Saturday, January 29, 2011

Monsters (UK, 2010)

Monsters
(UK, 2010)


Regia: Gareth Edwards
Cu: Scoot McNairy, Whitney Able

Rating: 3.5/5

Într-un viitor foarte, foarte apropiat, o zonă dintre SUA și Mexic este infectată cu extratereștrii (niște monștri multitentaculari, de fapt) aduși dintr-un alt punct al sistemului solar de o navetă spațială a cărei reintrare în atmosferă a eșuat. În ciuda titlului majoritatea filmului este, de fapt, povestea lui Andrew (McNairy), un fotojurnalist care trebuie să o aducă înapoi în SUA pe fiica șefului său, Sam (Able, aka doamna McNairy). Din cauza unor evenimente neprevăzute, ei trebuie să traverseze chiar zona infectată. Întreg filmul a fost făcut cu un buget redus, filmat cu aparate „ieftine”, iar efectele speciale au fost realizate pe computerul personal al regizorului Gareth Edwards.


Nu aveam așteptări foarte mari de la acest film, dar în ciuda constrângerilor materiale (și ambiției de a dovedi ce se poate totuși face cu bani puțini), ”Monsters” este un film destul de onest despre simpla întâlnire a doi oameni care nu au prea multe în comun, dar trebuie să se obișnuiască cu o familiaritate care le este impusă de circumstanțe. Mai mult, filmul arată foarte bine și dovedește că imaginea digitală poate crea imagini cinematografice minunate. Secvențele de pe râu sau prin junglă sunt reușite în mod special, iar modul în care au fost filmate (incognito, improvizat, oportunist) îmi amintește de filmele „peruviene” ale lui Werner Herzog.
 

Este păcat că filmul are momente mai statice, dar înțeleg de ce acestea apar (practic, toți actorii în afară de cei din rolurile principale sunt amatori găsiți în locurile în care s-au filmat). O altă obiecție ar fi substratul politic al filmului, pe care regizorul se pare că nu l-a intenționat și nu și-l asumă, dar, cu toate acestea, în film apare un zid uriaș ridicat de americani la granița cu Mexicul și consider că această idee ar fi putut fi exploatată (poate că mai umplea din goluri narative). De asemenea, nu sunt foarte convins de efectele speciale, care sunt vizibil făcute la un preț redus. Mai ales felul în care tentaculele se mișcă este destul de bizar, mecanic, anorganic. Cu toate acestea, scena din final, în care două creaturi au o întâlnire posibil amoroasă este foarte bine făcută, mai ales pentru că ne dăm seama că subiectul filmului nu este efectul digital, ci cuplul nebănuit, în formare, care privește de jos acești extratereștrii.


”Monsters” are în palmares o recunoaște a din partea British Independent Film Awards, care i-au dăruit trei premii, dintre care cel mai important este cel pentru regizor, unde Gareth Edwards i-a învins pe Matthew Vaughan pentru ”Kick-Ass”, pe Oscarizantul Tom Hooper pentru ”The King's Speech”, dar și pe veteranul Mike Leigh și al său ”Another Year”. Fie și fără această distincție, ”Monsters” rămâne unul dintre cele mai îndrăznețe și mai interesante filme ale anului trecut.

1 comment:

Adina said...

filmu' asta e o treaba tare interesanta, pe cat de static e, de strofic, de haiku imagistic pe atat de haotic, scrijelit in vers alb e cloverfield sa zicem...dar pan la urma sunt doua stiluri literare care au resusit sa iasa din niste tipare coltoase