The Hunger Games (SUA, 2012)

The Hunger Games

(SUA, 2012)

Regia: Gary Ross

Cu: Jennifer Lawrence, Josh Hutcherson, Stanley Tucci, Donald Sutherland, Woody Harrelson, Elizabeth Banks, Toby Jones

Rating: 2.5/5

Mult-așteptatul spărgător de box-office ”The Hunger Games” ajunge pe marile ecrane după câteva luni de promovare asiduă, în care am ajuns să aflăm - din câteva trailere foarte bine făcute, de altfel - cam tot ce urmează să se întâmple în acest film. Pe scurt, personajele trăiesc într-o dictatură în care oameni bogați (și stilați) din Capitoliu asupresc 12 districte, cerând în fiecare an ca „tribut” un adolescent și o adolescentă care să participe la Jocurile Foamei - un reality-show în care participanții trebuie să se omoare unul pe celălalt, până când va rămâne un singur supraviețuitor. În prim-plan îi avem pe reprezentanții celui mai sărac district: Katniss (Jennifer Lawrence) și Peeta (Josh Hutcherson).

Impresionează la ”The Hunger Games” combinația destul de reușită între tehnologie avansată (suprafața de joc este controlabilă în totalitatea, iar prădători digitali pot fi invocați prin apăsarea unui singur buton) și arhaică (concurenții se înarmează cu arcuri, săbii etc.) Prin urmare, concurenții par într-adevăr să lupte pentru supraviețuire împotriva unui adversar nedrept. Mai puțin impresionante sunt moda pe care o adoptă cei bogați (nici Bowie nu ar purta așa ceva) și efectele speciale sub-standard. Oricum ar fi, Jennifer Lawrence este principalul atu al acestui film. După prestația excelentă din ”Winter's Bone”, ”The Hunger Games” îi oferă posibilitatea de a explora un nou personaj feminin puternic, independent, chiar răzvrătit, chiar dacă produsul de față este mult mai corporatist. Cât despre restul distribuției, Josh Hutcherson nu are ocazia să arate ce poate, Liam Hemsworth de-abia dacă apare în film, iar Woody Harrelson, Stanley Tucci si Toby Jones fac ceea ce fac demult în blockbustere: over-acting & comic relief. Elizabeth Banks ar merita o mențiune separată, fiind aproape de nerecunoscut.

Unii comentatori au încercat să suplimenteze acest film cu un mesaj politic. Din puncul meu de vedere, o alegorie nu se aplică pentru situația actuală. ”The Hunger Games” nu își găsește locul alături de ”Fahrenheit 451” sau ”1984”, ci mai degrabă în compania altor fantezii SF, de genul ”Logan's Run” (sau ”Zardoz”, dacă vreți). At best, este un film despre puterea de manipulare a mass-media, despre obsesia pentru reality show-uri și vedete, lucruri care ar fi putut fi mai bine puse în valoare. În final, pentru un film de două ore și douăzeci de minute, ”The Hunger Games” nu este plictisitor, dar nici nu oferă multe momente cu adevărat inspirate. Pare să fie încă o poveste clădit după un blueprint, cu toate elementele incluse (adolescenți în prim, personaj feminin puternic, un triunghi amoros, câteva elemente fantastice, simbolism evident etc.) Acum 15 ani, Gary Ross a regizat un film cu adolescenți foarte frumos, ”Pleasantville”. Mi-a părut rău că magia din acel film nu s-a translatat în ”The Hunger Games”. 

Captain America: The First Avenger (SUA, 2011)

Captain America: The First Avenger

(SUA, 2011)

Regia: Joe Johnston

Cu: Chris Evans, Hugo Weaving, Hayley Atwell, Tommy Lee Jones, Stanley Tucci, Toby Jones

Rating: 2.5/5

Al câtelea film cu supereroi de anul acesta este „Căpitanul America”? Se pare că am cam pierdut șirul și am început și să obosesc de atâtea origin stories, care sunt, în esență, aceeași. Dar ”Captain America” e ultimul film Marvel de dinainte de ”Avengers”, mega-producția care îl va reuni pe căpitanul din titlu cu The Hulk, Iron Man, Thor și cine mai încape în distribuție. Noutatea, șpilul pe care îl oferă acest ultim asalt înainte de bătălia finală este plasarea acțiunii în 1943, când un puști slab și scund (Chris Evans) este transformat de armata americană, de tatăl lui Tony Stark și de un cercetător de origine germană (Stanley Tucci) într-un super soldat, care în curând se va găsi în pădurile europene, confruntându-se cu primul său arch-nemesis, Johann Schmidt AKA The Red Skull (Hugo Weaving).

Filmul aduce ușor a film vechi, atât în ceea ce privește imaginea (în special schema de culori) cât și câteva dintre premisele sale (o mică trupă curajoasă se ia la harță cu cei mai ai dracu' naziști... pe alocuri, aduce chiar cu ”Inglourious Basterds”). Pe de altă parte, faptul că Captain America și dușmanii săi sunt echipați cu arme ultra-moderne sau primite direct de la zeul Odin (nu glumesc...) ne face să ne reamintim că totul e bazat pe niște benzi desenate (numai că totul este tratat ușor în cheie steam-punk). 

Nu pot să spun că mi-a plăcut ”Captain America”. Dacă actorii sunt convingători, iar efectele speciale reușite (în special transformarea musculosului Chris Evans în slăbănogul care este la început), povestea trece prin aceleași scheme obosite ale filmelor de gen. Îi lipsește suspansul, ritmul și, pe final, totul pare grăbit, fușerit, ca să intre într-o durată accesibilă publicului. 3D-ul nu ajută cu nimic filmul și chiar scoate în evidență momentele în care filmul este prost montat. Și, deși recunosc că finalul este surprinzător, nu un happy-end clasic, anti-climatic (în sensul bun al cuvântului) și cimentează un personaj care este cu adevărat credibil și nu doar o schiță (cum este, după părerea mea, Tony Stark în ”Iron Man”), filmul per ansamblu nu este cu nimic special. 

Easy A (SUA, 2010)

Easy A

(SUA, 2010)

Regia: Will Gluck

Cu: Emma Stone, Penn Badgley, Amanda Bynes, Dan Byrd

Rating: 3.5/5

”Easy A” („Păcătoasa”) face parte dintr-o specie rară: comedia la care se râde și care reușește să fie și inteligentă. Deși trebuie să te prinzi că este inteligentă, nu e genul de film care îți spune de dinainte cât de deștept este... ahem... Nu cred că are rost să explic plot-ul filmului. Pe scurt, o serie de minciuni nevinovate o aduc pe Olive (Emma Stone), o elevă de 17 ani, în situația de a avea o reputație foarte proastă, iar viața ei începe să semene cu cea a eroinei din „Litera stacojie”. Sau cu un film de John Hughes...

Filmul începe cu o uluitoare secvență imersivă: într-un singur cadru, camera de filmat surprinde elevii care traversează aleile din curtea liceului, iar numele actorilor (care parcă ies din iarbă, într-un generic care amintește de cel din ”Panic Room”) servesc parcă drept indicatoare pentru direcția în care aparatul urmează să se întoarcă. Cadrul se termină odată cu intrarea lui Olive în cadru, împiedicându-se și căzând peste title card-ul care anunță: and EMMA STONE. Această inventivitate vizuală se pierde un pic pe parcursul filmului, dar revine în genericul de final, un alt singur tracking shot, lent, din punctul de vedere al unei mașini de tuns iarba pe care se găsesc Olive și noul său boyfriend (off-screen), ocolind alte nume care apar pe ecran.

”Easy A” se mai poate lăuda cu un alai impresionant de interpreți. Emma Stone este foarte bună în - cred - primul său rol principal și-mi confirmă bănuiala că ar fi o actriță foarte bună. În rolurile părinților săi, Stanley Tucci și Patricia Clarkson provoacă hohote de râs, iar multe dintre scenele lor au un aer de naturalețe, de improvizație, ceea ce cred că a fost decizia corectă (Will Gluck pare să fie un regizor capabil... să vedem...) În schimb, Thomas Hayden Church și Lisa Kudrow formează un cuplu mult mai disfuncțional (proful de engleză și psiholoaga școlii), iar personajele lor sunt cele mai interesante, în sensul că interpretarea ne permite să aflăm și să înțelegem multe despre ei, chiar dacă petrec destul de puțină vreme pe ecran. Marele Malcolm McDowell are un cameo ca directorul școlii, un rol minor și neimportant, dar reușește să fure o scenă cu atitudinea sa parcă în mod natural amenințătoare. Am uitat pe cineva? Sper că nu...