Pithy Reviews (8) - Silent Movies

The 20s were the best decade in cinema history. Everything you need to know about movies is there. And here are some of the best ones.

Die Büchse der Pandora (G.W. Pabst, 1929)

This is one of those movies you know about even without reading anything on it and you have a pretty good idea how it's going to turn out in the end. However, Pabst's direction dives it a darker-than-usual edge and makes it suspenseful, erotic, unsettling and wildly entertaining. Louise Brooks gives what is probably her best performance and, certainly, her most iconic one. A masterpiece (and I don't tend to say that about any movie).

Rating: 5 out of 5

La roue (Abel Gance, 1923)

A very long movie (about 4 1/2 hours), but still not as long as Gance's other big movie, "Napoleon", a 5-hour-long incomplete movie that was supposed to be the first one of a hexalogy. "The Wheel" can best be described as Sisyphus meets Oedipus, but the movie in remarkable because of the technical innovations (the movie redefines special effects, camera movements and editing).

Rating: 4.5 out of 5

Greed (Erich von Stroheim, 1924)

Another long one, but it would've been even longer if Thalberg wouldn't have butchered it before the release.
In its current version (even the reconstituted one), the movie feels incomplete and it's the only reason I can't call it a masterpiece (as it probably should have been). Still, this movie is amazing and there are so many amazing sequences (the prologue, the wedding, the final confrontation in the desert and so on...)

Rating: 4.5 out of 5

The Ten Commandments (SUA, 1923)

The Ten Commandments

(SUA, 1923)

Regia: Cecil B. DeMille

Cu: Theodore Roberts, Charles de Rochefort, Estelle Taylor, Richard Dix

Rating: 3/5

DeMille a făcut două filme cu acest titlu. Cel mai celebru este uriașul său epic din 1956, cu Charlton Heston în rolul lui Moise. Originea acestui succes este în primul film, din 1923, care este însă unul destul de diferit. Legenda lui Moise ocupă doar primele 45 de minute, în care povestea este redusă doar la elementele de bază. A doua parte (bulk-ul filmului) este o poveste moralizatoare contemporană, care pune în discuție valabilitatea celor 10 porunci în lumea modernă. Astfel, îi urmărim pe doi frați, îndrăgostiți de aceeași femeie. Unul o cucerește prin lipsa sa de respect pentru cele sfinte, ajungând mai apoi un om de afaceri de succes și corupt, în timp ce „fratele cel bun” se mulțumește cu meseria de tâmplar și de compania mamei sale care apare, efectiv, cu Biblia în mână în aproape toate scenele sale.

Există un motiv pentru care DeMille a făcut carieră din filme epice naive și manipulatoare inspirate din Biblie sau despre creștini asupriți: cel mai sigur mod de a evita cenzura era să facă un film plin de mesaje creștine și astfel se justificau toate orgiile care aducea, de fapt, publicul la cinema. Acest aspect nu este foarte evident în ”The Ten Commandments”: chiar dacă există o petrecere nebună în jurul falsului idol în povestea biblică și vreo două scene de seducție în povestea modernă, filmul mizează parcă mai mult pe morala creștină.

Nu se poate nega că DeMille știe să construiască scene de mare amploare, utilizând din când în când efecte speciale impresionante: Exodul, Moise despărțind Marea Roșie sau primind poruncile pe munte, colapsul catedralei în partea a doua etc. Este, de asemenea, la fel de bun în a realiza scene de o mare intensitate dramatică și emoțională, precum prima apariție a fetei în partea a doua, crima comisă de „fratele cel rău” și decesul acestuia, în final. Dar are un mod destul de simplist de a folosi simboluri - tabelele cu poruncile, catedrala, lepra etc. Plăcerea de a vedea cum sunt construite scene excepționale care atestă un remarcabil har regizoral este subminată de sentimentalismul ieftin care transpare la sfîrșit și lipsa de coeziune a întregului.