Pick-up (SUA, 1933) + Pre-Code Intro

Pick-up

(SUA, 1933)

Regia: Marion Gering

Cu: Sylvia Sidney, George Raft, Lilian Bond

Rating: 3.5/5

Intro

”Pick-up” aparține unei perioade foarte interesante din istoria filmului american. Practic, aproximativ între 1930 și 1934, deși Codul Hays - care desemna ce este și ce nu este voie să arăți pe ecran - era redactat, nu exista niciun organ al guvernului care să impună acest cod, așa că studiourile îl foloseau mai mult ca pe o serie de instrucțiuni despre „perversiuni” pe care publicul ar plăti bani ca să le vadă, spre consternarea anumitor organizații catolice și a cenzurii din statele sudiste. În consecință, cele câteva sute de filme făcute în această perioadă sunt denuite (în mod incorect) pre-code și sunt caracterizate de o atitudine deschisă față de sex, sunt populate de personaje cu o moralitate mai mult decât îndoielnică, nu fac rabat la violență, misoginism (și chiar rasism, uneori), sunt incitante fără a fi neapărat explicite (deși nuditatea este strecurată și nu trebuie căutat prin multe filme pentru a o găsi), iar cele mai bune dintre aceste filme sunt o radiografie a societății americane în epoca de după Marea Criză. O asemenea îndrăzneală, pe de o parte și, pe de cealaltă, o asemenea implicare socială nu va mai cunoaște Hollywood-ul până la sfârșitul anilor '60. Highlights-urile ale epocii includ: Public Enemy, Queen Christina, Night Nurse, The Sign of the Cross, The Bitter Tea of General Yen, Baby Face, Scarface etc. 

”Pick-up”

În acest pre-code minor, Sylvia Sidney o joacă pe Mary Richards, care este eliberată din închisoare după care a fost acuzată pe nedrept că ar fi fost complice la șmecheriile soțului ei. Singură și fără adăpost, este agățată (de unde și titlu) de Harry Glynn, un șofer de taxi onest și modest, jucat de George Raft, care se oferă să o găzduiască. În curând, aceștia vor locui împreună, dar nu se căsătoresc, fiindcă Mary nu este liberă. În scurt timp, Harry devine proprietar al propriei sale companii de taxi-uri, odată de Mary îi trezește ambiții pe care nu le-a avut înainte. Dar strania viață de cuplu îl frustrează pe Harry, care nu ezită să se lase vrăjit de o bogătașă care vede în el doar o simplă distracție.

Nu este greu să vedem câte încălcări ale codului Hays există în acest film. Dincolo de multiplele relații extra-maritale, pedepsirea cu închisoarea a unei persoane nevinovate și tot felul de aluzii deochiate (se sugerează că Harry o tratează pe Sylvia ca pe o prostituată, prin folosirea termenului mai puțin agresiv ”pick-up”), sunt două secvențe care se remarcă. Prima este ușor în cheie parodică, luând-ul la mișto pe Mussolini într-o secvență în care protagoniștii merg la film și urmăresc calupul de știri de dinaintea proiecției. A doua, vine mai înspre finalul filmului, când bogătașa Murial Stevens (Lilian Bond) îi invită pe cei doi la o petrecere în care toți participanții sunt îmbrăcați ca adolescenți și joacă jocuri specifice acestora, intențiile ei evidente fiind de a-l seduce pe Harry. În această secvență, dialogurile sunt explicite, iar dezmățul este total, deși scena nu este chiar atât de perversă ca cea dintr-un alt film al epocii, ”Broadminded” (1931), în care la o petrecere toți inviații sunt îmbrăcați ca niște bebeluși (cu scutece & chestii...)

Esență

Dar dincolo de aceste aspecte ușor lecențioase, ”Pick-up” are calități adevărate. În primul rând, este o critică subtilă a sistemului judiciar, care se dovedește ineficient, nedrept și corupt: în final, Harry trebuie să-și vândă afacerea ca să poată plăti un avocat bun care să o apere pe Mary de o nouă sentință de închisoare, fiind iarăși acuzată pe nedrept, de această dată că l-ar fi ajutat pe soțul ei să scape de închisoare. În al doilea rând, dificultățile pe care viața le oferă acestor doi indivizi, în contradicție cu viața lipsită de griji (și moravuri) a bogătașilor creionează un portret realist al societății americane din acea vreme.

Sylvia Sidney, care făcea producții pe bandă pentru Paramount (și afirma, glumind, că este „plătită cu lacrima”), face un rol puternic și complex, în ton cu alte prezențe feminine ale epocii, care nu erau - ca mai târziu - doar casnice sau femme fatales. George Raft nu strălucește - nu a fost un actor grozav niciodată - dar este intereant să-l vezi într-un rol diferit față de toți gangsterii pe care i-a jucat în întreaga lui carieră. Distribuția este completată de Lilian Bond, William Harrigan (în rolul soțului) și Alice Adair în rolul servitoarei negrese a lui Harry și Mary, personaj tratat fără prea mult sensitivitate pentru rasa din care provine de către realizatori.

Deși nu se remarcă printr-o viziune regizorală, „Pick-up” merită văzut nu doar ca o producție de serie a Hollywood-ului liber, ci și ca un film onest, în perfect acord cu timpul său și cu o prestație remarcabilă a Sylviei Sidney.