London Boulevard (SUA/UK, 2010)

London Boulevard

(SUA/UK, 2010)

Regia: William Monahan

Cu: Colin Farrell, Keira Knightley, Ray Winstone, David Thewlis

Rating: 2.5/5

”London Boulevard” este un film atât de încărcat de subplot-uri încât ajungi să nu mai știi care este de fapt povestea pe care încearcă să o spună. Filmul începe cu Mitchell (Farrell), părăsind închisoarea după ce a petrecut trei ani înăuntru pentru vătămare corporală gravă. El își dorește o viață cinstită, dar „prietenul” său, Billy, încearcă să îl ia ca partener în afacerea sa de cămătărie. Nu după mult timp, un gangster mult mai impozant (Winstone), devine interesat să-l coopteze pe Mitchell. În paralel, aceasta își ia o slujbă mai „serioasă”: să protejeze o celebră tânără actriță (Knightley) de paparazzi. Acestor povești li se grefează uciderea unui cerșetor de care Mitchell era atașat, sora promiscuă și profitoare a lui Mitchell care provoacă numai belele, plus o groază de alți borfași mai mult sau mai puțin bosnieci și, nu în ultimul rând, personajul lui Thewlis, un actor ratat dependent de droguri care își duce traiul pe lângă actrița jucată de Keira Knightley.

Problema este că regizorul-scenarist William Monahan, deși a luat un Oscar pentru scenariul lui ”The Departed”, nu este Scorsese. Filmului îi lipsește ritmul și îi lipsește noima. Nu după multă vreme de la început te întrebi care-i șpilul... Iar senzația persistă, până în ultimele 15 minute, când filmul deraiază serios. Dacă întorsăturile de situație de la finalul lui ”The Departed” veneau în completarea a ceea ce am văzut până acolo și atingeau aproape dimensiunile unei drame shakespeare-iene, în ”London Boulevard” acestea sunt tratate schematic, întrerup logica narativă a filmului și las impresia că au fost gândite doar pe jumătate.

Paradoxal, cele mai reușite scene ale lui Monahan sunt cele intime, doar dintre Farrell și Knightley, care sunt excelenți în rolurile lor. Aceste scene sunt calme pe dinafară, dar interpretările lasă să se întrevadă emoții puternice pe care personajele le reprimă. Decorurile acestor scene sunt, de asemenea, bine folosite. Este vorba de un conac rural, în care Mitchell și Charlotte petrec o seară la lumina unor lumânări și de atelierul de pictură a actriței situat la mansarda locuinței sale londoneze, momente în care tavanul jos aproape că apasă umerii personajelor în jos. Cei doi se îndrăgostesc unul de celălalt, dar în final nu este clar dacă Charlotte nu se folosea doar de Mitchell... Bănuiesc că aceasta este interpretarea cea mai cinică, dar, pe de altă parte, ”London Boulevard” împrumută titlul și un sfert de premisă din ”Sunset Boulevard”, așa că îmi doresc ca, măcar în intenție, filmul să se fi dorit o investigare mult mai amănunțită a unei relații foarte complicate, decât amestecul de juma' de love story cu sfert de film cu gangsteri și încă o porție de film cu pretenții moralizatoare.