Przesluchanie (Polonia, 1989)

Przesluchanie

(Polonia, 1989)

Regia: Ryszard Bugajski

Cu: Krystyna Janda, Adam Ferency

Rating: 4/5

Krystyna Janda este o mare actriță. Într-o carieră de peste 30 de ani (până acum), ea a lucrat cu Wajda și Kieslowski, a apărut alături de Klaus Maria Brandauer în „Mephisto”, (mega-)co-producția regizată de Istvan Szabo, iar cele mai recente filme ale sale sunt tragi-comedia ”Rewers” (aflată în competiție la TIFF 2010) și ”Tartarak”, cel mai recent film al lui Andrzej Wajda, o operă foarte personală atât pentru realizator cât și pentru interpretă. Pentru acest ”Przesluchanie”/„Interogatoriu”, Krystyna Janda a câștigat premiul de interpretare la Cannes.

Suntem în Polonia, 1951. Sărbătoarea a 34 de ani de la Revoluția din Octombrie. Tonia (Krystyna Janda) este o artistă de cabaret. După spectacolul aniversar, se ceartă cu soțul ei, iar apoi pleacă în oraș să bea cu doi oameni necunoscuți. Se va trezi arestată și reținută fără a-i fi aduse acuzații clare și supusă unor serii de interviuri violente, în care este forțată să recunoască fapte pe care nu le-a comis.

Filmul are și în viața reală o poveste interesantă. Produs de fapt în 1982, filmul a fost interzis de comuniști și timp de 7 ani a fost disponibil numai sub formă de VHS-uri piratate, la realizarea cărora a participat chiar regizorului Ryszard Bugajski. Într-adevăr, filmul este atât de înverșunat împotriva sistemului (chiar dacă plasează acțiune cu 30 de ani în urmă), încât nu mă miră că a fost interzis, ci că realizatorii au fost lăsați să-l facă sau că nu a fost distrus imediat după terminare. Brutalitatea autorităților frapează încă de la prima scenă, aducerea unei Tonie aproape leșinată de băutură în arest, care este efectivă filmată ca un viol. Succesiunea de interogatorii o supun pe Tonia la din ce în ce mai multe umilințe, dintre care cea mai impresionantă este scena dușului, în care Tonia este închisă într-o cușcă în care curge în continuu apă. Sadismul ofițerilor, modul arbitrar în care își selectează victimele, folosirea ideologiei ca pretext pentru torturi - toate acestea sunt prezentate grafic, nu sunt reduse la nivel de insinuări. În final, putem doar presupune cât timp a petrecut Tonia în închisoare. Relația acesteia cu colegele de celulă și cu unul dintre ofițerii responsabili de cazul ei devin din ce în ce mai complicate odată cu trecerea timpului.
 

Regizorul reușește să ofere un portrer realist al închisorilor într-un regim totalitar, fără să se zgârcească în a prezenta detalii neplăcute. În interiorul celulei, pe care Tonia o împarte cu alte 4 femei, filmează adeseori din mână, accentuând senzația de spațiu claustrofobic. Alte două secvențe filmate din mână se remarcă înspre finalul filmului: vizita pe care ofițerul i-o face Toniei la spitalul în care aceasta a fost mutată la un moment dat și sinuciderea acestuia.

Însă, în ciuda calității regiei (și oarecum în ciuda unui scenariu care invită la redundanță), interpretarea excelentă a Krystynei Janda este punctul în jurul căruia gravitează întreaga peliculă. Ea întruchipează perfect acestă femeie, a cărui stil de viață liber este întrerupt de acestă intruziune perversă (căci interogatoriile servesc mai mult ca metode prin care anchetatorii își pot elibera fanteziile reprimate), dar ea își păstrează hotărârea de a nu ceda presiunilor și refuză să semneze mărturii mincinoase, pregătite de dinainte de torționarii ei, cu riscul de a-și pierde propria umanitate.