The Special Relationship (UK/SUA, 2010)

The Special Relationship

(UK/SUA, 2010)

Regia: Richard Loncraine

Cu: Michael Sheen, Dennis Quaid, Hope Davis

Rating: 3/5

Această docudramă de televiziune produsă în tandem de BBC și HBO este a treia parte dintr-o trilogie începută în 2003 cu filmul de televiziune ”The Deal” și continuată în 2006 cu filmul pentru marele ecran ”The Queen”, ambele regizate de Stephen Frears. Toate trei au în comun un scenarist - Peter Morgan - și un actor/personaj: Michael Sheen/Tony Blair. În această a treia parte, acțiunea se concentrează asupra „relației speciale” dintre premierul Marii Britanii (și a Irlandei de Nord, o perioadă) și Bill Clinton, (Dennis Quaid) pusă în valoare în jurul a două evenimente principale: scandalul Lewinsky și criza umanitară din Kosovo.

Deși inteligent și bine scris, ”The Special Relationsip” este un pic cam telegrafiat. De exemplu, în primele secvențe ale filmului, care se petrec în 1992, Tony Blair se află în vizită la Washington, unde un membru al Partidului Democrat îi dă lecții despre cum să modernizeze un partid de stânga, spunându-i că au nevoie, în primul rând, de un superstar politic. Blair ia notițe (la propriu), se întoarce la Londra și chiar asta face. Iar pe parcurs, filmul devine din ce în ce mai mult o înșiruire de reconstituiri ale unor evenimente televizate, scenele mai domestice dintre ele fiind simplă umplutură. Înspre final, ai impresia că regizorul s-a săturat și nu mai are chef să gradeze acțiunea, terminând repede cu Lewinsky, cu Kosovo și cu alegerile din 2000, înainte ca finalul să îi prezinte, în imagini de arhivă, pe Bush și Blair la o primă conferință de presă împreună, din care nu am putea trage concluzii dacă nu am cunoaște ce va urma să se întâmple.

Regizorul Richard Loncraine a realizat câteva filme care nu sunt chiar rele (un ”Richard III” cu Ian McKellen, iar, mai recent, ”Wimbledon” și ”Firewall”), dar cu ”The Special Relationship” este departe de ce a reușit Stephen Frears în ”The Queen”. Filmul de față nu este unul rău, dar se bazează prea mult pe cuvintele lui Peter Morgan (care începe să lase impresia că le scrie din ce în ce mai mecanic) și pe jocul (de altfel, impecabil) al lui Michael Sheen.