Madeo aka Mother (Coreea de Sud, 2009)

Madeo aka Mother

(Coreea de Sud, 2009)

Regia: Joon-ho Bong

Cu: Hye-ja Kim, Bin Won, Ku Jin

Rating: 3.5/5

Dansul uitării

”Mother” începe cu o superbă secvență suprarealistă: într-un singur cadru mama jucată de Kim Hye-ja se îndreaptă înspre cameră, într-un lan de grâu. Se oprește în punctul de mai înalt, apoi începe să își legene câmpul în ritmul unui dans. Mișcările sale capătă amploare în timp ce aparatul de filmat este ridicat de o macara deasupra ei, iar melodia se apropie de climax. O tăietură bruscă de montaj și mama este în partea dreaptă a imaginii, pozând într-o ezitantă ipostază napoleoniană, iar titlul apare pe ecran, după care filmul se continuă cu un generic clasic. Mama va repeta dansul în finalul filmului. În acest moment, va fi luptat deja pentru a-și găsi adevăratul vinovat al crimei pentru care este acuzat fiul său cu retard mintal, va fi urmărit piste false, va fi descoperit că fiul său este de fapt responsabil și va fi ucis singurul martor, iar fiul său va fi fost eliberat. Iar dansul va face parte dintr-un ritual al uitării...

Filmul este fascinant pentru acest personaj matern, nedenumit. Ca femeie, nu este mai mult decât o sărăntoacă care crede în acupunctură și remedii tradiționale. Ea pretinde că există un punct pe care numai ea îl știe, situat pe un anumit meridian al corpului, care, odată stimulat, detensionează și ajută uitarea. Ca mamă, ea își domină fiul, îl protejează mai mult decât acesta are nevoie, este în stare de orice pentru a-l salva. Sentimentele ei sunt complexe: nu cred că este atât de mult dragoste, cât dorința de a se impune, de a avea pe cine domina și, nu în ultimul rând, o oarecare dependență pe care o are (sau o va avea) de fiul ei. Personajul complex jucat de Kim Hye-ja pare să cuprindă nu numai o simplă mamă cu probleme, dar un complex portret moral și psihologic al unei categorii sociale. Fiul său, Yoon Do-joon, este și el un personaj interesant, chiar dacă mult mai puțin pus în valoare. Prin el ajungem să o cunoaștem mai degrabă pe mama sa. Do-joon își dorește libertatea, își dorește să-și trăiescă viața, dar este retardat mintal (fapt pentru care mama sa s-ar putea să fie responsabilă), este agresiv cu cei care îl insultă și uită frecvent evenimente, chiar foarte importante și marcante, de parcă mama sa i-ar fi aplicat sistematic tratamentul pentru relaxare și uitare. Cele două personaje sunt interconectate cu siguranță, iar ”răul” din interiorul fiecăruia este întreținut reciproc: la fel cum mama ascunde crima fiului, la fel și fiul va ascunde, în final, crima mamei, restituindu-i trusa de acupunctură pe care a uitat-o la casa martorului crimei.

Fără a intra mai mult în detalii, mai vreau să spun că filmul este fascinant prin jocul cu aparențele, evident chiar din titlu (”mother” și ”murder” se transcriu identic în caractere coreene). Nu mă refer doar la ducerea firului narativ pe piste false, dar și la multe alte detalii, care, prin acumulare, creează confuzie și suspans , neștiind care sunt importante sau nu (mingea de golf pe care Do-joon își scrie numele, ”tortura” cu merele, nasul sângerând al victimei etc.) Bong Joon-ho (autor al The Host și Memories of a Murder) se dovedește încă o dată un virtuoz al imaginilor cinematografice, compunând secvențe fascinante, manipulând relațiile spațiale și punctând momentele esențiale în spirit aproape hitchcock-ian. Nu cred că ”Mother” este un film excepțional. Cred că petrece prea mult timp prefăcându-se că este un film polițist, încât substanța se pierde un pic. Dar fie și numai pentru jocul lui Kim Hye-ja și pentru extraordinarul său personaj, este un film care trebuie văzut.