Les lèvres rouges aka Daughters of Darkness
(Belgia/Franța/Germania de Vest, 1971)
Regia: Harry Kümel
Cu: Delphine Seyrig, John Karlen, Danielle Ouimet, Andrea Rau
Rating: 3.5/5
În acest horror baroc, însângerata contesă Elisabeta Bathory a supraviețuit timp de secole, păstrându-și frumusețea cu ajutorul sângelui tinerelor fete pe care le seduce sau le ucide. Ajusă la un hotel în Ostend (Belgia), care pare să fie aflat la capătul lumii, lângă malul care, la reflux, arată ca un deșert, întâlnește un cuplu aflat în luna de miere.
Filmul mă atrage din mai multe motive. În primul rând, Delphine Seyrig este o actriță extraordinară, care a jucat în multe filme care îmi plac (printre care „Anult recut la Marienbad” și alte Resnais-uri). În „Les lèvres rouges” este o prezență enigmatică, atrăgătoare, coruptivă, posesoarea unei voci răgușite, dar melodioase, care cucerește instantaneu. Apoi, în general mă atrag thriller-urile supranaturale piperate cu un erotism mai mult sau mai puțin înfrânat. Aici, avem din plin, cu toate că unele secvențe de violență împotriva femeilor subminează filmul, iar unele imagini cam forțate cad în ridicol (precum imaginea christică a lui John Karlen mort, în timp ce contesa și tânara lui soție îi sug sângele din ambele încheieturi ”stigmatizate”).
Dar să nu insistăm asupra neajunsurilor. În momentele sale cele mai bune, „Les lèvres rouges” este un film foarte antrenant. Distribuția redusă (doar 8 actori!) nu face decât să crească intensitatea scenelor și este fascinant să urmărești schimbarea raporturilor de forțe dintre personaje pe parcursul poveștii. Sigur, numai Seyrig joacă cu adevărat bine, dar și restul actorilor sunt bine aleși și înving obstacolul imbii (filmul este vorbit în engleză, deși distribuția este foarte europeană/continentală). Acțiunea este bine gradată, iar cele câteva „sperieturi” sunt bine plasate și resuscitează atenția privitorului.
În varianta sa completă, ”Daughters of Darkness”/„Les lèvres rouges” este un film despre dorință și sexualitate reprimată. Aparatul de filmat folosește interioarele hotelului pentru a accentua trăirile protagoniștilor, iar colorile (vii, puternice, contrastante) sunt extraordinare. Se mai remarcă garderoba lui Seyrig, care pare să reflecte intențiile și emoțiile personajelor (în special rochia sclipitoare din poza de mai sus). Avem aici un film care este foarte plăcut de urmărit, care te menține încleștat, dar cu oarecare rezerve pentru stângăcia sau puerilitatea unor momente absolut izolate.
No comments:
Post a Comment