Saturday, November 13, 2010

Scott Pilgrim vs. the World (SUA/UK/Canada, 2010)

Scott Pilgrim vs. the World
(SUA/UK/Canada, 2010)


Regia: Edgar Wright
Cu: Michael Cera, Mary Elizabeth Winstead, Kieran Culkin, Jason Schwartzman, Chris Evans, Alison Pill

Rating: 3/5

”Scott Pilgrim vs. the World” este al doilea film de mare profil de anul acest bazat pe o bandă desenată ireverentă, după controversatul ”Kick-Ass”. Acesta din urmă a avut un mai mare succes mainstream, dar ”Scott Pilgrim”, mult mai indie-friendly, are de partea sa un regizor care și-a construit o carieră de invidiat din filme care deconstruiesc genuri: ”Shaun of the Dead” și ”Hot Fuzz”. Personajul principal este un tânăr canadian de 22 de ani (basist într-o formație indie-rock), care pentru a începe o relație cu „fata visurilor sale” trebuie să îi înfrângă pe cei 7 foști iubiți malefici ai acesteia, care fiecare au puteri speciale și, eventual, câte o slăbiciune.


Din punct de vedere vizual, filmul profită la maxim de avantajele mediului cinematografic, folosind inteligent estetica de tip comic-book, combinată cu cea de tip joc video, amuzându-se cu schimbări de aspect ratio și oferind efecte speciale inedite, total nerealiste, care uneori trimit mai mult la filme SF sau de aventuri vechi decât la benzi desenate. Din păcate, filmul e cam all over the place în toate celelalte domenii. Avem o grămadă de personaje secundare (unele care își justifică rostul), gag-uri repetitive care își pierd repede savoarea (de câte ori poți să te trezești din somn în același pat cu 3-4 prieteni gay și să tot fie amuzant?), parodii, momente „emoționante” etc. Din start, cifra 7 e puțin cam mare, cu atât mai mult cu cât nu întâlnim primul adversar decât după vreo jumătate de oră bună, astfel încât filmul tinde să treneze și să devină repetitiv.


Dar să rămânem cu lucrurile bune. Michael Cera e simpatic în rolul principal, așa cum este de fapt în cam toate filmele, iar farmecul lui inocent pare să fie peren. Mary Elizabeth Winstead, în rolul Ramonei Flowers (fata în cauză) este iarăși foarte bine aleasă, dar ea este o actriță talentată (păcat că nu are prea multe filme la activ). În rest, printre prietenii lui Scott îi regăsim pe Alison Pill (”Pieces of April”, ”Milk”) și Kieran Culkin (într-un rol foarte bun). Anna Kendrick (nominalizată la Oscar pentru ”Up in the Air”, dar mai cunoscută din seria ”Twilight”) este sora bărfitoare a lui Scott. Iar, în final, printre foștii iubiți ai Ramonei îi regăsim pe Chris Evans (”Fantastic Four”) și pe stilosul Jason Schwartzman.

Cu aerul său independent și free-spirited, ”Scott Pilgrim...” trebuie recomandat ca unul dintre filmele cele mai originale ale anului (chiar dacă excesul de originalitate îl „îngroapă” până la urmă). Așa că dacă v-ați săturat de filme cu super-eroi de benzi desenate făcute după șablon, iar adaptări de romane grafice post-moderne gen ”Watchmen” vi s-au părut execrabile sau dacă v-au plăcut filme precum ”Josie and the Pussycats” (o plăcere vinovată personală), cred că Scott Pilgrim s-ar putea să fie o alegere bună!

No comments: