The Social Network (SUA, 2010)

The Social Network

(SUA, 2010)

Regia: David Fincher

Cu: Jesse Eisenberg, Andrew Garfield, Justin Timberlake, Armie Hammer

Rating: 4/5

Am avut niscaiva probleme cu ultimele filme ale lui Fincher. Nu am apreciat ”Zodiac” precum mulți alți cinefili sau critici și, deși mi-a plăcut mai mult la a doua vizionare, tot îl consider un film foarte diluat, care nu reușește să transmită senzația de paranoia a personajului principal sau să fie cu adevărat un film despre amenințarea continuă și ineludabilă a maleficului. Cât despre ”...Benjamin Button”, mi-a plăcut destul cât să pot spune că este ”ok”, dar talentul lui Fincher nu a putut compensa un scenariu reciclat și răsuflat.

”The Social Network” - povestea site-ului facebook.com - este cel mai bun film al regizorului de la ”Fight Club” încoace. Este mai scurt decât precedentele două de mai sus și este redus la un aparent banal exercițiu de stil. Pe un scenariu ”bogat” scris de Aaron Sorkin, Fincher creează un film folosind un limbaj cinematografic simplu, dar pe care îl tratează ca pe un virtuoz: ”The Social Network” arată ca un film de acțiuni despre programatori care scriu coduri și despre depoziții în sălile de judecată. Fincher își permite o singură cadență, un singur moment de improvizație vizuală, în superba scenă a competiției de canotaj, după care revine la pacing-ul și stilul care cimentează din punct de vedere narativ filmul.

Asta nu înseamnă că a reununțat la anumite trademark-uri. Scena de început, de exemplu, a necesitat aproape 100 de duble. Efectele speciale sunt folosite în mod subtil, în acest caz pentru a-i permite unui singur actor să joace doi gemeni (frații Winklevoss). Iar în Sean Parker-ul interpretat de Timberlake, Fincher găsește o urmă din acea paranoia și manie care îi caracteriza personajele din celelalte filme (în afară de Benjamin Button, dar acolo miza era alta).

Nu în ultimul rând, trebuie amintită coloana sonoră (parțial) electronică, minimalistă semnată de Trent Raznor (”Se7en”, ”Lost Highway”) și Atticus Ross, o muzică pe care de-abia o simți, dar care pulsează ușor în contratimp cu desfășurarea rapidă a acțiunii. În scena concursului de canotaj, compozitorii ne oferă o versiune modificată electronic a temei din ”Peer Gynt” a lui Edvard Grieg, care mi-a amintit de manipulările pe care Wendel/Wendy Carlos le făcea muzicii lui Beethoven pentru ”A Clockwork Orange”.

S-ar mai putea spune multe, dar închei cu impresia pe care mi-a lăsat-o filmul: ”The Social Network” seamănă cu un film pe care Hitchcock l-ar fi făcut ca un moment de respiro între două filme psihologice și i-ar fi ieșit o capodoperă precum ”North by Northwest”. Păstrăm proporțiile, dar totuși...