Kynodontas (Grecia, 2009)

Kynodontas

(Canine) (Dogtooth)

(Grecia, 2009)

Regia: Giorgos Lanthimos

Cu: Christos Stergioglou, Michele Valley, Aggeliki Papoulia, Mary Tsoni, Hristos Passalis, Anna Kalaitzidou.

Rating: 3.5/5

Protagoniștii acestui straniu film (câștigăror Un Certain Regard la Cannes 2009) sunt o membrii unei familii, în care părinții decid să-și crescă copiii într-un regim strict, izolați de lumea reală, cei trei adolescenți (un băiat și două fete) ai lor fiind constrânși să rămâna în incinta creată de gardurile înalte care le înconjoară casa și își petrec timpul cu jocuri și competiții bizare. Ei vorbesc straniu, stereotipic, sunt învățați cuvinte pe care s-ar putea să le audă din greșeală, dar cu alt sens decât cel obișnuit (de exemplu, „zombie” este o floare galbenă). Unul dintre mecanismele de control inventat de părinți este un frate imaginar, care ar fi fost exilat dincolo de zidurile înalte și apoi atacat și omorât de o pisică, prezentată ca inamicul natural numărul 1 al omolui. Tatăl este „dictatorul” crud al familiei, iar singurul intrus pe care acesta îl permite în interiorul familiei este o tânără, Christina, care este folosită pentru a-i potoli dorințele sexuale băiatului, dar - pe ascuns - o seduce și pe sora cea mare, căreia îi aduce și casete video din afară, care vor constitui germenii răzvrătirii acesteia.

Acțiunea se petrece aproape în totalitate în casa, în curtea și lângă piscina familiei. Vremea este întotdeauna însorită. Cu siguranță, filmul este impresionant la nivel vizual. În rest, este un pic pra criptic pentru propriul său bine. Să fie o metaforă despre societatea patriarhală și îndoctrinarea urmașilor? Să fie o alegorie politică? Sincer, cred că poți găsi orice interpretare posibilă, dar mesajul pare destul de clar: suntem ceea ce am fost educați să fim, iar în momentul în care scăpăm înspre lumea reală aducem cu noi noțiunile greșite pe care cei care ne-au crescut ni le-au insuflat, integrarea și viața socială fiind imposibilă. Este fascinantă dorința tatălui de a-și crește copiii obedienți, ca niște câini dresați (vedeți, încep să se adune paralelele canine) și să le controleze fiecare aspect al vieții lor.

Ceea ce a fost mai interesant pentru mine se referă la răzvrătirea surorii celei mari. Primind casetele video de la Christina, primele informații adevărate pe care le primește despre lumea de dinafară vine din lumea filmelor. Așa că ea începe să-l imite pe Rocky, repetând replici din film, își atacă fratele în piscină à la ”Jaws” și își lasă rudele perplexe când imită un dans din ”Flashdance”. Poate că există aici un comentariu despre rolul filmelor, despre fascinația pe care acestea o provoacă instantaneu și despre forța cu care acestea descătușează dorințele reprimate (în special cele ale adolescenților, unii dintre noi am devenit mai blazați cu timpul).

”Kynodontas” nu este printre filmele mele preferate din ultimii ani, dar este un film care provoacă, pe alocuri șochează și generează discuții... Un film despre idei până la urmă, chiar dacă este mai mult decât satisfăcător și la nivel estetic.