Comedy Cluj 2011 - "Just Like Us" & "Life of Brian"

Revin cu încă două recomandări:

Just Like Us l-am văzut din greșeală. Am pornit să văd ”Capela roșie”, un documentar despre doi comici danezo-coreeni care urmează să dea un spectacol în Coreea de Nord, dar după 10 minute s-a stricat DVD-ul. Ni s-a oferit, la schimb, ”Just Like Us”, un documentar despre comici americani de diferite origini (arabi, greci, italieni etc.) care urmează să facă un turneu prin țări din Orientul Mijlociu. Într-un fel, filmul este o combinație de ”Les Barons” cu ”Looking for Comedy in the Muslim World”, dar a fost mai bun decât m-am așteptat, mai ales că primul film nu a început chiar foarte bine (dar, bineînțeles, nu pot să fac o apreciere după doar 10 minute văzute). Sigur, comicii din ”Just Like Us” vizitează locuri în care se poate face stand-up comedy fără frica de represalii (Dubai, Cairo, Beirut, chiar și în Arabia Saudită) și filmul nu este atât de relevant din punct de vedere geo-politic pe crede că este. Dar este amuzant să auzi glume vechi de când lumea (sau măcar de când există taximetriști) spuse cu un twist musulman sau arab, iar ceata de comedianți este diversă și în număr mare (de la un greco-canadian obez la femei în hijab. Filmul este regizat, narat și cu participare lui Ahmed Ahmed, care nu este o gazdă deloc rea pentru un film de doar 75 de minute. 

”Just Like Us” va mai rula la Cinema Arta, Duminică (15/10) de la ora 13:30. ”Capela roșie” nu știu când va mai rula.

Life of Brian (1979) este capodopera celor de la Monty Python. Mai bine decât în oricare al film al lor, structura pe bază de scheciuri se constituie într-o narațiune coerentă. ”Life of Brian” este una dintre cele mai bune satire din toate timpurile, aproape fiecare aspect al vieții religioase și politice fiind luat la rost și „deconstruit” de cei de pitoni. În mod straniu, este filmul în care output-ul lui Terry Gilliam este cel mai puțin vizibil (nu este creditat ca regizor, doar ca designer, foarte puține animații și, în cel mai bun caz, o singură apariție memorabilă pe ecran). Ceilalți membri, însă, au fiecare șansa să își etaleze talentele: Graham Chapman este perfect distribuit în rolul principal, Brian Cohen, un ”evreu” ghinionist a cărui destin pare să meargă în paralel cu cel al lui Jesus. Pe lângă regie, Terry Jones semnează și rolul mamei lui Brian, rostind una dintre cele mai celebre replici ale filmului: He's not the Messiah! He's a very naughty boy! John Cleese interpretează o serie de masculi înalți și amenințători, cu concepții politice cam ciudate și îi dă lui Brian o bine-meritată lecție de gramatică. Michael Palin are mai multe roluri în film, dar face deliciul fanilor în rolul lui Pilat. Iar Eric Idle semnează cântecul care închide filmul, celebrul ”Always Look on the Bright Side of Life”. Ar mai fi de menționat că proiecție de luni seara de la Cinema Victoria a fost sub-standarde: imaginea era bună, dar sunetul (care este foarte important de data aceasta) a fost oribil. Dar filmul tot e genial.

”Life of Brian” mai rulează la Arta,  Miercuri (19/10) de la 11:00 și încă o dată la Victoria, Vineri (21/10) de la 12:30.

L'hypothèse du tableau volé (Franța, 1979)

L'hypothèse du tableau volé

(Franța, 1979)

Regia: Raoul Ruiz

Cu: Jean Rougeul, Chantal Paley, Jean Raynaud, Jean Reno

Rating: 4.5/5

In memoriam Raoul Ruiz

Cea mai tristă știre a săptămânii trecute din lumea filmului a fost decesul lui Raoul Ruiz, regizorul chilian cau câteva zeci de filme la activ, în aproape toate limbile de mare circulație. Singura consolare este ca ultimul său film, „Misterele Lisabonei”, a fost un succes din toate punctele de vedere și l-a reafirmat ca unul dintre maeștrii celei de-a șaptea arte (am vorbit deja despre filmul-maraton în trei locuri: la TIFF, după TIFF și, încă o dată, scurt și la obiect). Nu pot să mă declar un cunoscător al operei lui Ruiz, dar pot, măcar, sa scriu câteva cuvinte despre unul dintre filmele sale care mi-a plăcut, cel mai mult, „L'hypothèse du tableau volé”, realizat în Franța în 1979, marcând, printre altele, debutul pe marele ecran al lui Jean Reno.

Filmul este scurt (ceva mai mult de o oră), dar informația este concentrată și o a doua vizionare revelează detalii care pot trece neobservate. În primul rând, trebuie spus că pe ecran nu există decât un singur personaj vorbitor, un colecționar de artă, care interacționează cu un interlocutor nevăzut (este în afara cadrului? se vrea a fi „în public”? sau este doar o voce din capul celuilalt personaj?). Practic, filmul are, astfel, doi naratori, cel ”absent” oferind întrebările la care colecționarul urmează să răspundă. Iar miza „poveștii” este descifrarea unei serii de tablouri, care expun fie un scandal din lumea mondenă de acum câteva secole, fie un cult străvechi perpetuat de-a lungul anilor. Colecționarul oferă ipoteze și explicații mergând din tablou în tablou (fiecare este recreat ca un tablou viu) și scoate în evidență asemănările și indiciile care merg de la un tablou la celălalt și care se ascund în detalii de mizanscenă (gesturile și pozițiile personajelor, modul în care lumina intră în încăperi etc.). Iar când detaliile nu se potrivesc, colecționarul recurge la ipoteza ca unul dintre tablouri - tabloul-cheie, care ar întregi seria - lipsește, fiind furat între timp.

„L'hypothèse du tableau volé” este mai degrabă un film experimental sau un pseudo-documentar decât un film narativ. Însă Ruiz pare mult mai interesant de povestea pe care imaginile o spun fără cuvinte decât de poveștile desuete care ar sta în spatele acestora. Cum remarcă și colecționarul, meșteșugul artistului este în arta punerii în scenă. Pe cât de complicate sunt ipotezele și explicațiile, pe atât de simple sunt mijloacele/alegerile lui Ruiz: alb-negru, tablouri vii, câteva mișcări fluide de aparat, niciun cadru irosit și fiecare folosit la potențialul maxim pentru a transmite ceea ce este important. „L'hypothèse du tableau volé” prefigurează „Misterele Lisabonei” prin trecerea de la o poveste la alta, dar abordarea este cu totul alta, destinul personajelor și arta povestirii fiind secundară unei abordări mai didactice. Este un film care poate părea pretențios pe alocuri și refuză posibilitatea implicării afective a spectatorului, dar oferă delicii vizuale (și intelectuale) de ajuns cât să compenseze. Nu știu în ce măsură filmul are sau nu o dimensiune politică sau dacă vrea să condamne anumite convenții sociale sau moravuri, dar lucrul cel mai frumos este că, la sfârșit, misterul din jurul tablourilor este departe de a fi rezolvat.

Pithy Reviews (5) - "Alien" Edition

Ever seen a downward spiral? How about this one?

Alien (Ridley Scott, 1979)

A science-fiction horror that is full of subtext(s) and exploits our deep, subconscious, collective fears. In my opinion, it's Ridley Scott's finest film (with apologies to the excellent "Blade Runner" and "The Duelists", but it's open to debate anyway...) and, certainly, it's Sigourney Weaver's most iconic character. 

Rating: 4.5 out of 5  

Aliens (James Cameron, 1984)
This is much more of an action picture than the first one and much less of a horror film. Cameron is in his comfort zone and he delivers a few gripping action sequences and a bunch of quotable moments. He also uses a lot of clichés and the final product is not really to my taste. A lot of people like it, though...
Rating: 3 out of 5

Alien³ (David Fincher, 1992)

This movie is a mess and it's not entirely Fincher's fault. There are so many things wrong with it and so many disturbing things in it that I don't even want to talk about it. However, there are a couple of moments that makes you wonder what kind of a movie Fincher might have pulled off had he been allowed to actually make the movie he wanted to make.

Rating: 2 out of 5

Alien: Resurrection (Jean-Pierre Jeunet, 1997)

Another movie that is kind of a mess, somewhere between a gory, Cronenberg-esque horror and a dark comedy in the style of "Delicatessen". Sigourney gets to do something a bit different and she is still the highlight of every single sequel in the series. Ron Perlman is also here and Darius Khondji is the DP, so, all things taken into consideration, this is a pretty flawed film, but it could be enjoyable assuming you have rather low expectations.

Rating: 2 out of 5

Galaxy Express 999 & Adieu Galaxy Express

Huh? What now?

E vorba de 2 filme de animație: 

 

Galaxy Express 999 aka Ginga tetsudô Three-Nine (Japonia, 1979)

Rating: 4/5

 

Adieu Galaxy Express sau, pe limba lor: Sayônara, ginga tetsudô Surî-Nain: Andromeda shûchakueki (Japonia, 1981)

Rating: 3/5

Regia: Rintaro (Taro Rin)

Voci: Masako Nozawa, Masako Ikeda

Bazate pe un serial de succes, aceste două lungmetraje urmăresc povestea lui Tetsurô Hoshino, un băiat care trăiește într-un viitor în care oamenii își pot cumpăra corpuri mecanice și să trăiască pentru totdeauna. Tetsurô se îmbarcă pe un tren intergalactic a cărui destinație finală este planeta care aprovizionează oamenii cu trupuri robotice gratuite. El vrea, în primul rând, să se răzbune pentru moartea mamei sale (vânată și ucisă de un conte robotizat), iar apoi să distrugă planeta oamenilor mecanici. O blondă misterioasă (și ușor deprimată), Maetel, îl însoțește în această călătorie. Partea a doua îl va regăsi pe Tetsurô ceva mai adolescent, prins într-un adevărat război între oameni și roboți, dar după ce primește un mesaj de la Maetel (sau poate nu de la ea) se îmbarcă din nou pe Galaxy Express. 

Pe parcursul călătoriilor sale, Tetsurô poposește pe mai multe planete, fiecare dintre aceasta având un alt decor (parcă fiecare rupt dintr-un alt gen hollywood-ian: western, film de epocă etc.), iar imaginația relizatorilor pare să nu cunoască limite. Lumile din ”Galaxy Express” conțin pirați spațiali, mausolee de gheață, tuneluri prin câmpuri de asteroizi, castele care călătoresc în timp etc. etc. etc. Între timp, decorul orașului Pământean Megalopolis este futurist și prefigurează filmul pe care Rintaro îl va realiza peste vreo două decenii, un anime foarte interesant  bazat pe capodopera SF a lui Fritz Lang, ”Metropolis”.

Cele două filme par inspirate de istoria filmului. Decorurile amintesc de filme fantastice, științifico-fantastice și de aventură de serie B, poate cu o oarecare nostalgie. ”Star Wars” ar putea fi o inspirație, mai ales fiindcă planeta oamenilor mecanici arată ca un fel de Death Star. La fel, ”2001” este adus în minte în imaginile unor nave spațiale sau în interiorul locomotivei care trage după ea trenul eponim. Mai impresionant este faptul că ”Galaxy Express 999” pare să prefigureze (deși nu chiar să inspire) câteva techno-noir-uri din deceniul următor, precum ”Terminator”, ”Tron” sau - dare I say it? - chiar ”Blade Runner”.

Sigur, structura narativă a celor două filme este ușor episodică (doar este o adaptare a unui serial de televiziune), dar nu este un element care să îți strice o eventuală vizionare continuă. Chiar dacă a doua parte este un pic cam lungă (iar introducerea în plot a unui tren-fantomă care transportă oameni care urmează să fie omorâți este cam nedelicată), odată ce ai terminat de urmărit povestea lui Tetsurô ai într-adevăr senzația că ai călătorit prin tot Universul și ai avut parte de aventuri extraordinare, iar aceasta este marea reușită a realizatorilor.

The Evictors (SUA, 1979)

The Evictors

(SUA, 1979)

Regia: Charles B. Pierce

Cu: Vic Morrow, Michael Parks, Jessica Harper

Rating: 2/5

”The Evictors” seamănă ușor cu un alt horror al vremii (chiar din același an, de fapt), ”The Amityville Horror”. Doi tineri însurăței se mută într-un oraș nou, într-o casă care pare perfectă. Dar, în timp ce soțul este la muncă toată ziua, tânăra soție începe să afle că această casă a fost locul unei serii de crime oribile, iar în scurt timp începe să fie terorizată de un bărbat misterios care tot dă târcoale casei.

Nu există prea multe sperieturi în acest film și nici prea mult suspans. Highligh-ul filmului este prologul, care se petrece cu vreo 20 de ani înainte de grosul poveștii, filmat în sepia-tone și care pare să aibă principalul rol de a strica surpriza twist-ului din final. Vic Morrow este o prezență anostă pe ecran. Pusă în prim-plan de cerințele scenariului, Jessica Harper (proaspăt lansată cu ”Suspiria” lui Dario Argento) face o figură destul de bună și duce greul unui film destul de șters cam din toate punctele de vedere. A, da, și e genul ăla de film în care negrul moare primul.

Jovana Lukina - English Language Review

Jovana Lukina
(Yugoslavia, 1979)

Directed by: Zivko Nikolic
With: Merima Isakovic, Bogoljub Petrovic, Krunoslav Saric

Rating: 4.5/5

Jovana and her husband Luka live in an isolated, rocky landscape. Their apparent peaceful life is ruined after several characters intrude their privacy, including a strange procession that leads a yound man to the gallows, an old man with a much younger wife that seduces Luka, a mysterious stranger (that turns out to be the brother of the man that was hanged) and many others.

The film has surprisingly little dialogue, the story being told mostly through camera movement, lighting, a unique sense of narrative pacing that keeps the audience focused and, most importantly, the performances, that achieve so much with so few words. Merima Isakov in the title role is an amazing screen presence. She inhabits perfectly a character that undergoes several transformations without understanding then very well.

 

The movie juggles between two themes: spirituality (or religion) and eroticism. There is a strong subtext about inter-faith and inter-ethnic conflicts that underlines the story, but towards the surface there's a very sincere and relatable story about Jovana's discovery of her own sexual identity. Near the end of the picture there's a scene that should be a milestone in the history of cinema: as Jovana lets loose and leaves all inhibitions aside, she breaks into a sensual naked dance at a Gypsy/pagan party.

"Jovana Lukina" is a wonderful exaple of uncompromising Balkan cinema and a discovery waiting to be made.

Jovana Lukina (Yugoslavia, 1979)

Jovana Lukina
(Yugoslavia, 1979)

Regia: Zivko Nikolic
Cu: Merima Isakovic, Bogoljub Petrovic, Krunoslav Saric

Rating: 4.5/5

Luka și Jovana sunt soț și soție, locuind semi-izolați întrun peisaj stâncos, pe care Luka îl folosește pe post de carieră de piatră. Aparițiile succesive a mai multor personaje (un straniu cortegiu care conduce un tânăr la spânzurătoare, bătrânul cu a sa soție mult mai tânără, străinul misterios, bogătașul ținutului) vor distruge liniștea și intimitatea cuplului, trezind sentimente și dorințe puternice în sufletul amândurora.

Filmul impresionează prin tehnica narativă: puține dialoguri, se pune accentul pe aspectul vizual (mișcări ample ale aparatului de filmat, relaționarea personajelor cu decorul, lumina puternică din timpul zilei în contrast cu cea caldă, portocalie din scenele de noapte sau de interior). Surprinde mai ales modul în care ritmul filmului este deseori aceelerat pentru ca apoi să se revină brusc la tonul mai degrabă reținut, static, care domină majoritatea peliculei. Evenimentele își lasă astfel mai puternic amprenta asupra spectatorului, iar filmul provoacă și menține atenția în continuare.

Merima Isakovic, în rol titular, este o prezență uimitoare pe ecran. Cheia filmului este în privirea ei. Odată cu desfășurarea acțiunii, Jovana va fi supusă unei serii de întâmplări pe care nu le înțelege în totalitate (și nici noi, de altfel), dar care o vor schimba treptat. Isakovic întruchipează perfect acest personaj în același timp speriat, dar dornic de schimbare, conștient de iminența acțiunilor sale și a celor din jur, dar naiv în încercarea de a regăsi idilicul existenței inițiale.

Nu în ultimul rând, filmul jonglează între două (aparent) extreme: substratul religios și erotismul. Dacă în fundal există cel puțin la nivelul sugestiei conflictul între diferite etnii și credințe, în prim-plan avem cuplul care urmează să se destrame odată ce Jovana își descoperă conștiința sexuală. În final există o scenă care ar putea constitui o piatră de hotar: un dans în nud la o petrecere de țigani/păgâni prin care Jovana își eliberează întreaga energie primitivă.

„Jovana Lukina” este o descoperire care așteaptă să fie făcută. O mostră de cinema balcanic lipsită de compromisuri.

SCENA DANSULUI