Night on Earth (SUA/Franța/UK/Germania/Japonia, 1991)

Night on Earth

(SUA/Franța/UK/Germania/Japonia, 1991)

Regia: Jim Jarmusch

Cu: Winona Ryder, Gena Rowlands, Armin Mueller-Stahl, Roberto Benigni

Rating: 3.5/5

Jim Jarmusch. Un film. Cinci povești diferite (care nu se întrepătrund). Fiecare are loc într-un mare oraș american (Los Angeles, New York) sau european (Paris, Roma și Helsinki). Fiecare se petrece în cea mai mare parte a timpului într-un taxi și fiecare mizează pe caractere inedite.

Jarmusch abordează mai multe dintre temele lui preferate în acest film: ciocnirea diferitelor culturi, fascinația și repulsia pe care o provoacă, în același timp, America, idealuri neîmplinite sau simplele drame umane de fiecare zi. Nu există o tema unică care să unească toate cele cinci povești (în afară de premisa principală: un taximetrist care duce pe cineva și fiecare învață sau nu o lecție...) M-au impresionat mai mult primele 3 dintre ele. În prima, Winona Ryder este o taximetristă în L.A. care visează să ajungă mecanic, iar Gena Rowlands este o agentă de casting care caută o actriță potrivită. Acest segment ia ușor peste picior mentalitatea celor care lucrează în industria filmului la Hollywood, dar este o introducere bună pentru ce urmează, prin prisma celor 2 interpretări solide și a trecerii de la zi/seară la noapte, care va reprezenta fundalul întregului film.

A doua poveste îi pune față în față pe Giancarlo Esposito și Armin Mueller-Stahl în New York. Acesta din urmă este un imigrant din RDG, fost clovn, devenit taximetrist pentru a face ceva bani. Această poveste se leagă de următoarea, în care Isaach De Bankolé este un imigrant ivorian în Paris, tot șofer de taxi, dar mult mai bine integrat. Atât de bine, încât este chiar arogant și franțuzit, dar întâlnirea cu o clientă oarbă (Béatrice Dalle) s-ar putea să-i mai taie din înfumurare.. sau poate nu...

A patra poveste este cea mai „slabă”. Roberto Benigni conduce un preot (Paolo Bonacelli) prin Roma, prilej pentru comicul italian (și, cred, singurul colaborator frecvent al lui Jarmusch pe care îl regăsim în acest film, în afară de Tom Waits, care semnează muzica) de a-și face numărul, spovedindu-se îndelung și înfierând preotul până la infarct. Segmentul este amuzant, dar pare o concesie făcută de regizor prietenului său italian. Ultima poveste încearcă să păstreze umorul celei de dinainte, dar și să-i grefeze un pic de tragedie. Acțiunea se petrece la Helsinki, unde Mika (Matti Pellonpää) duce acasă trei cetățeni beți. Momentul emoționant apare când Mika se destăinuie celorlalți, dar, per ansamblu, segmentul nu are nimic special. Finalul este foarte reușit, însă. Mika îl lasă pe Aki, cel mai beat dintre cei trei, în fața casei sale, în timp ce imaginea se luminează lent, venind zorii. Se închide astfel cercul deschis cu înnoptarea din primul segment, dar trebuie menționat că, așa cum ne arată cele cinci ceasuri care servesc drept tranziții între părțile filmului, cele cinci povești se petrec în același timp, dar, datorită diferențelor de fus orar, la ore diferite. Frumoasă idee, subtil pusă în aplicare.

Deși nu cred că ”Night on Earth” este unul dintre filmele mai bune ale lui Jarmusch, nu pot să nu îl recomand. Este o vizionare mai mult decât agreabilă (chiar dacă inegală), plină de umor și emoție, cu mai multe interpretări de excepție decât încap în mod normal într-un astfel de film. Îmi imaginez că scurtmetraj-ul românesc „Acasă” (”Home”), de Paul Negoescu, cu Gabriel Spahiu și Marian Râlea, s-ar încadra perfect ca o a cincea poveste la această antologie (și, de fapt, nu sunt sigur că filmul lui Jarmusch nu a și fost sursa de inspirație). În privința lui ”Night on Earth”, mai amintesc doar imaginea semnată de Frederick Elmes, care reușește să capteze aspecte inedite ale nopții și să dea o culoare aparte fiecărui oraș, neuitând să scoată în evidență interpretările extraordinare ale actorilor.