Prima della revoluzione (Italia, 1964)

Prima della revoluzione

(Italia, 1964)

Regia: Bernardo Bertolucci

Cu: Adriana Asti, Francesco Barilli, Allen Midget

Rating: 4/5

Al doilea film al lui Bertolucci (despre primul, „La commare secca”, am scris deja aici) îl are în prim plan pe Fabrizio (Francesco Barilli), un tânăr provenind dintr-o familie „burgheză”, care este însă un vajnic și înfocat marxist. După decesul unui prieten de-al lui, Fabrizio începe să-și pună la îndoială capacitatea de a acționa și a modifica destinele oamenilor. Începe apoi o aventură cu mătușa sa nu cu mult mai în vârstă, Gina (extraordinar interpretată de Adriana Asti), care îi mai abate gândurile, dar eșecul relației îl va arunca și mai mult în pragul dilemelor, Fabrizio nereușind până în final să-și împace sau să aleagă între cele două posibile destine: căsătoria cu o fată dintr-o familie bună (aka îndeplinirea misiunii sale de burghez) sau revoluția și răsturnările sociale ce vor urma să apară (filmul are ușor un caracter profetic din acest punct de vedere).

Problema cu „Prima della rivoluzione”/„Înainte de revoluție” este excesul de gargară comunistă. Fabrizio vorbește în continuu („ca din cărți”) despre proletariat, revoluție, burghezi, mase, Marx și toate alea, câteodată și din voice-over, încât câteodată filmul pare că îi ia la mișto pe marxiști (ceea ce sunt convins că nu e cazul). Pe de altă parte, Bertolucci știe să transpună în imagini foarte bine convingerile lui Fabrizio și dilemele sale ulterioare, încât - sincer - nu este nevoie de prea multe cuvinte. Se remarcă secvența marii demonstrații de 1 Mai , care este de fapt o adunare de câțiva oameni cu idealuri mari, dar fără priză la public, într-un parc, cântând Internaționala și fluturând niște steaguri. Ideologiei înguste a lui Fabrizio i se opune această demonstrație de realitate, în urma căreia el își abandonează marile idealuri, convingându-se că nu este făcut pentru o viață de activism și că el nu a avut șansa să trăiască decât anii de dinainte „revoluției”, urmând a se abandona vieții pe care au trăit-o și părinții săi.

O altă secvență importantă, care vine mai înspre sfârșit, are loc la un spectacol de operă, unde Fabrizio - venit alături de logodnica lui prestabilită - este confruntat cu cealaltă dilemă a sa, odată ce Gina își face și ea apariția. Finalul ambiguu este tulburător: suntem la o nuntă care pare să fie nunta lui Fabrizio: logodnica lui este mireasa, familiile lor sunt acolo, Gina este și ea, dar - cu toate acestea - mirele nu este filmat decât de la spate, iar în ultimul cadru, după ce mirii au plecat, o vedem pe Gina sărutând printre lacrimi un tânăr (care ar putea fi Fabrizio, ar putea fi fratele acestuia...), destinul eroului nostru rămânând sub semnul întrebării.