RO 2011 - Partea a 8-a: Crulic - drumul spre dincolo

Crulic - drumul spre dincolo

(România/Polonia, 2011)

Regia: Anca Damian

Voci: Vlad Ivanov, Jamie Sives

Rating: 3.5/5

Documentarul de animație nu mai este la ora actuală o noutate, precum era ”Waltz with Bashir” acum câțiva ani. Un precedent există chiar și la noi: scurtmetrajul „Mátyás, Mátyás”, de Cecilia Felméri. Totuși, un lungmetraj animat românesc nu a apărut de foarte multă vreme, iar „Crulic” este mai degrabă o reconstituire decât un documentar propriu-zis. Povestea este destul de bine cunoscută: în 2007, românul Claudiu Crulic a fost acuzat pe nedrept de furt în Polonia. În închisoare, acesta a făcut greva foamei și, ulterior, datorită neglijenței medicilor și a autorităților, a decedat. Filmul are doi naratori, Vlad Ivanov (cu accent moldovenesc full-on!) interpretându-l pe Crulic însăși, povestindu-și viața și experiența din post-mortem în cel mai natural mod cu putință și Jamie Sives (Triage, Game of Thrones), naratorul englez care preia povestirea în momentul în care Crulic începe să fie mai mult inconștient.

Recunosc că nu aveam foarte multe speranțe de la acest film și, sincer, nu cred că a început chiar foarte bine. Vocea lui Ivanov surprinde perfect toate nuanțele personajului și nu trebuie să știi mai mult despre el decât este redat prin vocabular, inflexiuni verbale etc. Însă primele aproximativ 10-15 minute insistă parcă prea mult pe biografia personajului principal și filmul pare să își găsească greu un ritm și un stil, sub greutatea unui voice-over prea bogat. Cu timpul, însă, lucrurile încep să se așeze, filmul demarează și începem să întrezărim viziunea regizoarei. În final, filmul te prinde și te imersează în această poveste, care începe să pară, cu fiecare minut care trece, din ce în ce mai ieșită din comun.

Animația este minimalistă și se bazează foarte mult pe colaje, dar regia are un caracter cinematic, la scară largă. Există mult experiment în acest film, nu toate momentele sunt reușite, dar Damian caută în continuare unghiuri noi în care să își privească personajele. Cele mai reușite secvențe sunt cele în care narațiunea lipsește, iar acțiunea decurge fluid, fără tăieturi de montaj, precum un lung travelling în plonjeu care trece în revistă mai multe celule din închisoare sau halucinațiile lui Crulic dinspre sfârșitul filmului. „Crulic” mi-a amintit cel mai mult de filmul lui Steve McQueen, ”Hunger”. Deși nu vreau să compar aceste filme, vreau doar să notez că ambele au și un mesaj politic (nu același, bineînțeles) și ambele insistă, în a doua lor jumătate, pe greva foamei și moartea lentă a personajelor principale.

Filmul Ancăi Damian a fost pentru mine o surpriză plăcută și consider că, fiind unul dintre cele mai bune filme românești ale anului, trebuie văzut de cât mai multă lume.