„Tripticele” anterioare pe care le-am făcut au fost despre cineaști mult mai puțin notorii: Juraj Herz și Jessica Hausner. Totuși, în timp ce Paul Verhoeven este mult mai bine cunoscut pentru filmele sale americane, SF-urile ”RoboCop”, ”Starship Troopers” și, evident, ”Total Recall”, precum și pentru filmele sale mai provocatoare, nu neapărat mai bune, dar cu siguranță plăceri vinovate pentru unii - ”Basic Instinct”, ”Showgirls” sau ”Hollow Man”. Totuși, cele mai bune filme ale sale sunt și cele mai puțin cunoscute în alte țări decât Olanda sa natală. Îmi permit să scot în evidență ce găsesc eu fascinant la cele mai bune filme ale sale olandeze:
Turks fruit (1973)
Cu: Monique van de Ven, Rutger Hauer
Rating: 4/5
„Desfătări turcești” este un film care debordează de energie, umor, sexualitate și excese de tot felul. Bazat pe un roman care se citește în liceu în Olanda, filmul se poate lăuda ca fiind campionul național al box-office-ului. Rutger Hauer este un sculptor promiscuu care începe o relație fulminantă cu o tânără care este încă minoră. Ea îi servește și ca muză, cel puțin până în momentul în care ea rupe relația și nu mai vrea să audă de el. El o va regăsi însă în spital, unde aceasta va muri de leucemie.
”Turks fruit” pare un răspuns la ”Love Story” și există multe asemănări între cele două filme. Dar structura nelineară și interpretările absolute ale celor doi actori din rolurile principale, precum și refuzul de a apela la sentimentalitate ieftină, preferând cinismul, sarcasmul și îndestularea fără vinovăție cu plăcerile pământești fac din al doilea film al lui Verhoeven o operă de pură plăcere cinematografică.
Soldaat van Oranje (1977)
Cu: Rutger Hauer, Jeroen Krabbé and Susan Penhaligon
Rating: 3.5/5
Un alt record, de data aceasta cel mai scump film olandez produs vreodată (dar și un succes comercial, reinventat ca musical etc.) Cu Rutger Hauer din nou în rolul principal, este povestea unor prieteni prinși în avalanșa celui de-al doilea război mondial. Brusc, problemele lor obișnuite (motociclete, femeile altora etc.) sunt înlocuite de trădări, suspiciuni și comploturi. Unii vor deveni colaboraționiști, alții luptători în Rezistență, iar apoi vor lucra pentru regina exilată în Anglia. Filmul este bazat pe memoriile adevăratului „soldat al Oraniei”, ceea ce îi oferă un plus de impact și dramatism.
După 30 de ani, Verhoeven va relua subiectul rezistenței anti-naziste în ”Zwartboek”, un film interesant, deși nu la fel de bun. Interesant este că Verhoeven nu privește lucrurile în alb-negru, chiar cu riscul de a rescrie istoria. Cei din rezistență - mai ales în „Zwartboek”, dar și în „Soldaat van Oranje” - nu sunt luptători pentru dreptate idealizați, așa cum sunt prezentați în alte filme. Ei sunt în pare parte oameni obișnuiți, cu defecte pe măsură, unii sunt evrei, alții sunt comuniști, alții sunt spioni. Personajele duplicitare predomină, iar cei mai mulți au și alte interese decât eliberarea patriei și lupta anti-nazistă.
De vierde man (1983)
Cu: Jeroen Krabbé, Renée Soutendijk
Rating: 4.5/5
„Al patrulea bărbat” este probabil filmul meu olandez preferat, eventual la concurență cu „Spoorloos” și „Karakter”. Cu siguranță cel mai nebunesc film făcut de un regizor care nu e străin de ciudățenii, „De vierde man” este greu de caracterizat. Este cu siguranță horror, dar și comedie neagră, thriller și, într-un fel, chiar melodramă. Încărcat de simboluri religioase, viziuni și trimiteri la Hitchcock pentru a mulțumi/provoca criticii, filmul este imprevizibil, șocant și un spectacol vizual. Jeroen Krabbé joacă un scriitor care este atras în plasa de păianjen (la propriu și la figurat) a unei blonde fatale reci interpretată de Renée Soutendijk, care vrea sau nu vrea să îl transforme într-o victima a pasiunii sale.
Dincolo de faptul că este realizat impecabil și este mult mai mult decât satisfăcător ca spectacol, „De vierde man” abordează teme interesante și, evident, foarte hitchcock-iene: teama de femei, vinovăția și transferul de vinovăție și dificultatea în a-ți accepta propria sexualitate (hetero- și homo-). Din păcate, aceste teme au dispărut și totul s-a transformat într-un simplu thriller (nu fără puncte de interes) când Verhoeven a reecranizat același roman al lui Gerard Reve ca ”Basic Instinct”.
Și încă o scurtă mențiune: „Turks fruit” și „De vierde man” sunt, ambele, filmate de Jan de Bont (care a avut și el o carieră interesantă ca regizor la Hollywood), iar contribuția sa a fost esențială pentru succesul filmelor. Mișcările dezinhibate de aparat din „Turks fruit” răspund nebuniei tinerilor, iar trucurile vizuale și unghiurile forțate din „De vierde man” accentuează nesiguranța spectatorului, care nu știe dacă privește evenimente reale, un coșmar sau simpla plăsmuire a unui scriitor prea imaginativ.
Posts
