The Grandmaster (Hong Kong/China, 2013)

Yi dai zong shi

(Hong Kong/China, 2013)

Regia: Wong Kar Wai

Cu: Tony Leung Chiu Wai, Ziyi Zhang, Jin Zhang, Chen Chang

Rating: 3.5/5

What ever happened to Wong Kar Wai? Pentru primul deceniu și jumătate al carierei, era cel mai cool regizor în viață, fascinând cinefilii din lumea întreagă cu stilul său unic și deschizând apetitul occidentalilor pentru filmul asiatic. Dar filmele lui au început să apară la intervale tot mai mari de timp, iar apoi a urmat momentul ”2046” (o capodoperă absolută și cel mai bun film al său), în care cariera construită până atunci parcă s-a blocat. Momentul a coincis cu despărțirea de directorului de imagine Christopher Doyle, dar acesta cu siguranță nu a fost singurul motiv pentru care următorii 10 ani au fost marcați de proiecte eșuate și doar un singur lungmetraj, uitabila incursiune americană ”My Blueberry Nights”. În 2013, Wong Kar Wai nu mai este la fel de actual precum în anii '90. Este considerat deja un ”old master”, iar acest cel mai recent film al său a fost anticipat cu interes moderat (stârnit mai degrabă de numele regizorului și de intervalul lung de timp de la ultima ieșire a acestuia pe marile ecrane) și primit cu răceală.

”The Grandmaster” acoperă aproximativ un sfert de secol din viața unei legende a artelor marțiale, Ip Man (sau Yip Man), a cărui existență s-a suprapus peste o serie de schimbări majore în istoria Chinei (dintre care invazia japoneză și sosirea comunismului au fost cele mai grave). Proiect ambițios, dar nu unic - deja există multe alte filme despre Maestrul Yip. Pentru Wong Kar Wai, însă, nici nu se pune problema să spună o poveste straight, fără înflorituri, fără ruperi ale cronologiei. Teama cea mai mare era că filmul (despre care am tot citit ca a fost compus în camera de montaj) va fi atât de dezlânat și incoerent încât nu l-aș putea urmări. O teamă mai mică era că - din motive financiare și politice - Wong ar putea să sufere o transformare cam cum a suferit Zhang Yimou, al cărui cinema a devenit din ce în ce mai „supus” Chinei continentale și, dacă e să judecăm după ultimele filme, irelevant din punct de vedere estetic.

Mă bucur, așadar, să raportez că filmul este mult mai bine închegat decât mă așteptam, iar Wong Kar Wai nu face nicio concesie stilului și structurii cu care ne-a obișnuit, nelipsind naratorii multiplii, back-and-forth-ul între diferite personaje sau perioade de timp sau acel slow-motion sacadat care este semnătura sa de autor. ”The Grandmaster” este împărțit în trei acte: primul este centrat pe Yip Man (Tony Leung), care este deja un maestru renumit și se termină cu întâlnirea acestuia cu Gong Er (Ziyi Zhang), urmat de invazia japoneză; al doilea act este povestea lui Gong Er, care trebuie să se răzbune pe discipolul (și ucigașul) tatălui ei; iar ultimul act are loc într-un dezolant Hong Kong post-WW II, unde cele două personaje se reîntâlnesc. Există un singur subplot lăsat cam în aer, cel al ”Briciului” (Chen Chang), luptător underground anti-japonez, a cărui istorie prezentată de-a lungul a doar trei scene servește ca oglindă pentru evoluția societății chineze în timpul războiului și ulterior (rezistență, exod, reclădire).

Din punct de vedere tonal, ”The Grandmaster” este un film inegal. Confruntările kung fu sunt construcții elaborate din punctul de vedere al coregrafiei, montajului și recuzitei utilizate, plus diferite „artificii” stilistice precum stropii de ploaie care sticlesc în lumina unor reflectoare bine plasate. Secvențele de luptă sunt cele mai impresionante momente ale filmului, care oferă o satisfacție imediată și - bănuiesc - universală (nu îmi închipui spectator căruia să nu îi placă). Dar momentele cele mai reușite, aș spune eu, sunt cele care surprind personajele în intimitatea lor. Răceala pe care Yip Man o arată față de familia sa după ce o cunoaște pe Gong Er închide trist primul act și anticipează decăderea ulterioară a eroului nostru. Iar cel mai devastator moment survine la sfârșit, acea ultimă întâlnire dintre Yip și Gong Er, filmată atât de simplu (champ-contrechamp și viori pe coloana sonoră) - cred că este una dintre cele mai emoționante scene pe care am văzut-o la cinema anul acesta și dovada că Wong nu și-a pierdut talentul. ”The Grandmaster” este greoi pentru publicul „neinițiat” și ceva mai fragmentat decât aș fi preferat eu să fie. Dar nu este un biopic de rutină și nici nu este un film despre modul în care lumina este reflectată prin stropi de ploaie sau rotocoale de fum, ci despre regrete, oportunități ratate și o poveste de dragoste neîmplinită. Wong face și Yip și Gong personaje tragice, reflectând destinele altor personaje de-ale sale, precum cele din ”In the Mood for Love” sau ”2046”, care sunt mai degrabă abstracțiuni decât ființe din carne și oase. Asta este esența cinematografiei lui Wong Kar Wai și mă bucur să o regăsesc aici, chiar dacă este într-o formă diluată.

Cloud Atlas (Germania/USA/Hong Kong/Singapore, 2012)

Cloud Atlas

(Germania/SUA/Hong Kong/Singapore, 2012)

Regia: Andy & Lana Wachowski, Tom Tykwer
Cu: Tom Hanks, Halle Berry, Jim Broadbent, Jim Sturgess, Ben Wishaw, Hugo Weaving, Hugh Grant, Susan Sarandon, Doona Bae, James D'Arcy

Rating: 3/5

Fără îndoială, ”Cloud Atlas” este cel mai ambițios film al anului. Bazat pe un la fel de ambițios best-seller, filmul - aparent cea mai scumpă producție „independentă” - a necesitat două echipe de filmare, una condusă de frații Wachowski, cealaltă de Tom Twyker. Filmul este compus din șase povești din diferite epoci (din secolul XIX până într-un viitor foarte îndepărtat), care sunt amestecate împreună într-un narativ unic are propovăduiește toleranța și lupta cu sisteme opresive. Actorii joacă mai multe roluri, fiecare poveste face referire direct la povestea cronologic anterioară și există multe puncte în care poveștile se întâlnesc, din punct de vedere narativ, tematic, vizual, geografic etc. 

Cinefil fiind, nu pot să nu observ că diferite povești se delimitează în genuri cinematografice distincte. Una este o comedie absurdă în care o gașcă de pensionari încearcă să evadeze dintr-un azil, alta este un thriller politic anti-conspiraționist foarte 70s-like, alta este SF etc. Mi-ar fi plăcut să pot spune despre ”Cloud Atlas” că este și un film despre filme, care eventual să facă un fel de deconstruction al diferitelor genuri cinematografice, dar cred că realizatorii nu au mers decât pe jumătate în această direcție. Segmentele povestite de Tom Tykwer - 1936, 1973 și 2012 - sunt mai puțin împovărate de mesajele filmului și se concentrează mai mult pe viețile  personajelor. De asemenea, Twyker este mai atent la elementele de gen (dramă, thriller sau comedie) din care aceste povești sunt constituite, ceea ce face ca poveștile pe care el le spune să fie mai interesante. Din partea fraților Wachowski, avem mult mai multă întărâtate socio-politică și, în general, mai multă previzibilitate. Segmentul din Neo-Seoul este cu siguranță cel mai slab, nu doar fiindcă asiatificarea lui Jim Sturgess sau Hugo Weaving ne distrage atenția constant, dar și fiindcă este un SF destul de banal, mai ales pentru standardele celor care au făcut ”The Matrix”. Ultima poveste din punct de vedere cronologic, în care Tom Hanks este un sălbatic post-apocaliptic bântuit de un drăcușor verde și încearcă să reconstruiască civilizația alături de o „extraterestră” Halle Berry, reușește însă să impresioneze și pe mine cel puțin m-a făcut să regret că nu a fost un film de sine stătător.

Și dacă tot am ajuns să vorbim de actori, trebuie să insistăm un pic, pentru că aici este punctul forte al filmului. Ajutați de extraordinarele efecte de machiaj (aș spune că Oscar-ul este asigurat, dar să nu anticipăm...), Tom Hanks, Halle Berry, Hugh Grant, Hugo Weaving și compania se întrec în a face roluri cât mai diverse. În general, personajele pe care le joacă nu sunt doar pozitive sau doar negative (cu excepția lui Hugo Weaving, care joacă doar bad guys), iar șase dintre actori (Sturgess, Wishaw, Berry, Broadbent, Bae și Hanks) au ocazia să joace protagoniștii celor șase povești, identificați printr-un semn din naștere în forma unei comete. Ei sunt cei care sunt destinați să facă un pas important în această istorie. Pe de altă parte, diferitele încarnări ale lui Tom Hanks par să se constituie într-o traiectorie personală a acestuia, de la criminal la colaborator pasiv al unei corporații mârșave la salvator al întregii omeniri.

În final, ”Cloud Atlas” este mult mai coerent decât ar putea părea, însă ceea ce strică filmul pentru mine este modul în care acesta a fost pus cap la cap. Nu știu cât de asemănător este ceea ce am văzut cu ce era scris în scenariu (știu că nu seamănă deloc cu structura cărții), dar impresia mea este că produsul final a fost construit în mare parte în camera de montaj, cu abandonul unor segmente pentru perioade lungi de timp și false puncte culminante simultane. Faptul că durează trei ore nu ajută și mi-aș fi dorit să fie un pic mai concentrat, dar nu aș spune că este haotic sau greu de urmărit. Dimpotrivă, cred că este clar ce se dorește a fi. Nu cred însă că ideile sale sunt prea bine conturate, fiind diluate în iureșul narativ al montajului. Per ansamblu, nu este atât de ground-breaking pe cât se dorește a fi. Adeseori, este chiar banal. M-am gândit de mai multe ori la ”Being Human”, un film mai puțin inspirat al lui Bill Forsyte în care Robin Williams se reîncarna de-a lungul veacurilor cam ca personajele din ”Cloud Atlas”. M-am gândit de asemenea la Monty Python și la rolurile multiple pe care componenții trupei le jucau în filmele lor. Cred că mi-ar fi plăcut mai mult ”Cloud Atlas” dacă ar fi fost mai scurt și dacă s-ar fi luat mai puțin în serios. Ceea ce cei doi Tom (Hanks și Twyker) par să fi încercat să facă. 

San qiang pai an jing qi (China/Hong Kong, 2009)

San qiang pai an jing qi

(China/Hong Kong, 2009)

Regia: Yimou Zhang

Cu: Dahong Ni, Ni Yan, Xiao Shen-Yang

Rating: 2/5

”A Woman, a Gun and a Noodle Shop” este o dezordine de remake după excelentul noir de debut al fraților Coen, ”Blood Simple”. Povestea este, în mare parte, aceeași, chiar dacă este plasată undeva în China medievală: un soț bogat și gelos angajează un soldat să îi omoare soția și amantul acesteia (care, la rândul lor vor să scape de el), dar soldatul își face propriul plan și întorsăturile de situație care urmează nu se abat prea mult de la original. 

Sincer, mă așteptam la mult mai mult de la Yimou Zhang, un regizor care nu are nevoie să facă un remake de mâna a treia ca să aducă oamenii la film sau ca să experimenteze artistic (”Raise the Red Lantern” este un clasic, iar ”Hero” este unul dintre filmele pe care le-am trecut în topul deceniului trecut). ”Blood Simple” avea umor negru, atmosferă, personaje delicios de dezagreabile și era o foarte interesantă deconstrucție și re-invenție a unui gen care părea deja fumat (și pe care frații Coen aveau să o continue, intermitent, în filmele lor viitoare). ”A Woman, a Gun and a Noodle Shop” e, mai degrabă, o comedie trăznită în care, din când în când, mor oameni. Filmul nu își găsește un ritm bun, astfel încât avem secvențe de câte cinci-zece minute în care nu se întâmplă mai nimic, iar personajele se învârt în jurul aceluiași plot point. Nu mi-a prea plăcut nici modul în care a fost filmat. Yimou de obicei folosește culori pentru a da tonul scenelor și a-și caracteriza personajele, dar aici nu se vede coerența utilizării lor. Aceasta, în cominație cu obiectivele cu unghi larg, îi dau filmului un look straniu, de documentar televizat. Iar scenele de day for night sunt groaznice. Singura secvență extraordinară (care parcă întrerupe documentarul ca o reclamă) este prepararea acrobatică a tăiețeilor.

Actorii sunt histrionici și împiedicați (la propriu), cu excepția tipului care îl joacă pe soldat - având doar vreo două-trei replici și o expresie neschimbătoare (până în ultima scenă), ne amintește de Alain Delon în ”Le Samourai” și e schimbarea majoră față de original, unde personalitatea detectivului jucat de M. Emmet Walsh era complet diferită. Cel mai bun lucru care se poate spune despre film este că e foarte ușor să nu fie luat în serios. Iar povestea rămâne interesantă, chiar dacă modul în care este tratată lasă de dorit.

Jackie Chan: "Project A" and "Project A Part II" - English Language Reviews

'A' gai wak aka Project A (Hong Kong, 1983)

Directed by: Jackie Chan

Starring: Jackie Chan, Sammo Hung Kam-Bo, Biao Yuen

Rating: 3.5/5

and...

'A' gai wak juk jap aka Project A II (Hong Kong, 1987)

Directed by: Jackie Chan

Starring: Jackie Chan, Maggei Cheung, David Lam

Rating: 3.5/5

Despite what one may think while reading this blog, I am fascinated by popular, pure entertainment, when it's done right... And there aren't many instances in film history when a group of filmmakers can  make the claim they made entertaining movies that were praised for their artistic merits. It was the case with classic silent Hollywood comedies and actor-directors like Buster Keaton, Harold Lloyd and Charlie Chaplin. It is the case, recently, with the hot streak of Pixar animations. And, for martial arts pictures, it was the case for Hong Kong produced movies in the 70s and 80s. As a performer (actor would be, on one hand, a compliment and, on the other, a grave understatement), director, choreographer and comedian, Jackie Chan stand out as one of the (if you will indulge me) auteurs of this time and genre and his movies are a unique combination of action, death-defying (literally) stunts, slapstick comedy and skillful storytelling.

In "Project A", Jackie Chan is Sergent Dragon Ma of the Hong Kong Coast Guard, sometime in the beginning of the 20th century, who also gets trained as a police officer. Throughout the movie, he brings down corrupt businessmen and a vicious band of pirates that terrorize the ocean coast. In "Project A II", Dragon Ma becomes a police inspector and he is quickly pitted against his corrupt and vengeful predecessor, but also against local gangsters, a group of anti-colonialist rebels, emissaries of the Chinese empress and a few pirates that escaped his plans in the first movie. The second movie has a lot more going on and the action set pieces don't seem to fit the plot as well. There's also an ambiguous political message and possibly too many characters than a director/screenwriter like Chan can keep track of. So I prefer the first movie, but I enjoy both of them to a great extent.

As I mentioned before, both films are full of martial arts sequences, action set pieces and stunts, that are carefully timed to create a narrative all of their own. They have become landmarks in film history, such as the bicycle chase in the first movie or the finale of the second one. And, of course, there are the homages that Jackie Chan (an admirer of classic silent comedies) brings to Harold Lloyd and Buster Keaton. In the first movie, he hangs from a clock tower in the manner of Lloyd in "Safety Last!", but after that he drops to the ground in a long fall that - according to various takes shown in the movie and in the blooper reel at the end - was shot at least three times. In "Project A II", right before the end, there's a homage to "Steamboat Bill, jr.", when Chan (like Keaton before him) survives the fall of a large wooden structure on top of his head.

Jackie Chan movies are fun, engaging and entertaining. And since the choreography involves the camera movements and angles just as much as it does the actors or the sets, Chan is also a visually creative and skilled director (although that aspect may be missed among all the fighting going on). So there's no reason not to relax in his company every once in a while.

Xun cheng ma / The Postman Fights Back (Hong-Kong, 1982)

Xun cheng ma / The Postman Fights Back 

(Hong-Kong, 1982)

Regia: Ronnie Yu
Cu: Chow Yun-Fat, Ka-Yan Leung

Rating:  3.5/5

Pe vremea când Republica Chineză era încă în mica copilărie, un grup de curieri sunt angajați de reprezentatul unei căpetenii războinice să livreze patru cutii misterioase unui bandit care controlează o trecătoare importantă. Bine, contextul politic contează mai puțin, povestea se concentrează pe cei patru curieri: unul este poștaș de meserie - profesie amenințată de apariția trenurilor - și chiar i se spune doar Curierul, altul este un hoț de doi bani, al treilea expert în explozibili, iar Chow Yun-Fat este un cartofor arogant, dar specialist în arte marțiale. Principalul antagonist este angajatorul lor, Hu, cu pregătire ninja.

Chiar dacă firul narativ pare destul de standard, povestea este presărată cu destul întorsături de situație ca să păstreze atenția spectatorului. Fiecare personaj are o parte misterioasă, fiecare este parțial duplicitar, fiecare se străduie să înțeleagă misiunea pe care o are de îndeplinit și rolul celorlalți în această misiune. Ca să nu mai vorbim de apariția membrilor rezistenței sau de diferiți asasini angajați să-l elimine pe cartoforul trișor pentru păcatele acestuia din trecut. La sfârșit, dându-și seama că au fost înșelați și că nu lucrează în scopuri nobile, ei vor încerca să-și repare greșelile, plătind chiar cu viața.

Filmul se remarcă prin dinamismul scenelor de acțiune sau de arte marțiale. Frumos coregrafiate și bine montate, aceste scene sunt, totuși, principalul punct de interes al filmului. Se remarcă o urmărire pe un lac înghețat și răzbunarea specialistului în explozibili, care elimină întreaga tabără de bandiți cu ajutorul mai multor mănunchiuri de dinamită și a unei mitraliere. Climaxul filmului este reprezentat de confruntarea finală între Curier și Hu, în care primul este obligat să dejoace tacticile ninja ale adversarului.

”The Postman Fights Back” este entertainment de bună calitate. Un film de acțiune și arte marțiale care depășește limitele genului.