Sullivan's Travels (SUA, 1941)

Sullivan's Travels
(SUA, 1941)

Regia: Preston Sturges

Cu: Joel McCrea, Veronica Lake, Robert Warwick

Rating: 4.5/5

În ultima vreme par să scriu numai despre filme foarte bune, iar capodopera tragi-comică din 1941 a lui Preston Sturges continuă seria. ”Sullivan's Travels” este povestea unui regizor de comedii și muzicaluri, ambițios și ușor arogant, care își dorește să schimbe macazul și să treacă la drama socială. Dar, așa cum colaboratorii săi nu încetează să îi reamintească, Sullivan este un privilegiat al societății americane, crescut în puf și care nu știe nimic despre greutățile vieții și traiul mizer. Pentru a-și remedia acest neajuns, Sullivan se decide să plece în lumea largă, numai cu 10 cenți în buzunar, pentru a aduna în câteva săptămâni experiență pentru o viață întreagă și să poată, în sfârșit, să-și realizeze filmul.

Prima jumătate a filmului aduce a farsă, cu Sullivan trecând prin mici încurcături, care se termină, inevitabil, cu întoarcerea sa (involuntară!) la Hollywood. De la un moment dar, o tânără actriță aspirantă (Veronica Lake) îi va fi alături, pentru a aduce un plus de senzualitate comediei. Însă în a doua parte a filmului, odată ce cei doi dau cu adevărat de belele, într-un lugubru peisaj urban, filmul își permite să devină serios. În final, cadavrul desfigurat al unui vagabond va fi confundat cu cel al lui Sullivan, în timp ce acesta pare destinat să își petreacă următori anii într-o înfricoșătoare colonie penitenciară din sud, unde singura plăcere a condamnaților sunt proiecțiile ocazionale ale unor desene animate cu Mickey Mouse și Pluto. Salvat într-un sfârșit, Sullivan va abandona ambițiosul său proiect, fiindcă a descoperit valoarea filmului popular și rolul său în a alina suferințele oamenilor.

Morala filmului nu este foarte originală și nici în mod excepțional profundă, dar ”Sullivan's Travels” este un omagiu adus cele aproape jumătate de secol (la acea vreme) de cinema escapist, celebrarea unor nume ca Frank Capra, Ernest Lubitsch, Walt Disney sau (mai ales!) Charlie Chaplin. Faptul că proiecția desenului animat are loc într-o biserică mi se pare destul de important, din acest punct de vedere. În aceeași măsură, filmul este o dovadă a talentului și stilului unic al lui Preston Sturges (a nu se confunda cu John Sturges): modul în care acesta trece de la satiră la comedie și tragedie, de la peisajul urban fițos al L.A.-ului la cel deprimant al orașelor din Midwest, apoi în sudul Americii, primordial, canalicular; știința în a folosi mișcările de aparat și montajul (avem chiar câteva exemple de slow-motion aici); extraordinara secvență mută, realizată doar cu ajutorul imaginilor și a muzicii care domină mijlocul filmului. Nu în ultimul rând, trebuie lăudat flerul regizorului în a-și selecta distribuția: McCrea e șovăitor-amuzant în rolul regizorului care își închipuie că poate schimba lumea cu filmele sale, iar Veronica Lake (mai cunoscută pentru rolurile de femeie fatală, ceva mai reci, dar nu fără un oarecare umor) este fata fără nume care îl aduce cu picioarele pe pământ.

Sturges sparge convenții și prejudecăți (lucru mai rar întâlnit la acea vreme): personajele sale vorbesc despre sex, există mulți afro-americani în distribuție (chiar în roluri importante, precum pastorul de la final), fresca socială deloc măgulitoare etc. Sturges își permite chiar să critice industria din care face parte, lăudând-o în același timp. Conștient de problemele lumii (pe care Sullivan le tot invocă fără să pară să le înțeleagă cu adevărat), de limitările sale, dar și de posibilitățile nemăsurate pe care cinema-ul le oferă, Preston Sturges realizează un film care nu este pentru niciun moment cinic și este o încântare de la început la sfârșit.