The Pleasure of Being Robbed
(SUA, 2010)
Regia: Joshua Safdie
Cu: Eléonore Hendricks
Rating: 4/5
Căutând review-uri pe internet după ce am văzut filmul, am aflat că nu multora le-a plăcut acest film, care reprezintă debutul în lung-metraj al tânărului cineast new-york-ez Joshua Safdie, afliliat - probabil mai mult din lipsa de imaginație a criticilor - curentului ce poartă numele de mumblecore. ”The Pleasure of Being Robbed” este povestea Eléonorei, o tânără care se distrează furând gențile necunoscuților și umblându-le prin lucruri.
Filmul începe foarte promițător. Avem timp să observăm manierismele personajului, precum și peisajul colorat și populat al New-York-ului. Apoi, Eléonore se întălnește cu un prieten, Josh (jucat de însuși regizorul peliculei), care o ajută să găsească mașina care se potrivește cu o cheie găsită într-o poșetă. Apoi, după câteva scurte lecții de condus prin Manhattan, o convinge să îl conducă acasă, el locuind în Boston. După câteva ore în apartamentul lui Josh, Eléonore se întoarce - conducând singură - în New York.
Această aventură ocupă întreg mijlocul filmului și oferă un pic de insight despre personajul principal, un pic de comedie, precum soliditate narativă (până în acel moment, filmul pare să prezinte episoade disparate din viața fetei). La întoarcerea Eléonorei la New York, aceasta va claca rapid. Vechile obiceiuri se pierd greu, iar ea începe să caute prin geanta unei femei chiar dacă aceasta este lîngă ea și este imediat arestată. Pe drum înspre secția de poliție, un scurt popas la grădina zoologică din Central Park devine pretext pentru cea mai frumoasă (dar și cea mai confuză) secvență a filmului, în care Eléonore se imaginează jucându-se cu un urs polar extraordinar de fals, feeria fiind întreruptă de un bărbat care aruncă un pinguin, probabil oferindu-l ca hrană ursului.
Filmat din mână, cu un montaj inteligent, care pare să capteze și să deplaseze atenția privitorului rapid de la un punct de interes la altul, cu o distanțare care ajunge aproape înduioșătoare în anumite momente, ”The Pleasure of Being Robbed” nu explică misterul care pare să se contureze inițial (de ce e fata asta cleptomană?), dar încadrează între genericul de început și cel de final o felie de viață reală care se manifestă ca o poveste frumoasă, precum și un inedit portret al New York-ului, filmat de la nivelul trecătorului, fără imagini panoramice sau priviri înspre înălțimile zgârie-norilor, pe scurt - despuiat de spectacol, autentic!
Rating: 4/5
Căutând review-uri pe internet după ce am văzut filmul, am aflat că nu multora le-a plăcut acest film, care reprezintă debutul în lung-metraj al tânărului cineast new-york-ez Joshua Safdie, afliliat - probabil mai mult din lipsa de imaginație a criticilor - curentului ce poartă numele de mumblecore. ”The Pleasure of Being Robbed” este povestea Eléonorei, o tânără care se distrează furând gențile necunoscuților și umblându-le prin lucruri.
Filmul începe foarte promițător. Avem timp să observăm manierismele personajului, precum și peisajul colorat și populat al New-York-ului. Apoi, Eléonore se întălnește cu un prieten, Josh (jucat de însuși regizorul peliculei), care o ajută să găsească mașina care se potrivește cu o cheie găsită într-o poșetă. Apoi, după câteva scurte lecții de condus prin Manhattan, o convinge să îl conducă acasă, el locuind în Boston. După câteva ore în apartamentul lui Josh, Eléonore se întoarce - conducând singură - în New York.
Această aventură ocupă întreg mijlocul filmului și oferă un pic de insight despre personajul principal, un pic de comedie, precum soliditate narativă (până în acel moment, filmul pare să prezinte episoade disparate din viața fetei). La întoarcerea Eléonorei la New York, aceasta va claca rapid. Vechile obiceiuri se pierd greu, iar ea începe să caute prin geanta unei femei chiar dacă aceasta este lîngă ea și este imediat arestată. Pe drum înspre secția de poliție, un scurt popas la grădina zoologică din Central Park devine pretext pentru cea mai frumoasă (dar și cea mai confuză) secvență a filmului, în care Eléonore se imaginează jucându-se cu un urs polar extraordinar de fals, feeria fiind întreruptă de un bărbat care aruncă un pinguin, probabil oferindu-l ca hrană ursului.
Filmat din mână, cu un montaj inteligent, care pare să capteze și să deplaseze atenția privitorului rapid de la un punct de interes la altul, cu o distanțare care ajunge aproape înduioșătoare în anumite momente, ”The Pleasure of Being Robbed” nu explică misterul care pare să se contureze inițial (de ce e fata asta cleptomană?), dar încadrează între genericul de început și cel de final o felie de viață reală care se manifestă ca o poveste frumoasă, precum și un inedit portret al New York-ului, filmat de la nivelul trecătorului, fără imagini panoramice sau priviri înspre înălțimile zgârie-norilor, pe scurt - despuiat de spectacol, autentic!
Posts
No comments:
Post a Comment