Herostratus (UK, 1967)

Herostratus

(UK, 1967)

Regia: Don Levy

Cu: Michael Gothard, Gabriella Licudi, Peter Stephens, Mona Chin, Helen Mirren

Rating: 4/5

Herostrat(us) a ajuns faimos pentru că a vrut să fie: în 356 î.Chr., el a dat foc templului Artemisei din Efes (una dintre cele șapte minuni ale lumii antice!) cu simplul scop de a deveni celebru și ca numele să-i rămâne în istorie. Pedeapsa lui a fost execuția, dar nimeni nu ar fi avut voie să-i pronunțe numele, tocmai pentru ca el să nu rămâne în istorie (noroc cu ceva cronicari mai neobedienți). În filmul lui Don Levy, personajul principal este Max, un tânăr care dorește să-și transforme suicidul într-un spectacol și cere ajutorul unui disprețuitor magnat al industriei publicitare. Filmul dă dovadă e un plus de inteligență prin numele angajatei duplicitare a magnatului, de care Max face prostia să se îndrăgostească. Aceasta se numește Clio, care în mitologia greacă este muza intorie, iar „Clio” (according to Wikipedia) s-ar traduce prin „a face celebru”.

”Herostratus” este un film experimental, specific pentru cinematografia underground a Marii Britanii de la acea vreme. Inlânțuirea imaginilor se face după o logică a absurdului. Există insert-uri fotografice (duble-expuneri sau neclare, în mișcare) sau chiar animate (o superbă secvență care pare scoasă dintr-un Monty Python.. doar că Monty Python încă nu exista). Truman, Churchill, Ginsberg și Hitler apar, printre alții, în imagini de arhivă. Iar imagini dintr-un abator în care vite sunt sfârtecate și o misterioasă femeie îmbrăcată în negru care pare să-l urmărească pe Max (măcar în închipuirea acestuia) sunt leitmotive care revin de mai multe ori pe parcursul filmului. A doua jumătate a peliculei se petrece aproape în întregime într-un spațiu minimalist și abstractizat, un fel de studio întunecat în care se află dour patul lui Max. Scenele care se petrec aici au un straniu aspect de spectacol teatral live, dar încadraturile și mișcările personajelor nu pot fi redate mai bine decât prin intermediul aparatului de filmat. Secvența finală are loc pe acoperișul de pe care Max intenționează să se arunce și este un adevărat climax, plin de suspans, neliniștitor și acrofobic. ”Herostratus” este, în adâncul său, un comentariu politic și social, dar fluxul în care sunt curprinse imaginile care se succed cu frenezie, dar și pauzele dintre aceste torente sunt dovada unui mare talent în stăpânirea imaginii și tehnicilor cinematografice.

Da, filmul are și defectele lui, cu siguranță. Nu este o capodoperă, dar nu cred că există cinefil adevărat care să nu vibreze la calitățile sale subversive. Nu vorbesc aici în sens politic, ci strict subminarea convențiilor cinematografice. De asemenea, ”Herostratus” nu este ”A Clockwork Orange”, deși se poate ca al doilea să datoreze ceva primului. Există similitudini între cele două filme, dar a trebuit să mă gândesc mai mult la ce anume face diferența între ele . Cum nu facem aici critica „Portocalei mecanice” Să spunem doar că filmul lui Kubrick, în ciuda ireverenței, îmi pare o construcție mai organizată, mai riguroasă și cu o conștiință cinematografică superioară. Dar recomand ambele filme în aceeași măsură, iar ”Herostratus” este un film pe care îmi doresc să îl revăd la un moment dat și să îi dau cu adevărat de capăt.

--------------------------

Ca o notă separată, debutul lui Helen Mirren este în acest film, în rolul unei actrițe/model într-o reclamă la mănuși de cauciuc. Momentul este sexy, anarhic și teribil de amuzant.