coppola devenind propriul producător, scenarist și finanțator. ”Youth Without Youth” (după nuvela cu același nume de Mircea Eliade), ”Tetro” și acum ”Twixt” sunt trei filme care au devenit progresiv mai personale și mai experimentale, a căror recepție a fost cel puțin mixtă - pe imdb, nici unul nu are peste media 7.0, în timp ce Cahiers du Cinéma le-a pus pe fiecare pe copertă și le-a tratat ca pe evenimente. În ceea ce mă privește, nu mi-a plăcut „Tinerețe fără tinerețe” (mult prea încărcat din dragoste față de nuvela-sursă), dar am fost ulterior sedus de atmosfera sud-americană și de jocul lui Vincent Gallo (la limita miscasting-ului) din ”Tetro”.
”Twixt” începe suspect de asemănător cu un film bazat pe o nuvelă de Stephen King. Un narator (Tom Waits) povestește despre o localitate stranie, în care imediat își face apariția un scriitor de romane horror de mâna a doua pe nume Hall Baltimore (Val Kilmer), evident alcoolic și cu o traumă în trecut pe deasupra. Lucrurile se precipită însă destul de repede și trei fire narative distincte se descriu: 1. un șerif local (Bruce Dern) care investighează crima unei tinere fete și îi sugerează autorului ideea unui roman; 2. o stafie pre-teen (Elle Fanning) care îi bântuie visele scriitorului și îl îndeamnă să rezolve un mister de acum mulți ani și 3. Edgar Allan Poe (Ben Chaplin) însuși își face apariția, ghidându-l pe Kilmer prin labirinturile multiplelor mistere.
Dacă în ”Tetro” Coppola vorbea despre relațiile din familia sa, imaginându-și un tată și doi fii aflați în competiție, ”Twixt” este o încercare de a vorbi despre cea mai mare dramă din viața sa, moarta fiului său Gian-Carlo într-un accident. Scena revelației din ”Twixt”, extraordinar de frumoasă, în care amintirile personajului lui Kilmer sunt proiectate pe cursul unei ape, povestește o întâmplare care se suprapune perfect peste ceea ce s-a întâmplat în viața reală. Printr-un complex procedeu de mise-en-abime, Coppola găsește o paralelă între literatura lui E.A.Poe, care este construită din pierderea soției sale la o vârstă fragedă și propriul său film, prin intermediul lui Hall Baltimore, bântuit și el de o dramă asemănătoare. Este cel mai personal film al regizorului.
Iar pentru final, doar două aspecte vreau să mai scot în evidență. În primul rând, nu trebuie uitat este că Francis Ford Coppola este un om rafinat, a cărui cultură este vastă și depășește sfera destul de limitată a cinematografului. Amator și cunoscător de literatură, muzică și vinuri (printre altele), el trebuie totuși iertat pentru apelul la melodramă și la efecte care sunt borderline kitsch, din ce în ce mai frecvent în filmele sale. Cel mai probabil, având libertatea de a face ce vrea pe un buget mic și urmându-și propriile reguli, Coppola experimentează în continuu, nu întotdeauna cu succes. În al doilea rând, trebuie să salutăm a treia colaborare consecutivă dintre Coppola și Mihai Mălaimare jr., tânărul director de imagine descoperit în România cu ocazia filmărilor la „Tinerețe fără tinerețe”. Acesta este cel puțin pe jumătate responsabil de look-ul filmelor lui Coppola și trebuie admirat pentru versatilitatea cu care folosește digitalul (chair dacă, cel puțin pentru mine, rezultatul nu este tot timpul unul plăcut ochiului). Viitorul său film, însă, este ”The Master”, deja foarte controversatul lung-metraj al lui Paul Thomas Anderson, care a fost filmat într-un format cu totul diferit - 65mm și pe care îl așteptăm cu nerăbdare din mai multe motive.
Posts
