Tuesday, March 27, 2012

GOPO 2012 Aftermath

Până la urmă, palmaresul GOPO 2012 nu arată rău deloc. Filmele nominalizate și-au împărțit respectuos trofeele, fiecare luând câte ceva, mai puțin ”Loverboy”, care a plecat cu mână goală.


Premiile „mici”
Bună, ce faci? și-a adjudecat cel mai puțin importante premii: costume și machiaj (pe nemeritate, aș adăuga). Dacă bobul nu moare, filmul lui Sinișa Dragin pe care eu l-am ignorat, a fost recompensat pentru decoruri. Crulic - drumul spre dincolo, în calitatea sa de unic film de animație, a plecat cu premiile cele mai „audibile”: muzică originală și sunet. Anca Miruna Lăzărescu a punctat de două ori cu Apele tac: Premiul Tânără Speranță și cel mai bun scurtmetraj. Vorbitor a fost declarat cel mai bun documentar, iar Melancholia a câștigat previzibil premiul pentru film european (decernat distribuitorului Independența Film).

Premiile mari
Din dragoste cu cele mai bune intenții și Periferic și-au împărțit premiile de interpretare. Pentru Din dragoste... au luat băieții - Bogdan Dumitrache și Adrian Titieni, iar pentru Periferic fetele - Ana Ularu și Ioana Florea. Periferic a fost și cel mai premiat film al serii, câștigând și pentru cel mai bun debut, montaj și extraordinara imagine semnată de Marius Panduru. Totuși, partea leului a fost luată de Aurora: Cel mai bun Scenariu, Cea mai bună Regie și Cel mai bun Film. Evident, Cristi Puiu nu a fost prezent să-și ridice premiile... Cred că erau mai multe șanse să apară Woody Allen

Și în rest...
Show-ul a fost de toată pleasna. Dincolo de protevizarea excesivă care a făcut ca personaje care nu ar trebuit să facă filme să apară în calitate de prezentatori, toată chestia a durat aproape 4 ore, mișcându-se cu viteza melcului, iar Andi Moisescu (care de obicei este foarte simpatic), este lipsit de haz și efectiv inert ca moderator. Singurele momente reușite (dincolo de câțiva câștigători care au plecat repede de pe podium) au fost montajele cu filmele care urmează să apară pe ecrane. Deși ideea că vom avea încă trei filme de Dan Chișu nu mă încălzește neapărat.

1 comment:

Ady said...

Buna ziua,

Ma iertati ca va deranjez .Vin cu rugamintea la d-voastra sa scrieti un articol pe blogul d-voastra si sa distribuiti mai departe pe facebook despre mama mea, Gabriela Tudorache care este foarte bolnava . Este diagnosticata cu meningiom , o tumoare cerebrala care i-a afectat vederea si trebuie sa se opereze cat mai repede la o clinica din Germania unde ni se cere 35 000 EUR plus cheltuieli de cazare si transport .

Viata si vederea ei depind de aceasta operatie , iar mie si fratelui meu ne este foarte greu sa o vedem cum indura zilnic cumplitele dureri de cap si ametelile .Timpul nu ne permite sa asteptam si va rugam sa scrieti un articol despre cazul ei . Mai multe detali le gasiti pe http://gabrielatudorache.blogspot.com/. Sau ne puteti contacta la nr de tel. 0724342082. Va rugam , daca sunteti de acord sa ne lasati si un raspuns .
Va multumesc din inima pentru sprijinul acordat.

dumitru_gabriela31@yahoo.com