Go Get Some Rosemary aka Daddy Longlegs (SUA, 2009)

Go Get Some Rosemary aka Daddy Longlegs

(SUA, 2009)

Regia: Ben Safdie, Joshua Safdie

Cu: Ronald Bronstein, Sage Ranaldo, Frey Ranaldo, Eleonore Hendricks

Rating: 3.5/5

Am vorbit mai demult despre ”The Pleasure of Being Robbed”, primul lungmetraj al lui Josh(ua) Safdie, cu Eleonore Hendricks în rolul principal. Pentru al doilea său lungmetraj, Joshua îl co-optează pe fratele său, Ben (amândoi fiind, de fapt, crescuți cu aparatul de filmat în mână) să îl ajute să creeze acest film vizibil auto-biografic, despre Lenny, un tată impulsiv, iresponsabil și, probabil, mizantrop, angajat ca proiecționist la un cinema din New-York, care petrece două săptămâni pe an alături de cei doi băieți ai săi (de 7 și de 9 ani). În aceste două săptămâni, Lenny trece prin toate emoțiile posibile, fără să încerce să creeze un cadru coerent și stabil în care copiii săi să crească și să se maturizeze, pentru că, probabil, nici el nu este un om matur.

Chiar dacă filmul este contemporan, nu s-ar spune că nu ar putea avea loc în anii '80, când Josh și Benny Safdie au copilărit într-o familie destrămată. Pentru rolul lui Lenny, care ține locul tatălui lor, l-au ales pe Ronald Bronstein, care face o interpretare magistrală. Vorbesc serios când spun că este, probabil, una dintre cele mai interesante portrete cinematografice create în ultimii doi ani, iar un Gotham Award pentru cel mai promițător actor pare să confirme talentul unui actor (dar și regizor al unui film din 2007, ”Frownland”) semi-profesionist. Interpreta din ”The Pleasure of Being Robbed”, Eleonore Hendricks, reapare aici într-un rol complet diferit de impulsiva și aeriana Eleonore din filmul ei precedent, în timp ce Abel Ferrara, un alt regizor new-york-ez care a lucrat mult timp la periferia industriei are un mic, dar perfid, cameo. Copiii sunt jucați de Sage și Frey Ranaldo (odraslelel lui Lee Ranaldo, chitaristul de la Sonic Youth), iar prezența lor dă un plus de autenticitate filmului, reacțiile lor fiind adesea naturale și surprinzătoare.

Stilistic, filmul se aseamănă cu ”The Pleasure of Being Robbed”. Avem aceeași cameră tremurândă care îți revelează fețele personajelor sau detaliile de decor de ca și cum le-ai privi printr-o gaură de cheie, iar privirea îți este furată de primul obiect coerent pe care îl percepi. Această privire obstruată, datorită căreia privitorul este rar conștient de întreg decorul scenei, are rolul său în percepția asupra personajelor și a dramelor lor în aceeași măsură ca și scenariul sau interpretările. Dacă în ”The Pleasure of Being Robbed” exista o secvență onirică, un vis cu ochi deschiși, Lenny din ”Go Get Some Rosemary” are un coșmar în care copiii săi nu se pot trezi din somn, un bărbat atârnă în fața geamului apartamentului său, iar Lenny strivește un țânțar uriaș care pare să îl atace. În rest, filmul păstrează aceeași atmosferă realistă, în care clasicul personaj cinematografic New-York este privit de la nivelul străzii, fără glamour, neromanțat.

The Pleasure of Being Robbed (SUA, 2008)

The Pleasure of Being Robbed

(SUA, 2010)

Regia: Joshua Safdie

Cu: Eléonore Hendricks

Rating: 4/5

Căutând review-uri pe internet după ce am văzut filmul, am aflat că nu multora le-a plăcut acest film, care reprezintă debutul în lung-metraj al tânărului cineast new-york-ez Joshua Safdie, afliliat - probabil mai mult din lipsa de imaginație a criticilor - curentului ce poartă numele de mumblecore. ”The Pleasure of Being Robbed” este povestea Eléonorei, o tânără care se distrează furând gențile necunoscuților și umblându-le prin lucruri.

Filmul începe foarte promițător. Avem timp să observăm manierismele personajului, precum și peisajul colorat și populat al New-York-ului. Apoi, Eléonore se întălnește cu un prieten, Josh (jucat de însuși regizorul peliculei), care o ajută să găsească mașina care se potrivește cu o cheie găsită într-o poșetă. Apoi, după câteva scurte lecții de condus prin Manhattan, o convinge să îl conducă acasă, el locuind în Boston. După câteva ore în apartamentul lui Josh, Eléonore se întoarce - conducând singură - în New York.

Această aventură ocupă întreg mijlocul filmului și oferă un pic de insight despre personajul principal, un pic de comedie, precum soliditate narativă (până în acel moment, filmul pare să prezinte episoade disparate din viața fetei). La întoarcerea Eléonorei la New York, aceasta va claca rapid. Vechile obiceiuri se pierd greu, iar ea începe să caute prin geanta unei femei chiar dacă aceasta este lîngă ea și este imediat arestată. Pe drum înspre secția de poliție, un scurt popas la grădina zoologică din Central Park devine pretext pentru cea mai frumoasă (dar și cea mai confuză) secvență a filmului, în care Eléonore se imaginează jucându-se cu un urs polar extraordinar de fals, feeria fiind întreruptă de un bărbat care aruncă un pinguin, probabil oferindu-l ca hrană ursului.

Filmat din mână, cu un montaj inteligent, care pare să capteze și să deplaseze atenția privitorului rapid de la un punct de interes la altul, cu o distanțare care ajunge aproape înduioșătoare în anumite momente, ”The Pleasure of Being Robbed” nu explică misterul care pare să se contureze inițial (de ce e fata asta cleptomană?), dar încadrează între genericul de început și cel de final o felie de viață reală care se manifestă ca o poveste frumoasă, precum și un inedit portret al New York-ului, filmat de la nivelul trecătorului, fără imagini panoramice sau priviri înspre înălțimile zgârie-norilor, pe scurt - despuiat de spectacol, autentic!