The Green Hornet
(SUA, 2011)
Regia: Michel Gondry
Cu: Seth Rogen, Jay Chou, Christoph Waltz, Tom Wilkinson, Cameron Diaz
Rating: 2.5/5
”The Green Hornet” este un nou capitol trist din istoria modernă a 3D-ului. Este prima producție „originală” pentru cinema adaptată după un serial radiofonic din anii '30, care a devenit apoi o serie de benzi desenate și, într-un final, serialul TV care l-a făcut celebru pe Bruce Lee. În varianta 2011, Viespea Verde este, în viața de zi cu zi, un playboy miliardar (Seth Rogen), moștenitorul averii tatălui său, care își dorește să își dea un sens vieții și să devină super-erou... Foarte original... Twist-ul de această dată ar fi că, de fapt, adevăratul creier din spatele operațiunii este sidekick-ul Kato (Chou), servitorul asiatic al Viespii, iar cei doi își propun să pozeze drept răufăcători, în timp ce ei de fapt sunt băieții buni, pentru ca... Sincer, nu știu de ce... Christoph Waltz e omu rău. Cameron Diaz e secretara care nu seamănă deloc cu rolul lui Gwyneth Paltrow din ”Iron Man 2”. Tom Wilkinson joacă pentru scurt timp rolul tatălui. Iar James Franco are și el un cameo...
Nu aveam mari motive să văd acest film. Pe lângă 3D-ul retroconfigurat, nu mă încântă ideea că Michel Gondry, un regizor îndrăzneț, talentat din punct de vedere vizual și cu apetit pentru efecte speciale făcute fără ajutorul calculatorului, face un film mult prea comercial, mult prea formulaic, mult prea comod. Singurul motiv pentru care am ieșit să îl văd a fost ca să „testez” noul cinema Republica din Cluj (redenumit „Florin Piersic”), recondiționat după doi ani de decădere în fața multiplex-urilor. Și, în ciuda aerului ceva mai rece din sală și unei ușoare lumini ambientale cauzate de pereții albi (care a fost oricum anulată de ochelarii 3D), calitatea imaginii, proiectată pe ecranul mare și curbat și a sunetului au fost la înălțime, deci experiența a meritat prin prisma condițiilor tehnice optime.
Cu siguranță, calitatea proiecției a influențat și părerea mea despre film, pe care nu l-am găsit așa de rău până la urmă. Filmul are umorul lui, cel mai mult în personajele jucate de Jay Chou și Tom Wilkinson. Este păcat că filmul sucombă sub greutatea unor scene de acțiune delirante (nu în sensul bun al cuvântului), al lungimii (2 ore e cam mult) și a excesului de Seth Rogen - pe care, în general, eu îl tolerez destul de bine. Iar 3D-ul distrage atenția de la orice posibila invențiune vizuală pe care filmul ar fi putut să o aibă este pierdută. Menționez totuși idei precum precum slow-motion-ul decalat (în care unele obiecte se mișcă mai repede decât celelalte), momentele în care mintea Viespii reconstituie firul evenimentelor care l-au adus într-o anumită situație sau folosirea foarte inventiva a split-screen-ului, când un singur plan/cadru se împarte în două, care la rândul lor se vor ramnifica, până când vom aveam vreo 12-16 imagini diferite pe întreg ecranul.
Posts
