Inception
(SUA, 2010)
Regia: Christopher Nolan
Cu: Leonardo DiCaprio, Joseph Gordon-Levitt, Ken Wataneabe, Ellen Page, Michael Caine
Rating: 3.5/5
Evident, nu o să mă obosesc să evit spoilerele, deci sunteți avertizați. Oricum, până acum lumea ar trebui să știe că filmul este despre o echipă de hoți care intră în visele oamenilor și fură informații prețioase din subconștientul acestora (de genul secrete de afaceri). Protagonistul, însă, și principalul focus al acțiunii după efectele vizuale ingenioase, este personajul lui DiCaprio (Cobb), chinuit de un compelex de vinovăție după moartea soției sale (Marion Cotillard), care își face câteodată apariția în visele sale (sau ale altora). Știu, seamănă izbitor cu ”Shutter Island”...
Filmul este ușor greoi la început, când trebuie să înghesuie multe scene în care diferite obiecte, acțiune sau concepte sunt explicate. Ultimele aproximativ 90 de minute, însă, care se petrec în totalitate în vise (evident inclusiv vise în interiorul altor vise visate de alți visători), reușesc să te țină cu sufletul la gură, mai ales datorită faptului că atunci ”Inception” devine un film de acțiune excepțional. În schimb, lumea viselor imaginată de Nolan diferă de lumea viselor imaginată de Lynch, de exemplu. Totul este construit matematic (inclusiv paradoxurile), cu precizie, nu e loc pentru (prea multe) simboluri, iar cele mai personajele își păstrează luciditatea, chiar dacă subconștientul lor mai face figuri din când în când.
De unde și principala problemă cu acest film. Evident, cei care l-au realizat, cu Nolan în frunte, sunt oameni inteligențiși știu să gradeze acțiunea, să creeze suspans, să orchestreze scene de acțiune și momente de efecte speciale (nu integral CGI!) care te lasă cu gura căscată. Dar preocuparea lor pentru explorarea subconștientului este minimă. Ceea ce ar fi fost mai interesant în acest film aproape că nu există. Pe de altă parte, nici stilul lui Nolan nu dă semne că ar fi infailibil: înspre final, el alege cele mai simple soluții la îndemână - imagini în slow-motion, trecerea pe rând de la visul 1 la visul 2 la visul 3 la visul 4, repetată de câteva ori, lăsând efectul de editing de telenovelă.
Ultima imagine a filmului ne lasă să ghicim dacă finalul sau o bucată mai mare din film este sau nu un vis și cine îl visează. Nu intru în detalii, dar impresia mea este că nu contează. Cercetând cu atenție, poți găsi indicii pentru orice teorie fantastică îți poți imagina. Asta cu atât mai mult cu cât rezolvarea „misterului” nu ar releva mari adevăruri despre personajele implicate.
Cam asta este ”Inception”: o jucărie distractivă, construită cu migală de un artist matematician, cu care te poți juca o perioadă până probabil o să ajungi să te plictisești. Blockbuster-ul verii!
Filmul este ușor greoi la început, când trebuie să înghesuie multe scene în care diferite obiecte, acțiune sau concepte sunt explicate. Ultimele aproximativ 90 de minute, însă, care se petrec în totalitate în vise (evident inclusiv vise în interiorul altor vise visate de alți visători), reușesc să te țină cu sufletul la gură, mai ales datorită faptului că atunci ”Inception” devine un film de acțiune excepțional. În schimb, lumea viselor imaginată de Nolan diferă de lumea viselor imaginată de Lynch, de exemplu. Totul este construit matematic (inclusiv paradoxurile), cu precizie, nu e loc pentru (prea multe) simboluri, iar cele mai personajele își păstrează luciditatea, chiar dacă subconștientul lor mai face figuri din când în când.
De unde și principala problemă cu acest film. Evident, cei care l-au realizat, cu Nolan în frunte, sunt oameni inteligențiși știu să gradeze acțiunea, să creeze suspans, să orchestreze scene de acțiune și momente de efecte speciale (nu integral CGI!) care te lasă cu gura căscată. Dar preocuparea lor pentru explorarea subconștientului este minimă. Ceea ce ar fi fost mai interesant în acest film aproape că nu există. Pe de altă parte, nici stilul lui Nolan nu dă semne că ar fi infailibil: înspre final, el alege cele mai simple soluții la îndemână - imagini în slow-motion, trecerea pe rând de la visul 1 la visul 2 la visul 3 la visul 4, repetată de câteva ori, lăsând efectul de editing de telenovelă.
Ultima imagine a filmului ne lasă să ghicim dacă finalul sau o bucată mai mare din film este sau nu un vis și cine îl visează. Nu intru în detalii, dar impresia mea este că nu contează. Cercetând cu atenție, poți găsi indicii pentru orice teorie fantastică îți poți imagina. Asta cu atât mai mult cu cât rezolvarea „misterului” nu ar releva mari adevăruri despre personajele implicate.
Cam asta este ”Inception”: o jucărie distractivă, construită cu migală de un artist matematician, cu care te poți juca o perioadă până probabil o să ajungi să te plictisești. Blockbuster-ul verii!
Posts
No comments:
Post a Comment