Meek's Cutoff (SUA, 2011)

Meek's Cutoff 

(SUA, 2011)

Regia: Kelly Reichardt

Cu: Michelle Williams, Bruce Greenwood, Paul Dano, Rod Rondeaux

Rating: 4.5/5

”Meek's Cutoff” (Scurtătura lui Meek, dacă ar fi să fie vreodată tradus în română) este unul dintre cele mai frumoase filme ale anului și, în același timp, unul dintre cele mai bizare. Cineasta Kelly Reichardt ne propune un western „independent”, existențialist, filmat în demult abandonatul format 1,33:1, despre un mic grup (trei familii) de coloniști pierduți în teritoriul Oregon, cândva la jumătatea secolului XIX. Călăuza lor, Stephen Meek (Bruce Greenwood, aproape de nerecunoscut) pretinde că știe drumul. Inițial, acesta pare să fie genul de anti-erou tipic western-urilor clasice, dar nu dovedește că ar fi mai mult decât un neghiob plin de prejudicii. Lucrurile par să se schimbe pentru călători când capturează un indian, care pare să fie de acord să îi ghideze.

Un film foarte lent, ”Meek's Cutoff” este compus în mare parte din lungi cadre statice, care pun în valoare relieful american: de la deșertul de sare la câmpiile înalte și pustii. Alegerea de a filma în 1,33:1 nu este un moft, ci se potrivește perfect cu atmosfera filmului și cu ceea ce simt personajele, care par să fie prinse ca într-o capcană în acest spațiu aparent infinit. În completarea imaginilor vine muzica atonală compusă de Jeff Grace, iar rezultatul este auster, dar acaparant. Actorii nu au multe replici de dat, așa că totul se bazează pe expresii și pe limbajul corporal. Michelle Williams este o femeie puternică, care își asumă rolul de conducător din umbră în momentele-cheie; Paul Dano este un tânăr destul de anxios și nehotărât; dar a doua parte a filmului este dominată de imaginea indianului nevorbitor de limbă engleză jucat de Rod Rondeaux (cascador în mai multe western-uri recente).

Multe conflicte se nasc în această mică comunitate... Femei contra bărbați, albi contra indieni, coloniști contra lui Meek, omul contra naturii, chiar și omul contra divinității. ”Meek's Cutoff” este o scenă foarte bună pentru astfel de conflicte „absolute”, cu atât mai mult cu cât nu există o narațiune propriu-zisă. Mai degrabă, filmul ne invită să observăm, preț de o oră și jumătate în care sunt surprinse mai multe zile, viața acestor oameni. La final, nu există un deznodământ, iar personajele nu par să fie mai aproape de destinația lor. În mijlocul pustietății, stă un singur copac cu doar o jumătate de coroană, la adăpostul căruia coloniștii se sfătuiesc, în timp ce indianul continuă să meargă mai departe.