True Grit (SUA, 1969)

True Grit

(SUA, 1969)

Regia: Henry Hathaway

Cu: John Wayne, Kim Darby, Glen Campbell, Robert Duvall, Dennis Hopper

Rating: 3/5

Am vrut să văd filmul acesta de ceva vreme din două motive: 1. este responsabil pentru singurul Oscar pe care l-a primit John Wayne și 2. frații Coen vor lansa în câteva săptămâni o nouă adaptare după același roman (scris de Charles Portis). Povestea este destul de simplă: Mattie Ross (Darby), o tânără foarte încăpățânată, dar inteligentă, îl angajează pe durul șerif federal Rooster Coogan (Wayne), să îl aducă în fața justiției pe ucigașul tatălui eu. Rooste, întâmplător, este insolent, nemanierat și un bețiv notoriu, dar are ”true grit”. Lor li se alătură un șerif de Texas, La Boeuf (Campbell), care îl urmărește pe același om.

Din start vreau să spun că nu cred că interpretarea lui John Wayne este grozavă. Încercând să facă altceva decât era obișnuit să facă, dacă ar fi să spun că exagerează este prea puțin. Dar, recunosc, reușește să-i insufle personajul său destul umanitate încât spectatorul să se identifice cu el. Iar faima îl precede. Wayne este un gigant al marelui ecran, iar personajul său devine larger than life, pentru că el însuși este larger than life. Numele și prezența lui fac mai mult pentru un film decât cea mai bună interpretare, din toate punctele de vedere. Wayne este egalat la capitolul over-acting de Kim Darby, dar și de tânărul Robert Duvall, în rolul tâlharului Ned Pepper. Dennis Hopper apare și el într-o scenă și pare să fie cel mai bun actor din acest film. În schimb, absolut oribil este cântărețul de country/rock Glen Campbell, a cărui lipsă de talent este evident din prima scenă în care apare, iar prestația lui ulterioară este stânjenitoare și pentru audiență.

”True Grit” nu este un film mare, nici unul important, deși este unul dintre ultimele western-uri hollywood-iene tradiționale. Este o plăcere să-l urmărim pe John Wayne, iar imaginea lui Lucien Ballard este frumoasă. Dar Henry Hathaway nu este un mare regizor și este evident că actorii nu sunt bine dirijați, iar coerența acțiunii este întreținută prin cele mai rudimentare tehnici. Speranța mea este că ”remake”-ul fraților Coen (cu Jeff Bridges!) va fi ceva mai dur și va regăsi profunzimea din interiorul acestei povești.