The Countess
(Franța/Germania, 2009)
Regia: Julie Delpy
Cu: Julie Delpy, William Hurt, Daniel Brühl, Anamaria Marinca
Rating: 2.5/5
Acesta va fi un articol scurt, din cel puțin trei motive: 1. am văzut filmul acum un an jumate, deci nu îmi este deloc proaspăt în minte; 2. nu scriu despre el decât pentru că are premiera în România zilele acestea și 3. e un set-up bun pentru următorul meu articol, despre „Les lèvres rouges” al lui Harry Kümel.
Filmul lui Delpy asamblează o distribuție internațională (și este vorbit în engleză) pentru a spune povestea contesei Elisabeta Bathory, rămasă în istorie datorită celor 300 de fecioare estimate pe care le-a omorât pentru a se scălda în sângele lor, convinsă fiind că aceste practici vampirești îi vor da tinerețe veșnică. Bineînțeles, toate ar putea fi zvonuri care să denigreze o persoană și așa labilă psihic, deci din start un păcat al filmului este faptul că prezintă o poveste lugubră, pentru ca în final să își demonstreze neîncrederea în ceea ce s-a prezentat (iar execuția este destul de stângace).
Sigur, este admirabil că filmul atacă problema din perspectiva istorică. Însă Delpy nu este o regizoare destul de talentată sau experimentată ca să spună o astfel de poveste fără să piardă interesul publicului sau să cadă în ridicol. Decorurile însele par să o deranjeze pe regizoare, iar pe măsură ce filmul evoluază ea găsește soluții din ce în ce mai neinspirate de a filma în îngustele odăi ale castelului Bathory. Însă Delpy este o actriță destul de bună și, măcar din acest punct de vedere, aduce un plus filmului, reușind să creeze un personaj complex, o femeie puternică, dar paranoică, vanitoasăși lipsită de scrupule. Restul distribuție face față cu brio, în frunte cu Daniel Brühl și Anamaria Marinca, mai puțin William Hurt.
No comments:
Post a Comment