Vroiam să fac mai multe triptice de-a lungul vremii, preferabil fiecare în jurul operei unui cineast mai obscur sau mai puțin cunoscut. Deocamdată, însă, singurul pe care l-am reușit a fost cel despre Juraj Herz, când am ales trei filme ale regizorului slovac pe care le văzusem recent și am încercat să trag anumite concluzii și să evoc paralele între ele, chiar dacă filmele erau diferite. Pentru al doilea triptic, însă, o propun pe cineasta austriacă Jessica Hausner, unde noțiunea de triptic se potrivește mai bine, pentru că aceasta nu a făcut decât trei lungmetraje până în acest moment. Acestea sunt:
Lovely Rita (2001)
Cu: Barbara Osika, Wolfgang Kostal
Rating: 4/5
Povestea unei tinere aflată la începutul adolescenței, care este surprinsă oscilând între viața de familie și primele experiențe sexuale, foarte inadecvate.
Hotel (2004)
Cu: Franziska Weisz, Birgit Minichmayr
Rating: 3.5/5
O altă tânără, ceva mai în vârstă decât Rita, se angajează ca recepționistă la un hotel de munte, înlocuind o fată care a dispărut fără urmă.
Lourdes (2009)
Cu: Sylvie Testud, Léa Seydoux
Rating: 3.5/5
Un grup de pelerini, toți bolnavi, se află la Lourdes, sperând la o minune din parte Fecioarei. O tânără femeie (Testud), care suferă de scleroză multiplă, pare să se fi vindecat miraculos, stârnind reacții contradictorii printre camarazii săi.
Am văzut ”Lovely Rita” la prima ediție a TIFF, în 2002. Cred că a fost singurul film din competiție pe care l-am văzut la acea dată. Și m-a luat complet prin surprindere. Nici până în ziua de azi nu am înțeles bine povestea sau personajul, acestă tânără taciturnă, care încearcă să descopere viața în cele mai nepotrivite moduri. Dar, ca regizoare, Hausner este atât de sigură pe sine încât, cu toate întrebările și nedumeririle pe care filmele sale le lasă, deznodământul pe care îl dă poveștilor sale nu este decât concluzia logică a desfășurării acțiunii.
 |
| Barbara Osika în ”Lovely Rita” |
Câțiva ani mai târziu, ”Hotel” a rulat și el la TIFF, dar de data aceasta nu a fost selectat în competiție, iar cronicile (precum și nota de pe imdb.com) sunt destul de slabe. Așa că nu am văzut filmul decât mai târziu. Iarăși am fost surprins, dar de data aceasta de răspunsul prost pe care l-a avut filmul. Abordând același stil minimalist, în expectativă, Hauner creează o atmosferă foarte apăsătoare asupra personajului principal, tot feminin, tot ușor reprimată sexual, care este terorizată de colegii săi de serviciu care, brusc, par să nu o mai accepte, de amintirea celei pe care a înlocuit-o, de pădurea din jurul hotelului, de Grota Diavolului și de povestea vrăjitoarei care locuia acolo. Sigur, toate aceste motive sunt destul de comune unui thriller de groază, dar Hausner reprimă orice clișeu, iar absența sperieturilor și a unui deznodământ clar nu fac decât să sporească sentimentul de anxietate și teamă de ceea ce va urma. ”Hotel” este un film care mi-a plăcut, dar nu a reprezentat surpriza absolută care a fost ”Lovely Rita” (pe care mă gândesc că e posibil să îl supraevaluez, dar nu îmi pasă). Din punctul de vedere al stilului, al imaginilor, dar și al design-ului sonor, se observă o evoluție față de debutul ei regizoral.
 |
| Sylvie Testud în ”Lourdes” |
Și asta ne aduce la ”Lourdes”, probabil cel mai împlinit film al lui Hausner (chiar dacă mie nu îmi place cel mai mult), având în distribuție o actriță cu potență și pedigree, Sylvie Testud (onorată pentru acest rol de Academia Europeană de Film, în decembrie). La fel ca și în filmul precedent, acțiunea se petrece în mare parte într-un hotel, dar punctele de interes sunt altele. Forța divină care a intervenit (sau poate nu) este ignorată, Hausner părând să fie mai preocupată de reacțiile personajelor sale. Unitatea grupului, toți sperând la o minune, este testată atunci când Christine (Testud) își revine. Unii sunt de partea ei, alții o invidiază. Reacțiile sunt la fel de împărțite și printre reprezentații clerului care acompaniază grupul. Dar, în final, toți o abandonează, când li se pare evident că este doar o însănătoșire temporară, iar Christine însăși pare resemnată. Stilistic, planurile lui Hausner devin mai lungi, mai concentrate asupra subiectului, dar continuă preocuparea pentru folosirea cât mai eficentă a decorurilor, care adesea sunt stilizate pentru a servi mai bine narațiunii (deși nu chiar la fel de mult ca în ”Hotel”).
Opera lui Hausner merită să fie descoperită. Chiar dacă fiecare film îți testează răbdarea, niciunul nu dezamăgește în final. Iar personajele feminine pe care scenariile austriecei le creează sunt unice și fascinante.
Posts
