The Avengers (SUA, 2012)

The Avengers

(SUA, 2012)

Regia: Joss Whedon

Cu: Robert Downey Jr., Samuel L. Jackson, Chris Evans, Chris Hemsworth, Scarlett Johansson, Jeremy Renner, Tom Hiddleston, Mark Ruffalo

Rating: 3/5

"The Avengers" închide un arc narativ început prin scurte easter eggs la sfârșitul filmelor cu Iron Man sau The Hulk și care a început să prindă contur cu adevărat anul trecut, prin ”Thor” și ”Captain America”. Tot acest preambul servește unirii forțelor a patru supereroi (The Hulk, Iron Man, Thor și Captain America), plus doi super-spioni (Black Widow și Hawkeye), toți sub comanda lui Samuel L. Jackson, care trebuie să apere Pământul de primul lor arch-nemesis, Loki, întruchipat ca și în ”Thor” de Tom Hiddlestone (revelația acelui film). Acesta are de partea sa o întreagă armată de extratereștrii teleportabili, filmul amintind în cele mai puțin inspirate momente de ”Green Lantern” sau ”Transformers 3”.

”The Avengers” este un film care pornește destul de greu. Durează aproximativ 40 de minute până ca toți protagoniștii să se reunească și să se întâmple ceva cât de cât interesant. Apoi urmează câteva mișcări previzibile (Tony Stark se ceartă cu toată lumea, divergențele din interiorul grupului sunt avantajul villain-ului etc.) În această perioadă, filmul este ocazional amuzant, dar destul de inert. Vizual, nu ni se oferă cine știe ce, iar dialogurile sunt customizate după cine trebuie să le spună într-un mix eterogen (shakespeare-iene dacă sunt vorbite de Thor și Loki, ultra-rapide dacă vin din gura lui Robert Downey Jr. sau inconfundabilul pattern vocal al lui Samuel L. Jackson). Înspre final, toate forțele se unesc, atât pe ecran cât și în spatele său, într-un finish care este, totuși, cu adevărat impresionant, punctat de un splendid cadru în care camera aleargă de la un erou la altul, în timp ce aceștia se confruntă cu armata extraterestră pe străzile din Manhattan. Also, ”The Avengers” este un film care arată destul de bine în 3D. Una dintre cele mai bune idei ale lui Whedon a fost de a filma în 1,85:1 (spre deosebire de 2,35:1), un format care pare să se potrivească mai bine cu relieful.

Din păcate, pentru mine filmul nu se îndepărtează prea mult de mediocritatea pe care ne-au oferit-o până acum filmele cu super-eroi marca Marvel. Sigur, este cel mai spectaculos din serie, se străduie să cultive o estetică de tip comic-book și are avantajul unor interpretări solide (Mark Ruffalo pare să fie primul care reușește să facă ceva cu Bruce Banner/Hulk). Dar îi lipsește acel plus de substanță care poate să facă din aceste filme-eveniment ceva mai mult de atât. În 2000, primul ”X-Men” deschidea o nouă serie de adaptări după Marvel. Filmul lui Singer, pe cât de imperfect pe alocuri, era un film despre discriminare și amenințarea unui război iminent, care nu se sfia în a integra Holocaust-ul în povestea sa. Din cealaltă tabără, ceva mai săracă cantitativ, a celor de la DC Comics, ”The Dark Knight” este un film în care conflictul principal este între idei și poziții morale, mai degrabă decât între o mână de bărbați costumați (chit că filmul face concesii importante genului). Comparat cu acestea, ”The Avengers” pălește. În vâltoare acțiunii, personajele sale nu sunt decât niște metafore subțiri, care își pierd încet-încet sensul. Ceea ce The Hulk și Captain America reprezintă se cam pierde în momentul în care scenariștii îi fac să lupte împreună. 

M:I-4 & Sherlock Holmes

Mi-au rămas restanțe de pe 2011 două filme de acțiune care au încheiat anul și nu au reușit să mă dezamăgească. Fiindcă sunt încă în cinematografe, cred că merită fiecare câteva cuvinte.

Mission: Impossible - Ghost Protocol

Regia: Brad Bird

Cu: Tom Cruise, Jeremy Renner, Simon Pegg, Paula Patton

Rating: 3/5

”M:I-4” este un succes în întreaga lume, în mare parte datorită proiecțiilor în IMAX. Eu l-am văzut într-un cinematograf normal și este destul de entertaining oricum. Totuși, din punctul meu de vedere, filmul trebuie să se termine după secvențele din Dubai. Atât escaladarea lui Burj Kalifa cât și urmărirea prin furtuna de nisip sunt foarte bine realizate și până în acel moment filmul urmează un crescendo, iar acest secvențe ar fi un adevărat climax. Din păcate, filmul se lungește cu o concluzie prelungită în India, în care filmul își pierde ritmul și nici confruntarea finală într-un parking automat (care mi-a provocat flashback-uri cu ”Minority Report”) nu îl mai poate resuscita. Dar Brad Bird a făcut treabă bună, per ansamblu. Cu posibile excepție a filmului lui De Palme, ”Ghost Protocol” este cel mai bun ”Mission: Impossible” de până acum. Cât despre Tom Cruise, acest abordează rolul lui Ethan Hunt precum un adept al metodei. Îmi place să văd filmele sale de acțiune, pentru că știu că este chiar el atârnând de colțul unui munte sau al unui zgârie nori. Tom Cruise este un method action star.

Sherlock Holmes: A Game of Shadows

Regia: Guy Ritchie

Cu: Robert Downey Jr., Jude Law, Noomi Rapace

Rating: 3/5

Între primul ”Sherlock Holmes” al lui Ritchie și această continuare, am reușit să citesc integrala poveștilor lui Arthur Conan Doyle care îl au în prim-plan pe detectivul din Baker Street. Deși nu sunt un purist și mă enervează persoanele care comentează chestii de genul „cartea a fost mai bună”, trebuie să recunosc că am fost oarecum neliniștit de acest film. Și, de asemenea, trebuie să recunosc că nu mi-a plăcut foarte mult pentru primele 2 treimi. Mă săturasem deja de explozii și slow-motion-uri, dar odată ce personajele au ajuns în Elveția, începea să devină clar că filmul va intra pe făgașul cel bun. ”A Game of Shadows” este un exemplu rar de adaptare care reușește să fie fidelă sursei (deși împrumută din mai multe povestiri) și să își creeze propriul său univers. Pentru Guy Ritchie, acest două filme au fost o adevărată revenire în forță, mai ales după ce regizorul părea pierdut în lumea filmelor de acțiune de serie Ț, odată încheiată epoca Madonna. 

Due Date (SUA, 2010)

Due Date

(SUA, 2010)

Regia: Todd Phillips

Cu: Robert Downey Jr., Zach Galifianakis, Juliette Lewis, Jamie Foxx, Michelle Monaghan

Rating: 2.5/5

Acest rip-off după ”Planes, Trains & Automobiles” îi reunește pe Robert Downey Jr. în rolul lui Peter, bărbatul serios, forțat de împrejurări să traverseze țara în compania lui Ethan, un ciudat interpretat de Zach Galifianakis, care aduce cu el toate ghinionele posibile (plus un câine și o cutie de cafea cu cenușa tatălui său). Iar totul se petrece sub bagheta realizatorului lui ”The Hangover” (si a altor non-realizări). 

Gag-urile sunt cel puțin mediocre, iar cele mai multe pot fi văzute în trailere. Însă, în mod surprinzător, filmul funcționează cel mai bine în secvențele mai dramatice (sau, mă rog, siropoase), care reușesc să fie surprinzătoare. Există un moment în care Peter îl provoacă pe Ethan să-i demonstreze abilitățile de actor cu care acesta din urmă se laudă, moment care se transformă într-o secvență destul de emoțională. Reversul ei este scena care deschide trailerele filmului, în care Peter îi povestește lui Ethan despre tatăl său, la un popas pe autostradă, în ploaie. Există și un moment mai psihedelic, pe melodia ”Hey You” de la Pink Floyd, nimic prea original, dar care reușește să infuzeze un pic de energie în ultima parte a filmului. În rest, interpretările sunt destul de inegale, filmul nu prea are ritm, nu se simte mâna unui regiozor capabil, iar când se termină, se termină pur și simplu. Poate că familiaritatea premisei distruge orice șansă ca acest film să aibă adevărate calități dramatice, dar orice comedie bună ar trebui să te facă să râzi cu poftă de câteva ori. Iar aici nu se întâmplă așa ceva.

”Due Date” („Sorocul”) este mai bun decât ”The Hangover”, dar asta nu spune multe. Sper numai să nu câștige vreun Glob de Aur.