Thor (SUA, 2011)

Thor

(SUA, 2011)

Regia: Kenneth Branagh

Cu: Chris Hemsworth, Anthony Hopkins, Natalie Portman, Tom Hiddleston, Stellan Skarsgård, Rene Russo

Rating: 3/5

Hammer-time!

În vederea mega-producției de anul viitor, ”The Avengers”, universul Marvel începe să se întregească și pe marele ecran. După două încercări lipsite de succes de a-l impune pe The Incredible Hulk și mult mai reușitele ”Iron Man”-uri și înainte de ”Captain America”, poposește pe ecrane probabil cel mai ciudat film din serie: ”Thor”, povestea unui zeu războinic și arogant alungat de tatăl său (Odin - Anthony Hopkins) din tărâmul etern în care locuiesc zeii și exilat pe Pământ, unde trebuie să se dovedească vrednic de a deveni viitorul conducător al regatului zeilor. Norocul său este că primele persoane pe care le întâlnește pe pământ sunt o tânără și frumoasă cercetătoare (Portman) și mentorul ei sceptic, dar dornic de a da o mâne de ajutor (Skarsgård), care îl vor pune pe drumul cel drept.

Spre deosebire de alte filme cu super-eroi, ”Thor” âeste regizat de Kenneth Branagh, un tip cu pedigree uriaș atât ca actor shakespearian, cât și ca regizor (nu numai de drame elisabetane). Nu este greu, însă, să îți dai seama ce l-a atras pe Branagh la povestea zeului din Walhalla devenit erou de benzi desenate. Odin, zeul-tată, este prototipul patriarhului stern shakespearian, precum Henric al IV-lea, Lear sau Prospero. Thor, la rândul lui, este o versiune a lui Henric al V-lea, pe care Branagh l-a jucat în filmul eponim, cel mai reușit al său. Totuși, Odin și Thor sunt totuși mai mult scheme de personaje, dar Branagh (cu ajutorul actorului Tom Hiddleston) construiește un personaj cu adevărat complex în rolul lui Loki, fratele lui Thor, fiu adoptiv al lui Odin, scindat de dorința de a face bine și ambiția de a deveni (măcar) egalul fratelui său, care ajunge - din aproape în aproape - personajul negativ al filmului. Loki-ul lui Branagh, tradițional un zeu al farselor (evocat, de altfel, și în ”The Mask”) este un anti-erou complex și, ca să păstrăm comparațiile shakespeariene, un fel Richard al III-lea al Universului.

”Thor” este un film inegal. Povestea zeilor, a confruntărilor pentru supremație și a luptelor cu giganții de gheață este destul de convențională, cu un narativ slab, contrabalansat de efectele speciale destul de reușite și un excepțional design original al Asgard-ului, tărâmul zeilor care arată ca muntele Olimp corcit cu Metropolis-ul lui Fritz Lang. 3D-ul, pe de altă parte, e degeaba. Când filmul ajunge pe Pământ, apar și actorii buni care chiar joacă (Porman și Skarsgård), iar umorul care rezultă din noua condiție, de pământean, a lui Thor, este bine dozat. Povestea este mai solidă pe partea aceasta a filmului, chiar dacă interferarea elementelor din celelalte filme Marvel (cel puțin două cameo-uri cu greutate) deranjează din când în când. 

”Thor” are un stil vizual aparte. Nu sunt sigur că se potrivește în restul universului Marvel, dar nici nu este un film de sine stătător. Nu știu dacă va exista continuare, deși unele personaje vor reapărea în ”The Avengers”. Poate e mai bine să nu anticipăm și să ne mulțumim, cel puțin deocamdată, cu spectacolul ușor și relaxant al acestui film, unul dintre cele mai ciudate blockbustere din ultimii ani.

The Rite (SUA, 2011)

The Rite

(SUA, 2011)

Regia: Mikael Håfström

Cu: Colin O'Donoghue, Anthony Hopkins, Ciarán Hinds, Alice Braga, Toby Jones, Rutger Hauer

Rating: 2/5

”The Rite” este un film care promite mai mult decât se dovedește în stare să ofere. Începutul, care este neinspirat din punct de vedere regizoral, lasă totuși impresia că acesta nu este doar un simplu film despre exorcizări, precum cele încă câteva care au stabilit un curent oarecum la modă în ultimii ani. Dar, pe măsură ce devine din ce în ce mai clar că preotul tânăr va trebui să scoată dracul din preotul mai bătrân care a fost posedat, devine la fel de clar că ”The Rite” nu este nici un film care prezintă cazurile de posedare ca ceea ce sunt de fapt (manifestări acute ale unor boli psihice severe decompensate), nici un film care exploatează supranaturalul pentru a diseca condiția umană. Nup... ”The Rite” este un film despre un drac care intră în oameni și trebuie scos.

Singura atracție a acestui film este Anthony Hopkins, care joacă personajul secundar al bătrânului exorcist care ajunge să fie posedat într-un moment de pierdere a credinței. Oricum, Hopkins este mult mai „prezent” și mai implicat, chiar și la vârsta pe care o are, decât insipidul, dar tânărul Colin O'Donoghue, care joacă rolul preotului ucenic care trebuie să își descopere credința pentru a-l învinge pe Necurat. Hopkins joacă precum în toate rolurile sale cele mai bun, explorând limita dintre bine și rău, dintre nebunie și bun simț. Nu știi niciodată care este reacția pe care să o aștepți de la acest preot non-conformist și „surprizele” sale sunt singurele care țin filmul viu între sperieturi previzibile și o completă lipsă de suspans. Câțiva actori foarte buni, precum Toby Jones, Ciarán Hinds și Rutger Hauer sunt și ei în acest film, dar aparițiile lor (poate cu excepția lui Jones) sunt mult prea sumare pentru a conta.

Regizorul suedez Mikael Håfström a regizat un film care mi-a plăcut, ”Ondskan” (aka ”Evil”), care a și fost nominalizat la Oscar pentru film străin, precum și un horror nu chiar așa de rău după Stephen King, ”1408”, cu Samuel L. Jackson și John Cusack. În ”The Rite” nu regăsim nimic din suspansul sau vitalitatea acestor precedente filme, care chiar dacă nu erau grozave, explorau psihicul personajelor și erau bine regizate. ”The Rite” este o poveste puerilă, spusă fără chef și fără har.

You Will Meet a Tall Dark Stranger (SUA/Spania, 2010)

You Will Meet a Tall Dark Stranger

(SUA/Spania, 2010)

Regia și Scenariul: Woody Allen

Cu: Naomi Watts, James Brolin, Antonio Banderas, Anthony Hopkins, Frieda Pinto, Gemma Jones

Rating: 3.5/5

Nu există nimic nou sau neașteptat în noul film al lui Woody Allen. Acțiunea se desfășoară în jurul unui cuplu pe cale să se despartă (Watts și Brolin), a părinților ei deja divorțați (Hopkins și Jones) și a diferitelor lor cunoștințe: șeful ei (Banderas), vecina atrăgătoare în roșu (Pinto), noua soție mult mai tânără a tatălui ei și ghicitoarea pe care mama o vizitează cu religiozitate. Aceeași combinație de intelectuali și pseudo-intelectuali nemulțumiți și nefericiți aflați în căutarea a ceva care să le dea sens vieții, pe care Allen îi propune de peste 40 de ani. Același generic, aceeași coloană sonoră seducătoare care combină swing, muzică clasică și operă. Acestea fiind spuse, în ceea ce mă privește, acest cel mai recent film al său, fără să fie grozav, atinge toate notele potrivite.

După cum m-am mai lăudat deja, am văzut toate filmele lui Woody Allen (pe unele de mai multe ori), așa încât consider că știu despre ce vorbesc. S-ar putea să nu am dreptate întotdeauna, dar știu despre ce vorbesc... ”You Will Meet a Tall Dark Stranger” este al patrulea film londonez al lui Allen, după fabuloasa excursie în Spania care a fost ”Vicky Cristina Barcelona” și scurta repoposire în New York cu ”Whatever Works”. Pe undeva, filmul amintește de ”Match Point”, prima incursiune britanică a lui Allen și unul dintre cele mai bune filme ale sale, dar nu are nici ambiția, nici profunzimea, nici bogăția acestuia, chiar dacă morala (mă rog, una dintre morale) este aceeași, pe care o creionează încă de la ”Crimes and Misdemeanors” și o exprimă foarte frumos în ultima replică a filmului. Cred totuși că, în ciuda locației diferite, ”You Will Meet a Tall Dark Stranger” împrumută cel mai mult din ”Vicky Cristina Barcelona”: o ironică, dar empatică narațiune din off, muzica de chitară (chiar dacă de data aceasta este Boccherini și nu chitară spaniolă), schema de culori,  importanțe decorurilor, încadrarea poveștii în intervalul unei singure veri etc.

Mai trebuie amintit directorul de imagine al filmului, veteranul Vilmos Zsigmond, a cărui carieră s-a sincronizat cu cinematograful american din anii '70 (”Scarecrow”, ”Deliverance”, ”The Sugarland Express” etc.), dar care a colaborat și cu Allen la câteva filme, cel mai recent fiind ”Cassandra's Dream”. În ”You Will Meet a Tall Dark Stranger”, el filmează scenele lungi de dialoguri în planuri lungi, care urmăresc personajele dintr-o cameră în alta, lucru care este benefic pentru actori, dar și pentru spectatori, care au ocazia să observe conflictele care se declanșează în timp real. Altfel, merită scoasă în evidență știința cu care acesta folosește decorurile: apartamentul înghesuit al soților Watts și Brolin, în contrast cu apartamentul steril, alb în care personajul lui Anthony Hopkins se mută cu soția sa mult mai tânără; ferestrele apartamentelor, prin care vecinii își penetrează viețile unii altora etc. 

”You Will Meet a Tall Dark Stranger” nu este un film dificil pentru actori. Banderas și Hopkins, în special, nu par să se străduie, dar nici nu e cazul. Dar Naomi Watts și James Brolin, cu aceeași dezinvoltură, interpretează totuși personaje complexe, cu care nu e greu să te identifici sau măcar să îi înțelegi. Aceștia, împreună cu stilul relaxat, mai puțin incisiv, dar ceva mai cinic al lui Allen, fac din ”You Will Meet a Tall Dar Stranger” un film plăcut, de savurat pentru ceea ce este, fără așteptări pe care nu le presupune.