Despicable Me (SUA, 2010)

Despicable Me

(SUA, 2010)

Regia: Pierre Coffin, Chris Renaud

Cu: Steve Carell, Russel Brand, Kristen Wiig, Julie Andrews

Rating: 2.5/5

Targetat către o audiență precisă, ”Despicable Me” („Sunt un mic ticălos”) nu își depășește condiția de film pentru copii. Personajul principal este Gru, un master-villain fără prea multe realizări la activ care plănuiește cea mai mare crimă a secolului. Dar, pentru a-și duce planul la bun sfârșit, va trebui să adopte trei fetițe adorabile, inițial cu intenția de a le folosi, dar care - cum este obiceiul în astfel de cazuri - vor scoate în evidență latura umană a ticălosului.

Ca mai toate desenele animate computerizate din ultima vreme, și ”Despicable Me” este prezentat în 3D, care nu se remarcă nu nimic, dar își face banii (oare?) în cele câteva secvențe care au loc în cosmos la sfârșitul filmului și în secvențele de zbor. În rest, filmul este foarte agitat, dominat de o coloană sonoră (muzică+sunete) agresivă, montajul este fușerit, iar tehnicile narative rudimentare. Prima jumătate de oră este foarte haotică și pare să îngrămădească cât de multe lucruri posibile: ambițiile lui Gru, banca ticăloșilor, mama lui Gru, fetițele orfane, explozii, urmăriri, furturi, plus o ceată de minions galbeni care nu sunt nici pe departe cât de amuzanți ar putea să fie. Lucrurile se mai calmează puțin apoi și este mai ușor să te relaxezi și să urmărești un film cât de cât suportabil.

Momentele de inspirație a realizatorilor sunt rare. O trimitere la ”Citizen Kane”, în care Gru ține un discurs în fața minions-ilo, iar imaginea sa este proiectată pe ecranul gigant al Jumbotron-ului din spatele său, poate aduce un zâmbet, dar mai degrabă te face să te întrebi cât de folositor este 3D-ul, când Orson Welles folosea un „simplu” deep-focus pentru a crea impresia de adâncime spațială în 1941.