Passion (Germania/Franța, 2012)

Passion

(Germania/Franța, 2012)

Regia: Brian De Palma

Cu: Noomi Rapace, Rachel McAdams, Karoline Herfurth, Paul Anderson, Rainer Bock

Rating: 4/5

Acest post este un pic cam întârziat, dar este necesar, fiind vorba despre unul dintre cele mai bune filme care au ajuns pe ecrane anul acesta. Ceea ce mă bucură și mă surprinde oarecum, pentru că nu rezonez întotdeauna pe aceeași frecvență cu Brian De Palma. Dacă ultimele sale două decenii au fost dificile (atât pentru el, cât și pentru spectatorii săi, fie ei fani sau doar vizitatori ocazionali), ”Passion” demonstrează capacitatea sa de a electriza din când în când ecranul cinematografic, cum niciun alt realizator nu o știe face. Intriga este construită din aceleași elemente pe care De Palma le variază în filmele sale de 40 de ani, dar merită menționată multitudinea de roluri feminine: doar trei actrițe (care fac printre cele mai bune roluri din carieră) - Rachel McAdams, Noomi Rapace și surprinzătoarea Karoline Herfurth, dar o dinamică complexă între acestea - personalități volatile și maleabile, dubluri, deghizaje etc. În acest joc, cele două personaje masculine importante (escrocul Dirk și tristul polițist Bach) par simple caricaturi patetice ale unor tipuri de personaje pe care De Palma le-a cultivat în ”Blow Out” sau ”Body Double” - și probabil că aceasta a și fost intenția.

Focusul este în principal orientat asupra personajului lui Noomi Rapace, fosta fată cu dragonul tatuat, care a evoluat muuuult de atunci. Inițial, povestea ei pare mai degrabă o comedie cu câteva elemente de thriller corporatist, în care Rapace și șefa McAdams ba se împung una pe cealaltă, ba mai flirtează un pic, ba își mai pregătesc o răzbunare una cealaltă. Evident, gluma devine serioasă de la un punct, iar la jumătatea filmului își fac apariția încadraturile marca De Palma, cu o înșiruire de dutch angles bine plasate, jaluzele neo-noir și un look din ce în ce mai monocrom. Acul al doilea culmină cu un splendid split-screen, în care pe de o parte avem o reprezentație de balet cu „După-amiaza unui faun”, în care dansatorii privesc direct în ochii spectatorului, în timp ce pe partea cealaltă avem o crimă din punctul de vedere al asasinului. Secvența este deschisă de un un close-up cu unul dintre ochii lui Noomi Rapace, rămânând ambiguu care dintre cele două jumătăți de ecran este văzută de ea. Pe această incertitudine se bazează ultimul act al filmului, care se desfășoară ca o serie de coșmaruri, încât la final nu mai putem ști ce a fost realitate sau ce s-a întâmplat doar în capul personajului principal.

”Passion” este un film despre o luptă de putere care se dă (inițial) între doi femei. Una dintre ele vrea să o posede și să se folosească de cealaltă, care este împinsă la disperare de tacticile manipulatoare, voyeuriste ale primei. Finalul filmului este o manifestare a unui psihic profund alterat și intens paranoic, care nu mai poate decela între realitate, imaginație și fantasmă, chiar dacă persoana în cauză pare să fi comis crima perfectă. Mi-aș dori să îl pun pe ”Passion” în top 10-ul de final al lui 2013, dar având în vedere filmele bune care au avut premiera în jurul Oscar-urilor și a unei toamne care se anunță cel puțin promițătoare, nu sunt convins că va prinde o poziție. Vroiam oricum să vă asigur că este unul dintre filmele mele preferate ale anului. Și vă las nu cu un trailer, cum mai fac din când în când, ci cu o mostră de soundtrack marca Pino Donaggio. Enjoy!

Safety Not Guaranteed (SUA, 2012)

Safety Not Guaranteed

(SUA, 2012)

Regia: Colin Trevorrow
Cu: Aubrey Plaza, Mark Duplass, Jake Johnson, Kristen Bell

Rating: 3.5/5 

Acesta este alt film pe care l-am văzut la Biertan, unde a câştigat până la urmă Premiul Publicului. Decizie interesantă de altfel, precum şi aceea de a-l selecta in the first place, nefiind deloc horror, iar elementele sale SF fiind complet tributare poveştii de dragoste. Dar să o luăm de la început: totul demarează când un jurnalist (Jake Johnson) citeşte un anunţ de mică publicitate în care un anonim îşi caută partener pentru o călătorie în timp. Jurnalistul este imediat trimis să investigheze această human interest story, alături de doi interni - Arnau, un indian student la Biologie (Karan Soni) şi Darius, o tânără timidă (Aubrey Plaza). Aceasta din urmă primeşte misiunea de a se apropia de călătorul nostru în timp, Kenneth (Mark Duplass) şi de a-i afla secretele. Între timp, jurnalistul face şi el un pic de time travelling, încercând să își regăsească o iubită din liceu.

Producătorii executivi ai acestui film sut fraţii Jay şi Mark Duplass, despre care am mai vorbit deja, cu ocazia comediei de anul trecut, "The Do-Deca-Pentathlon". "Safety Not Guaranteed" păstrează ceva din mumblecore-ul lui "The Puffy Chair", dar este mult mai aproape de cinema-ul independent american mai tradiţional. Ca regizori, fraţii Duplass înşişi au făcut în ultima vreme virajul înspre indie-ul convenţional, angajând actori mult mai cunoscuţi în filmele lor recente. Iar Mark Duplass, ca interpret, începe să primească roluri din ce în ce mai variate (vezi "Zero Dark Thirty"). Filmul de față este în esență o poveste de dragoste, dar cursul previzibil al acesteia este subminat de premisa SF, dar mai ales de incertitudinea cu care noi și celelalte personaje îl vedem pe Kenneth, care s-ar putea să fie doar dus cu pluta. Este remarcabil cum regizorul Colin Trevorrow păstrează suspansul în această privință până la final.

”Safety Not Guaranteed” nu este lipsit de probleme. La o durată de doar 86 de minute, pe alocuri pare lungit și încărcat de subplot-uri puțin dezvoltate. Dacă acestea ar fi fost eliminate, ar fi ieșit un mediu-metraj foarte focused și bine dozat. Pe de altă parte, dacă filmul ar fi fost cu vreo 15-20 de minute mai lung, poate ar fi câștigat coerență, iar impactul anumitor momente ar fi fost mai puternic. Există o secvență spre sfârșitul filmului în care își face apariția fosta iubită a lui Kenneth, interpretată de Kristen Bell. Ea este motivul pentru care acesta dorește să se întoarcă în timp, dar scurta ei apariție nu convinge și este păcat să se irosească astfel o actriță despre care știm că poate face comedie, dar ar fi fost interesant să o vedem mai mult aici, într-un rol ceva mai dificil, cu mai multe nuanțe. Cu toate acestea, filmul nu se destramă în ultimul act grație lui Audrey Plaza și Mark Duplass - personajele lor sunt doi neadaptați sociali, dar nu devin stereotipuri. Pe măsură ce acțiunea progresează, devine din ce în ce mai evident că ei nu sunt făcuți pentru această lume. Onestitatea cu care sunt portretizați câștigă simpatia publicului, care începe „să țină cu ei” și să anticepeze extraordinarul deznodământul fantastic al filmului, o adevărată consumare a relației.

Vanishing Waves (Lituania/Franța/Belgia, 2012)

Vanishing Waves

(Lituania/Franța/Belgia, 2012)

Regia: Kristina Buozyte

Cu: Jurga Jutaite, Marius Jampolskis, Brice Fournier

Rating: 4/5

 

În zilele care urmează, voi scrie despre câteva filme pe care le-am văzut la Biertan, la  festivalul de film horror şi fantastic Full Moon. Primul film pe care l-am ales este, în  acelaşi timp, cel mai bun şi cel mai neaşteptat dintre cele prezentate în cadrul festivalului.   Este vorba despre un sci-fi lituanian (!), pe numele său original "Aurora", rebotezat   pe englezeşte "Vanishing Waves". Regizoarea Kristina Buozyte şi creative directorul Bruno Samper îşi imaginează un laborator ştiinţific în care o mână de savanţi multilingvi încearca să găsească o modalitate de a "lega" două creiere. Primul   lor experiment controlat îşi propune să conecteze mintea unui cobai tânăr membru al echipei (Lukas, jucat de Marius Jampolskis) şi o pacientă comatoasă (pe care aflăm ulterior că o cheamă Aurora). Lukas are instrucţiuni clare doar să descrie senzaţiile (auditive, vizuale su tactile) pe care le obţine odată ce este scufundat într-un sleep depravation tank şi acoperit de sute de electozi   şi să evite contactul direct cu psihicul celeilalte persoane are este legată la circuitul experimentului. Problemele apar odată ce Lukas se întâlneşte cu psihicul  Aurorei şi pătrunde în lumea creată de sinapsele dormante ale acesteia, punând în pericol nu doar rezultatul ştiinţiic, dar şi sănătatea mintală a tânărului nostru.  

Pentru o bună perioadă de timp, în primele 30-45 de minute, filmul se dedică redării senzaţiilor pe care Lukas le simte în timpul conexiunilor, transformându-le în elaborate construcţii audio-vizuale. Prima "imersie" se răsfrânge asupra specatorulii ca un  şuvoi abstract de pixeli dansatori care cristalizează în culori şi forme care par să plutească într-un lichid nedefinit. Mai târziu, în cea mai frumoasă secvenţă a filmului, trupurile goale ale Aurorei şi a lui Lukas se rostogolesc ca într-un balet pe podeaua unei case de lemn iluminată de o suavă lumină de apus. Iar imediat după aceea, cina savuroasă pe care cei doi o iau la malul mării se transformă într-un moment cu adevărt grotesc. 

După această serie de secvenţe foarte inventive din punct de vedere tehnic, filmul începe să se concentreze asupra lui Lukas, al cărui psihic e pe cale să se dezintegreze. El reuşeşte să afle identitatea Aurorei şi devine obsedat să o salveze, în timp ce în viaţa sa personală şi profesională dezordinea este din ce în ce mai mare. Regizoarea Kristina Buozyte adaugă în porţiunea de mijloc câteva elemente de thriller, fără să sacrifice look-ul şi stilul vizual pe care l-a impus până atunci. Doar la începutul celui deal treilea act există o uşoară rătăcire, cu prilejul a câtorva scene întunecate şi uşor confuze chiar pentru spectator, dar totul este salvat de două secvenţe extraordinare din final, ambele puse în scenă în clarobscur: o fugă/urmărire în nud şi o ultimă conversaţie între cei doi protagonişti, filmată într-un singur cadru pe parcursul căruia camera de filmat se apropie încet de cei doi interpreţi (care iniţial par a constitui un singur trup gol, în întuneric).  

Nu este greu să găsim în "Vanishing Waves" idei explorate deja de multe ale filme ale genului. Comparaţii uşoare (şi facile) se pot face cu "Matrix" sau "Inception", iar sicriul  în care intră Lukas seamănă cu monolitul din "2001" (chestie pe care regizoarea o recunoaşte, de altfel). Mai interesant ar fi să căutăm sursele de inspiraţie din direcţia aşa-zisă arthouse. La Q&A-ul de după film, Buozyte l-a menţionat pe Antonioni, iar  influenţa acestuia s-ar vedea (cu uşoară indulgenţă) în cele câteva planuri-secvenţă ale  filmului, mai puţin în construcţia abstractă a cadrelor sau în temele explorate. Lynch şi Cronenberg bântuie şi ei acest film, dar eu unul am simţit "aroma" destul de distinctă a  lui Andrzej Zulawski, în special în ceea ce priveşte mişcările imprimate corpurilor celor doi actori, a modului în care este negociată limita dintre lumină şi întuneric şi (ei bine, evident!) în felul în are este filmată orgia de la mijlocul filmului.  

Din fericire, toate aceste împrumuturi, trimiteri şi omagii sunt ambalate într-un produs final destul de original. Şi mai lăudabil este faptul că, în ciuda efectelor speciale şi atenţiei acordate scenografiei, realizatoarea nu pierde niciodată din vedere ideile şi temele pe care le dezvoltă. Pentru mine, "Vanishing Waves" a fost o a doua revelaţie a anului, după "Corabia lui Tezeu" - încă un film văzut la un festival, care pare să fi venit de nicăieri, oferind food for thought şi rafinament vizual. Unul dintre filmele anului, cu siguranţă!

„Lună Plină” - un review întârziat

Concediul mi-a decalat un pic postările, dar asta nu înseamnă că nu am de gând să mai scriu câte ceva despre festivalul de la Biertan.

Vampires

"Nosferatu"

Mi-a plăcut foarte mult proiecția în aer liber, cu coloană sonoră live, a lui Nosferatu, cu cetatea medievală luminată deasupra ecranului. Am mai văzut filmul doar o singură dată, acum 10 ani, la primul TIFF. Despre film în sine, nu mi-am schimbat radical părerea. ”Nosferatu” nu este un film perfect, dar deficiențele sale de la nivelul scenariului sunt compensate de atmosfera pe care o creează și de imaginile iconice care au influențat atât de mult genul horror: vampirul ridicându-se din coșciug, lungul șir de procesiuni funerare pe străzile orașului, umbra vampirului urcând scările înspre victima care îl așteaptă și sfârșitul acestuia.

Zombies

"Juan of the Dead"

Zombii au fost, cu siguranță, vedetele acestui festival, surclasând celelalte tipuri de monștri. Motivele ar fi multe, inclusiv faptul că vampirii contemporani nu mai sunt la fel de „incisivi”, dar și predilecția pentru alegorii politice ale filmelor cu zombi. Astfel, printre cele mai bune filme ale ediției au fost The Dead și Juan of the Dead. Primul este o producție sud-africană, care are în centrul său relația dintre doi supraviețuitori - unul alb și unul negru - al unei invazii de zombii. Mesajul filmului, deloc surprinzător, este unul de speranță pentru reconcilierea celor două rase. ”Juan of the Dead”, pe de altă parte, este mult mai mult o satiră politică, luând peste picior comunismul cubanez. Filmul în sine datorează asemănătorului ”Shaun of the Dead” și are destule glume de prost gust, but it's a hell of a good time!

Ghosts, psychos and sweet transvestites

Filmul franțuzesc Le village des ombres nu promitea foarte multe, însă până la urmă mi s-a părut un horror decent, care reușește să creeze atmosferă și o poveste cât de cât credibilă (deși fără să fie deloc surpinzătoare). Oricum, e ceva mai mult decât un simplu ”Silent Hill” franțuzesc. De la Mientras duermes (aka Somn ușor) aveam însă așteptări mai mari, fiindcă mi-a plăcut unul dintre horror-urile anterioare ale lui Jaume Balaguero, ”REC”, a cărui acțiune se petrece tot în interiorul unei clădiri cu apartamente. Am fost un pic dezamăgit, dar cred că filmul are și punctele sale bune, inclusiv interpretările. Tot dezamăgitoare au fost și Babycall - care nu poate fi explicat decât dacă personajul principal este în același timp schizofrenică și vizitată de fantoma fiului său - sau The Tunnel, un found-footage australian care demonstrează faptul că filmele din acest sub-gen sunt pe cale să atingă limitele a ceea ce pot face. 

Însă evenimentul cel mai reușit al festivalului a fost proiecția The Rocky Horror Picture Show, care nu a fost pe cât de interactivă mi-aș fi dorit, dar a inclus aruncări de orez, spectatori care cântau versurile alături de Tim Curry și Susan Sarandon și alții (i.e., eu) dansând The Time Warp în drumul spre casă. 

Short shorts

"Les condiments irréguliers"

Am prins două din cele trei calupuri de scurtmetraje pe care festivalul le-a oferit. Destul de multe mizau pe efectul comic mai degrabă decât pe cel horror, iar dintre acestea cel mai reușit a fost francezul Employé du mois, în care mai mulți monștri - printre care un zombi, o mumie și un vampir numit Vlad Pitt - își caută de lucru în plină criză. În rest, am descoperit și câteva bijuterii. Les condiments irréguliers este un superb film mut de aproximativ o jumătate de oră, plin de umor negru și o narațiune care accelerează superb înspre o adevărată catastrofă. Welk (”Veștejire”) este un fel de ”Anti-christ” pentru vârsta a treia, care se remarcă printr-un final și pay-off ușor destabilizant pentru spectatorul nevizat, dar care încheie perfect filmul. Iar la urmă, trebuie să amintesc filmul românesc Mătăsari, care începe ca o dramă cu tineri relativ tipică pentru cinema-ul contemporan, dar care, chiar în momentul în care uiți la cel fel de festival te găsești, devine horror cu vampiri (cred...) pentru ultimele 2-3 minute, viscerale și extrem de bine regizate. 

* * *

Impresii generale

În încheiere, vreau să spun că am fost impresionat de modul în care festivalul a fost organizat. De la amenajarea camping-ului și a spațiilor de proiecție, până la indicatoarele care se găseau în tot satul, cu greu găseai o notă falsă. Singura problemă pe care am avut-o a fost că majoritatea filmelor au fost proiectate de pe suport digital, dar înțeleg de ce nu s-a putut altfel. Sperăm că a edițiile următoare vor fi din ce în ce mai reușite!

„Lună plină” - Recomandări (Partea a II-a)

Partea a II-a - The New Stuff

Attack the Block (Joe Cornish, 2011)

***

Punctele forte ale acestui film sunt copiii-actori din distribuție, realismul vieții din cartierele defavorizate, peste care se suprapune amenințarea extraterestră și un design cel puțin provocator al creaturilor (à la Uncle Boonmee, dar cu colți fosforescenți). Debutul lui Joe Cornish este un mix de genuri atractiv, care sfidează așteptările și se înscrie în tradiția începută de Edgar Wright cu ”Shaun of the Dead”.

Red State (Kevin Smith, 2011)

***

Am mai scris despre ”Red State” mai pe larg deja aici. Cred că ajunge să reamintesc doar că este unul dintre cele mai suprinzătoare filme venite de la un regizor care părea, cel puțin pe baza ultimelor producții, că s-a abandonat complet mainstream-ului. Reușita lui Kevin Smith ne întărește credința în viitorul filmelor de gen, fie ele filmate pe peliculă sau digital. De asemenea, în rolul principalului antagonist, Michael Parks este extraordinar.

Kill List (Ben Wheatley, 2011)

***

Ok, aceasta nu este neapărat o recomandare, pentru că nu consider ”Kill List” un film bun. Totuși, filmul are admiratorii lui și acest lucru nu poate fi negat. Prima jumătate a filmului este destul de bună, Wheatley portretizând cei mai atipici ucigași plătiți. În partea a doua, însă, povestea este invadată de un fir narativ à la ”The Wicker Man”, iar în final se înlănțuiesc câteva secvențe halucinante, bordering on incoherence, în care personajele principale devin victimele unui cult de sinucigași.

„Lună Plină” - Recomandari (Partea I)

Partea I - The Classics

Nosferatu, eine Symphonie des Grauens (F.W. Murnau, 1922)

***

Primul mare film cu vampiri și prima adaptare, neautorizată, a romanului lui Bram Stoker, „Dracula”, a supraviețuit 90 de ani ca moment de referință al expresionismului german. Nu cred că este cel mai bun film al lui Murnau (de fapt, cred că nici nu intră între primele trei), dar este filmul pentru care regizorul german este cel mai cunoscut și acesta nu este decât unul dintre motivele pentru care trebuie văzut cu orice preț. Mai ales într-o proiecție în aer liber, cu acompaniament live.

The Rocky Horror Picture Show (Jim Sharman, 1975)

***

Frank-N-furter is returning to his native Transylvania, ar trebui să fie headline-ul acestie proiecții... Deși nefiind tehnic un horror, filmul are părțile sale terifiante (mai degrabă din alte motive). ”Rocky Horror...” este o deconstrucție camp a filmelor de serie B, horror și SF, realizat din dorința de a sfida moravurile și prejudecățile. Tim Curry rupe ecranul în rolul lui Frankfurter, iar cântecele sunt (cu câteva excepții) catchy, fredonabile și adictive. Nu cred că este un film prea bun, dar faima îl precede, iar cultul format în jurul său îl recomandă.

The Thing (John Carpenter, 1982)

***

Cunoscut drept una dintre rarele ocazii în care un remake este mai bun decât originalul, horror-ul antarctic al lui John Carpenter este recunoscut pentru efectele sale de machiaj inovatoare, dar filmul devine misterios și neliniștitor grație modului în care este filmat și editat, cu elipse temporale frustrante în care creatura face noi victime. Spectatorul răspunde mai puternic la ceea ce nu vede și la ceea ce îi este ascuns, iar de aceea filmul este mai complex și mai bogat decât pare la prima vedere, iar impun vizionări repetate se impun. Acum numai dacă ar exista un festival care să proiecteze o peliculă restaurată... Oh, right!

To be continued...

„Lună Plină”, festivalul filmului horror și fantastic de la Biertan - prima ediție (Preview)

From the people who brought you TIFF...

În acest week-end (16-19 august) are loc prima ediție a festivalului de film horror și fantastic „Lună Plină” (AKA Full Moon) de la Biertan (județul Sibiu). Inițiativa este foarte promițătoare: patru zile, o grămadă de scurtmetraje, peste o duzină de lungmetraje, proiecții in aer liber, workshop-uri, plus atmosfera transilvăneană medievală care cu siguranță va fi amplifica efectul filmelor prezentate. Iar pentru un fac ocazional al genului cum sunt și eu, oferta cinematografică efectivă este variată și promițătoare.

"The Thing" (John Carpenter)

Din programul de lungmetraje, reținem câteva clasice: The Thing (John Carpenter), într-o ediție restaurată, Nosferatu (Murnau), care va fi proiectat alături de acompaniamentul live al trupei Eiuneia și The Rocky Horror Picture Show, a cărui număr muzical „Sweet Transvestite (from Transsexual Transilvania)” a fi probabil pentru prima dată ascultat în țara de origine a lui Frankfurter. Iar din filmele mai recente, se remarcă Attack the Block (Joe Cornish), un mix excelent de comedie, SF și horror plasat într-un cartier londonez defavorizat și Red State, cel mai recent și cel mai visceral film al lui Kevin Smith, un horror psihologic modern care a fost printre filmele mele preferate de anul trecut. Alte oferte includ Kill List (Ben Wheatley), care nu mi-a plăcut atât de mult, care poate va fascina fanii lui ”The Wicker Man” și câteva filme pe care nu le-am văzut, dar pe care vreau să le văd: Juan de los Muertos, Babycall, Mientras duermes, The Tunnel, The Dead etc. Dacă voi avea timp, voi reveni în zilele următoare cu câteva recomandări mai detaliate pre-festival, după care eventuala „corespondență de la fața locului”.

"The Rocky Horror Picture Show" (Jim Sharman)

Toate informațiile de care aveți nevoie le găsiți pe site-ul oficial: http://lunaplinafestival.ro, inclusiv programul, prețul biletelor și regulamentul camping-ului.