Trei filme de Kubrick de văzut la TIFF 2012

Retrospectiva completă Stanley Kubrick de la KubrickFest TIFF 2012 se anunță a fi piesa de rezistență a acestui festival. Dar care sunt filmele maestrului care trebuie neapărat văzute?

Mai jos sunt propunerile mele, trei la număr. O observație, totusi. Nu va fi vorba despre cele mai bune trei filme al lui Kubrick (acestea le veți găsi în topul de aici), ci despre cele trei recomandări cele mai potrivite momentului. Ready? Go!

Paths of Glory (1957)

Cu: Kirk Douglas, George Macredy

Războiul este una dintre marile teme kubrick-iene. Într-una din formele sale, este fie subiectul principal, fie fundalul pentru cele mai multe dintre filmele sale. Printre filmele cu adevărat de război, ”Paths of Glory” este unul dintre cele mai bune. Povestea unei misiuni „sinucigașe” și a celor trei soldați condamnați la moarte pentru eșecul ei devine teatrul unui conflict moral, între colonelul Dax (Douglas) - un om cu picioarele pe pământ, aproape pacifist - și generalul Mirau (Macready) - un carierist pentru care nu contează decât victoria și răzbunarea. Tonul filmului este pesimist, aproape oprimant și deloc măgulitor pentru niciuna dintre părțile implicate. Dar finalul, care pare desprins dintr-o cu totul altă lume, schimbă în câteva secunde mesajul filmului și atestă umanismul și sensibilitatea excepțională a acestui regizor, considerat mult prea adesea și mult prea ușor de către necunoscători ca fiind prea rece și distant.

2001: A Space Odyssey (1968)

Cu: Keir Dullea, Gary Lockwood

”2001” este cel mai bun film al lui Kubrick - capodopera sa - și unul dintre cele mai bune filme făcute vreodată. Dacă nu l-ați văzut, acum este cel mai bun moment. Dacă l-ați văzut deja, revedeți-l! (I know I am) Orice aș putea spune despre acest film nu i-ar face dreptate. Situat undeva la granița dintre science-fiction, documentar și film mut, ”2001” este unul dintre cele mai interesante experimente de succes pe care le-a suportat forma cinematografică. Imaginile sale de neuitat, ritmul lent impus de realizator și atenția pentru detalii garantează noi descoperiri cu fiecare revizionare. Și, ar mai trebui spus, este cel mai optimist film făcut vreodată de Kubrick.

Eyes Wide Shut (1999)

Cu: Tom Cruise, Nicole Kidman, Syndey Pollack

Aceasta poate părea o alegere ciudată, dar am să mă explic. Au trecut deja 13 ani de la premiera acestui film atât de controversat. Pentru unii, unul dintre cele mai autentice filme făcute de Kubrick vreodată, pentru alții, cel mai mare rateu al său. După mai mult de o decadă, este cazul ca filmul să fie reevaluat și apreciat la justa valoare. ”Eyes Wide Shut” filtrează cinematografia lui Max Ophüls, unul dintre cineaștii preferați ai lui Kubrick. Regăsim aici, pe de o parte, câteva dintre temele preferate al lui Ophüls (chestiunea fidelității, iluzii amoroase, stratificarea socială etc.), iar pe de altă parte, modul în care este filmat ne amintește de stilul regizorului german: bogăția decorurilor, fluiditatea mișcărilor de aparat etc. Dar departe de a fi un banal omagiu adus unui cineast care pare uitat de multă vreme, ”Eyes Wide Shut” se dovedește a fi cel mai personal film al lui Kubrick, despre o latură a naturii umane pe care o explorase mult prea puțin înainte: intimitatea.

Triptic Jessica Hausner

 

Vroiam să fac mai multe triptice de-a lungul vremii, preferabil fiecare în jurul operei unui cineast mai obscur sau mai puțin cunoscut. Deocamdată, însă, singurul pe care l-am reușit a fost cel despre Juraj Herz, când am ales trei filme ale regizorului slovac pe care le văzusem recent și am încercat să trag anumite concluzii și să evoc paralele între ele, chiar dacă filmele erau diferite. Pentru al doilea triptic, însă, o propun pe cineasta austriacă Jessica Hausner, unde noțiunea de triptic se potrivește mai bine, pentru că aceasta nu a făcut decât trei lungmetraje până în acest moment. Acestea sunt:

Lovely Rita (2001)

Cu: Barbara Osika, Wolfgang Kostal

Rating: 4/5

Povestea unei tinere aflată la începutul adolescenței, care este surprinsă oscilând între viața de familie și primele experiențe sexuale, foarte inadecvate. 

Hotel (2004)

Cu: Franziska Weisz, Birgit Minichmayr

Rating: 3.5/5

O altă tânără, ceva mai în vârstă decât Rita, se angajează ca recepționistă la un hotel de munte, înlocuind o fată care a dispărut fără urmă.

Lourdes (2009)

Cu: Sylvie Testud, Léa Seydoux

Rating: 3.5/5

Un grup de pelerini, toți bolnavi, se află la Lourdes, sperând la o minune din parte Fecioarei. O tânără femeie (Testud), care suferă de scleroză multiplă, pare să se fi vindecat miraculos, stârnind reacții contradictorii printre camarazii săi.

Am văzut ”Lovely Rita” la prima ediție a TIFF, în 2002. Cred că a fost singurul film din competiție pe care l-am văzut la acea dată. Și m-a luat complet prin surprindere. Nici până în ziua de azi nu am înțeles bine povestea sau personajul, acestă tânără taciturnă, care încearcă să descopere viața în cele mai nepotrivite moduri. Dar, ca regizoare, Hausner este atât de sigură pe sine încât, cu toate întrebările și nedumeririle pe care filmele sale le lasă, deznodământul pe care îl dă poveștilor sale nu este decât concluzia logică a desfășurării acțiunii. 

Barbara Osika în ”Lovely Rita”

Câțiva ani mai târziu, ”Hotel” a rulat și el la TIFF, dar de data aceasta nu a fost selectat în competiție, iar cronicile (precum și nota de pe imdb.com) sunt destul de slabe. Așa că nu am văzut filmul decât mai târziu. Iarăși am fost surprins, dar de data aceasta de răspunsul prost pe care l-a avut filmul. Abordând același stil minimalist, în expectativă, Hauner creează o atmosferă foarte apăsătoare asupra personajului principal, tot feminin, tot ușor reprimată sexual, care este terorizată de colegii săi de serviciu care, brusc, par să nu o mai accepte, de amintirea celei pe care a înlocuit-o, de pădurea din jurul hotelului, de Grota Diavolului și de povestea vrăjitoarei care locuia acolo. Sigur, toate aceste motive sunt destul de comune unui thriller de groază, dar Hausner reprimă orice clișeu, iar absența sperieturilor și a unui deznodământ clar nu fac decât să sporească sentimentul de anxietate și teamă de ceea ce va urma. ”Hotel” este un film care mi-a plăcut, dar nu a reprezentat surpriza absolută care a fost ”Lovely Rita” (pe care mă gândesc că e posibil să îl supraevaluez, dar nu îmi pasă). Din punctul de vedere al stilului, al imaginilor, dar și al design-ului sonor, se observă o evoluție față de debutul ei regizoral.

Sylvie Testud în ”Lourdes”

Și asta ne aduce la ”Lourdes”, probabil cel mai împlinit film al lui Hausner (chiar dacă mie nu îmi place cel mai mult), având în distribuție o actriță cu potență și pedigree, Sylvie Testud (onorată pentru acest rol de Academia Europeană de Film, în decembrie). La fel ca și în filmul precedent, acțiunea se petrece în mare parte într-un hotel, dar punctele de interes sunt altele. Forța divină care a intervenit (sau poate nu) este ignorată, Hausner părând să fie mai preocupată de reacțiile personajelor sale. Unitatea grupului, toți sperând la o minune, este testată atunci când Christine (Testud) își revine. Unii sunt de partea ei, alții o invidiază. Reacțiile sunt la fel de împărțite și printre reprezentații clerului care acompaniază grupul. Dar, în final, toți o abandonează, când li se pare evident că este doar o însănătoșire temporară, iar Christine însăși pare resemnată. Stilistic, planurile lui Hausner devin mai lungi, mai concentrate asupra subiectului, dar continuă preocuparea pentru folosirea cât mai eficentă a decorurilor, care adesea sunt stilizate pentru a servi mai bine narațiunii (deși nu chiar la fel de mult ca în ”Hotel”).

Opera lui Hausner merită să fie descoperită. Chiar dacă fiecare film îți testează răbdarea, niciunul nu dezamăgește în final. Iar personajele feminine pe care scenariile austriecei le creează sunt unice și fascinante.

Jesus Christ Vampire Hunter (Canada, 2001)

Jesus Christ Vampire Hunter

(Canada, 2001)

Regia: Lee Demarbre
Cu: Phil Caracas, Murielle Varhelyi, Maria Moulton

Rating: 1/5

Nu mă înțelegeți greșit... ”JC Vampire Hunter” nu are absolut nicio valoare artistică (sau de orice altă natură) și își merită cu prisosință nota de 1. Dar este unul dintre puținele filme cu adevărat groaznice care pot fi enjoyable - am râs (sincer) de prostia lui asumată, cel puțin până în ultima jumătate de oră, când deja „filmul” devine prea lung și prea plictisitor. Povestea, în sine, nu are nimic ce merită povetit.. Jesus Christ apare în Ottawa și începe o luptă (epică!) împotriva vampirilor care decimează populația de lesbiene a orașului. JC este ajutat de o pleiadă de sidekicks cu speranță de viață redusă: câțiva preoți, o Maria Magdalena modernă (Mary Magnum) și un luptător mexican numit Santos (probabil „omagiu” adus seriei de filme mexicane ce îl au ca protagonist pe un anume Santo). Cine nu ar vrea să vadă așa ceva, măcar o dată în viață?

Filmul este practic o înșiruire de scene de luptă prost făcute, cu efecte speciale foarte foarte (foarte) ieftine și muuuuuuulte slow-motion-uri. O singură secvență luată în afara contextului ar putea fi cu adevărat amuzantă, cea în care Jesus se luptă cu niște atei care ies cu zecile dintr-o singură mașină. Mai sunt ceva numere muzicale, inclusiv unul în care Jesus cântă într-un bar, iar când se întoarce cu spatele la public nu vede înb oglindă decât propria reflexie...

---------------------------------

Cea mai bună replică din film:

Jesus se pregătește să intre în sistemul de ventilație al unei clădiri. Chiar înainte să se arunce, îi spune Mariei Magnum: ”If I'm not back in 5 minutes, call the Pope!”