Go Get Some Rosemary aka Daddy Longlegs (SUA, 2009)

Go Get Some Rosemary aka Daddy Longlegs

(SUA, 2009)

Regia: Ben Safdie, Joshua Safdie

Cu: Ronald Bronstein, Sage Ranaldo, Frey Ranaldo, Eleonore Hendricks

Rating: 3.5/5

Am vorbit mai demult despre ”The Pleasure of Being Robbed”, primul lungmetraj al lui Josh(ua) Safdie, cu Eleonore Hendricks în rolul principal. Pentru al doilea său lungmetraj, Joshua îl co-optează pe fratele său, Ben (amândoi fiind, de fapt, crescuți cu aparatul de filmat în mână) să îl ajute să creeze acest film vizibil auto-biografic, despre Lenny, un tată impulsiv, iresponsabil și, probabil, mizantrop, angajat ca proiecționist la un cinema din New-York, care petrece două săptămâni pe an alături de cei doi băieți ai săi (de 7 și de 9 ani). În aceste două săptămâni, Lenny trece prin toate emoțiile posibile, fără să încerce să creeze un cadru coerent și stabil în care copiii săi să crească și să se maturizeze, pentru că, probabil, nici el nu este un om matur.

Chiar dacă filmul este contemporan, nu s-ar spune că nu ar putea avea loc în anii '80, când Josh și Benny Safdie au copilărit într-o familie destrămată. Pentru rolul lui Lenny, care ține locul tatălui lor, l-au ales pe Ronald Bronstein, care face o interpretare magistrală. Vorbesc serios când spun că este, probabil, una dintre cele mai interesante portrete cinematografice create în ultimii doi ani, iar un Gotham Award pentru cel mai promițător actor pare să confirme talentul unui actor (dar și regizor al unui film din 2007, ”Frownland”) semi-profesionist. Interpreta din ”The Pleasure of Being Robbed”, Eleonore Hendricks, reapare aici într-un rol complet diferit de impulsiva și aeriana Eleonore din filmul ei precedent, în timp ce Abel Ferrara, un alt regizor new-york-ez care a lucrat mult timp la periferia industriei are un mic, dar perfid, cameo. Copiii sunt jucați de Sage și Frey Ranaldo (odraslelel lui Lee Ranaldo, chitaristul de la Sonic Youth), iar prezența lor dă un plus de autenticitate filmului, reacțiile lor fiind adesea naturale și surprinzătoare.

Stilistic, filmul se aseamănă cu ”The Pleasure of Being Robbed”. Avem aceeași cameră tremurândă care îți revelează fețele personajelor sau detaliile de decor de ca și cum le-ai privi printr-o gaură de cheie, iar privirea îți este furată de primul obiect coerent pe care îl percepi. Această privire obstruată, datorită căreia privitorul este rar conștient de întreg decorul scenei, are rolul său în percepția asupra personajelor și a dramelor lor în aceeași măsură ca și scenariul sau interpretările. Dacă în ”The Pleasure of Being Robbed” exista o secvență onirică, un vis cu ochi deschiși, Lenny din ”Go Get Some Rosemary” are un coșmar în care copiii săi nu se pot trezi din somn, un bărbat atârnă în fața geamului apartamentului său, iar Lenny strivește un țânțar uriaș care pare să îl atace. În rest, filmul păstrează aceeași atmosferă realistă, în care clasicul personaj cinematografic New-York este privit de la nivelul străzii, fără glamour, neromanțat.