Xun cheng ma / The Postman Fights Back
(Hong-Kong, 1982)
Cu: Chow Yun-Fat, Ka-Yan Leung
Rating: 3.5/5
Pe vremea când Republica Chineză era încă în mica copilărie, un grup de curieri sunt angajați de reprezentatul unei căpetenii războinice să livreze patru cutii misterioase unui bandit care controlează o trecătoare importantă. Bine, contextul politic contează mai puțin, povestea se concentrează pe cei patru curieri: unul este poștaș de meserie - profesie amenințată de apariția trenurilor - și chiar i se spune doar Curierul, altul este un hoț de doi bani, al treilea expert în explozibili, iar Chow Yun-Fat este un cartofor arogant, dar specialist în arte marțiale. Principalul antagonist este angajatorul lor, Hu, cu pregătire ninja.
Chiar dacă firul narativ pare destul de standard, povestea este presărată cu destul întorsături de situație ca să păstreze atenția spectatorului. Fiecare personaj are o parte misterioasă, fiecare este parțial duplicitar, fiecare se străduie să înțeleagă misiunea pe care o are de îndeplinit și rolul celorlalți în această misiune. Ca să nu mai vorbim de apariția membrilor rezistenței sau de diferiți asasini angajați să-l elimine pe cartoforul trișor pentru păcatele acestuia din trecut. La sfârșit, dându-și seama că au fost înșelați și că nu lucrează în scopuri nobile, ei vor încerca să-și repare greșelile, plătind chiar cu viața.
Filmul se remarcă prin dinamismul scenelor de acțiune sau de arte marțiale. Frumos coregrafiate și bine montate, aceste scene sunt, totuși, principalul punct de interes al filmului. Se remarcă o urmărire pe un lac înghețat și răzbunarea specialistului în explozibili, care elimină întreaga tabără de bandiți cu ajutorul mai multor mănunchiuri de dinamită și a unei mitraliere. Climaxul filmului este reprezentat de confruntarea finală între Curier și Hu, în care primul este obligat să dejoace tacticile ninja ale adversarului.
”The Postman Fights Back” este entertainment de bună calitate. Un film de acțiune și arte marțiale care depășește limitele genului.
No comments:
Post a Comment