O mică introducere...
Pentru a sărbători ieșirea pe ecrane a lui ”True Grit”, m-am gândit să fac un top 10 al celor mai bune western-uri ale toturor timputilor. Dar, fiindcă aveam mult prea multe titluri din care ar fi trebuit să aleg, m-am hotărât să fac două topuri de anvergură epică: unul „tradițional”, cu western-uri „clasice” și unul „alternativ”, în care voi aduna filme inedite, care de obicei amestecă western-ul cu unul sau mai multe alte genuri. Criteriile pe care le-am ales pentru ca un film să intre în topul „tradițional” sunt: acțiunea să se petreacă pe tărâm american, înainte de Primul Război Mondial, predilecția pentru anumite teme (eroul singuratic, confruntarea bine și rău și eventual urât etc.), o anumită structură narativă clasicistă, iar realizatorii trebuie să fie, preferabil, oameni care și-au lăsat amprenta asupra genului, în perioada sa de glorie. Pălăriile și pistoalele sunt, de asemenea, un must. Menționez că lista se vrea cât mai variată și orice omisiune se datorează fie faptului că nu îmi place filmul atât de mult, fie că nu e loc pentru prea multe filme ale aceluiași regizor sau, pur și simplu, faptului că nu am văzut filmul respectiv... Enjoy!
The Top Ten List of ”Traditional” Westerns
1. The Man Who Shot Liberty Valance (r. John Ford, 1962)
O sinteză a întregii opere a lui John Ford, filmul sondează atât originile miturilor clasice ale genului, cât și geneza vieții politice americane. John Wayne, James Stewart și Vera Miles sunt la apogeul carierei lor de interpreți (nu numai în western-uri) și nu ratează nicio nuanță a unor personaje complexe, pe care le interpretează în decenii diferite ale vieții.2. The Ox-Bow Incident (r. William A. Wellman, 1943)
Un alt western cu tematică politică, care distruge stereotipuri și îneacă mitul justiției făcute cu pistolul și cu funia. Una dintre cele mai bune interpretări ale lui Henry Fonda, într-un asemănător (dar mult mai șovăielnic) decât cel din ”12 Angry Men”.3. High Plains Drifter & Unforgiven (r. Clint Eastwood, 1973 & 1992)
Da, Eastwood este un revizionist și nu face portretul tipic, obișnuit al Vestului de altă dată. Dar insistând asupra violenței și corupției, el susține aceleași idealuri care i-au inspirat pe marii realizatori care au făcut din western locul propice pentru confruntarea de idei și pentru biruința binelui împotriva răului. Cele două titluri de mai sus, singurul double-entry din top, sunt capetele de drum ale carierei lui Eastwood ca regizor în western.
4. Rio Bravo (r. Howard Hawks, 1959)
Un western ca la carte, dar larger than life. Schimburile de replici dintre John Wayne, Dean Martin, Walter Brennan și Angie Dickinson - care ocupă cel puțin jumătate din film - sunt un deliciu în plus. Iar confruntarea din final este antologică.
Un western ca la carte, dar larger than life. Schimburile de replici dintre John Wayne, Dean Martin, Walter Brennan și Angie Dickinson - care ocupă cel puțin jumătate din film - sunt un deliciu în plus. Iar confruntarea din final este antologică.
5. Shane (r. George Stevens, 1953)
Un film cu o adevărată dimensiune mitologică, centrat în jurul personajului-tip al pistolarului solitar interpretat de Alan Ladd, care ajunge astfel la apogeul carierei sale într-unul dintre cele mai reprezentative filme ale celui mai popular gen al momentului la care a fost făcut.
Un film cu o adevărată dimensiune mitologică, centrat în jurul personajului-tip al pistolarului solitar interpretat de Alan Ladd, care ajunge astfel la apogeul carierei sale într-unul dintre cele mai reprezentative filme ale celui mai popular gen al momentului la care a fost făcut.
6. A Fistful of Dollars / Per un pugno di dollari (r. Sergio Leone, 1964)
Poate că unii nu ar încadra cu ușurință spaghetti-urile în lista western-urilor „tradiționale”, dar unele dintre acestea au atins rangul de legendă al predecesoarelor lor făcute la Hollywood. Printre acestea se numără și filmele lui Sergio Leone, recunoscut aproape unanim ca unul dintre marii maeștrii ai genului. Din totuși scurta sa filmografie am ales ”A Fistful of Dollars”, care poate nu este cel mai reprezentativ, dar este cel mai bine regizat și are cea mai solidă structură narativă (poate și datorită faptului că este unul dintre multele western-uri adaptate după Kurosawa, dar despre asta mai multe veți găsi în lista „alternativă”).
Poate că unii nu ar încadra cu ușurință spaghetti-urile în lista western-urilor „tradiționale”, dar unele dintre acestea au atins rangul de legendă al predecesoarelor lor făcute la Hollywood. Printre acestea se numără și filmele lui Sergio Leone, recunoscut aproape unanim ca unul dintre marii maeștrii ai genului. Din totuși scurta sa filmografie am ales ”A Fistful of Dollars”, care poate nu este cel mai reprezentativ, dar este cel mai bine regizat și are cea mai solidă structură narativă (poate și datorită faptului că este unul dintre multele western-uri adaptate după Kurosawa, dar despre asta mai multe veți găsi în lista „alternativă”).
7. The Wild Bunch (r. Sam Peckinpah, 1969)
Gălăgios și ireverențios, filmul lui Peckinpah anunță căderea în dizgrație a genului printr-un măcel vizual și narativ, ai cărui instigatori, protagoniști și, în final, victime, sunt câțiva actori care au trecut prin nenumărate roluri secundare și filme de serie B ale genului: Holden, Ryan, Borgnine, Oates, O'Brian etc.
Gălăgios și ireverențios, filmul lui Peckinpah anunță căderea în dizgrație a genului printr-un măcel vizual și narativ, ai cărui instigatori, protagoniști și, în final, victime, sunt câțiva actori care au trecut prin nenumărate roluri secundare și filme de serie B ale genului: Holden, Ryan, Borgnine, Oates, O'Brian etc.
8. The Searchers (r. John Ford, 1956)
Ford merită două mențiuni în acest top, iar ”The Searchers” merită amintit oricum. Este genul de film în fața căruia rămânem fără replică, indiferent dacă suntem sau nu convinși de scenariu sau de interpretările actorilor. Multe secvențe iconice au rămas din acest film, dar dintre toate imaginea de final va rămâne pentru totdeauna înscrisă în istoria cinematografului.
9. Il grande silenzio (r. Sergio Corbucci, 1968)
Acest spaghetti este prea bun pentru a fi lăsat pe dinafară. Deși parcă ar arăta mai bine în lista alternativă, îmi permit să îl pun aici grație statutului de film cult pe care l-a atins de-a lungul timpului. Dar este un western atipic: peisajul este hibernal (deși sunt și western-uri „tradiționale” care se petrec iarna), actorii sunt în principal europeni (cu o excepție norabilă, Frank Wolff), iar personajul principal este cu adevărat mut, nu doar silențios. În roluri antagonice, Jean-Louis Trintignant și Klaus Kinski sunt demențiali.
Acest spaghetti este prea bun pentru a fi lăsat pe dinafară. Deși parcă ar arăta mai bine în lista alternativă, îmi permit să îl pun aici grație statutului de film cult pe care l-a atins de-a lungul timpului. Dar este un western atipic: peisajul este hibernal (deși sunt și western-uri „tradiționale” care se petrec iarna), actorii sunt în principal europeni (cu o excepție norabilă, Frank Wolff), iar personajul principal este cu adevărat mut, nu doar silențios. În roluri antagonice, Jean-Louis Trintignant și Klaus Kinski sunt demențiali.
 |
| ”Il grande silenzio” |
10. Forty Guns (r. Samuel Fuller, 1957)
Unul dintre puținele western-uri care are în rolul principal o protagonistă (extraordinara Barbara Stanwyck). Acest film este aproape la fel de mult un noir sau un thriller psihologic cât este western, dar Fuller profită la maxim de posibilitățile pe care genul i le oferă și construiește un film cu adevărat sălbatic, alert și visceral, în CinemaScope și umplut de tracking shot-uri remarcabile.
Unul dintre puținele western-uri care are în rolul principal o protagonistă (extraordinara Barbara Stanwyck). Acest film este aproape la fel de mult un noir sau un thriller psihologic cât este western, dar Fuller profită la maxim de posibilitățile pe care genul i le oferă și construiește un film cu adevărat sălbatic, alert și visceral, în CinemaScope și umplut de tracking shot-uri remarcabile.
Posts
No comments:
Post a Comment