Sunday, August 1, 2010

Despre rating

M-am gândit că ar fi bine să încerc să explic notele, rating-urile pe care le atribui filmelor. Așa cum se poate deduce, ele merg de la 1 (execrabil) la 5 (excepțional), cu treapta de 0.5 puncte. Însă, în afara extremelor, ele nu sunt absolute, iar uneori decizia de a da unui film 0.5 puncte în plus sau în minus este pur subiectivă. Altfel nici nu ar putea fi. În posturi, notele vor fi raportate la nota maximă (de exemplu: 2.5/5 sau 4/5 etc.)

Pe scurt, notele se pot explica astfel:

5: voi da această notă foarte rar. Până acum doar o mână de filme au fost notate cu caracterul maxim (”2001”, ”Pierrot le fou”, ”Vertigo”, ”Blow-Up”, ”City Lights” și încă câteva). Într-un fel, 4.5/5 și 5/5 ar putea fi sinonime (ambele pot desemna capodopere), dar odată ce un film primește 5/5 înseamnă că are ceva special, un element de excepție care mă atrage personal.

4 și 4.5: orice film care primește aceste calificative ar trebui văzut neapărat.

1, 1.5 și 2: orice film care primește aceste calificative ar trebui evitat.

2.5, 3 și 3.5: filmele care primesc aceste calificative merită mai mult sau mai puțin să fie văzute. Aici intră mai multe filme de acțiune, comedii romantice, drame minore ale unor mari realizatori etc. etc. etc.

2 comments:

Unknown said...

dar o sa fii foarte consecvent si nu o sa dai niciodata 0.5 sau 6?

Victor said...

Da si nu... :D