Comedy Cluj 2013 - Filme din Competiție (1)

Reality (regia Matteo Garrone, 2012) - singurul film din Competiția de lungmetraj pe care îl văzusem înainte de festival pare disproporționat față de contracandidații săi (are un Grand Prix la Cannes, bon Dieu!). Mie mi-a plăcut destul de mult. Am apreciat în special folosirea unui spectru de culori vii, vibrante, hiper-realiste și jocul lui Aniello Arena, care face un portret extrem de precis (și de deprimant) al italianului de rând, care își rotunjește veniturile din mici escrocherii și este obsedat de faima pe care i-ar putea-o aduce prezența într-un reality show pe unul dintre canalele controlate de Berlusconi. Din păcate, Garrone a pierdut ceva din incisivitatea cu care a tratat pelicula sa anterioară, ”Gomorra” (tot Grand Prix la Cannes și filmul meu preferat din acel an), iar subiectul pe care îl abordează acum este unul mult mai ușor de „deconspirat”. 

Tie pohjoiseen / Spre nord (Mika Kaurismäki, 2012) - dacă scenariul filmului este unul destul de clasic - repararea relațiilor între tată și fiu via road trip - modul în care este tratat regizoral este submediocru. Cu greu poate fi considerat o comedie, dar nu asta este problema. Scenariul este atât de previzibil și urmează o cale atât de bine bătătorită încât parcă nici nu s-a pus problema să se mai abată de la ea. Evoluția personajelor este neconvingătoare, iar secvențele se succed după ordinea clișeelor (acum ne întâlnim cu sora pe care nu știai că o ai, acum cu soția care te-a părăsit și în final ți-o arăt și pe mama ta adevărată) și nu după o logică narativă (care, e drept, probabil ar fi amputat filmul în primele 20 de minute, când unul dintre cei doi protagoniști - ambii diabetici - ar fi trebuit internat de urgență pentru că nu și-a luat insulina în „excursie”). O singură idee bună vine de pe coloana sonoră, unde este folosit ca laitmotiv o piesă de Schubert (Fantezia din Sonata D894 pentru pian), a cărei patos și lentoare dau întregului un ton melancolic.

Russendisko (Oliver Ziegenbalg, 2012) - din seria nostalgică a filmelor despre sfârșitul comunismului vine această poveste despre trei proto-hipsteri moscoviți care emigrează în 1990 în Germania de Est (după căderea zidului, dar înainte de reunificarea efectivă), țară care tocmai și-a deschis brațele pentru imigranți de origine evreiască. Urmează o serie de coming of age stories și momente boeme (inițial cei trei stau în cămin, după care dorm o vreme în mașină, pentru ca în final să închirieze un apartament deasupra unui bar). Spre surprinderea mea, totul mi s-a părut mai mult decât agreabil, actorii bine găsiți, cu destul de mult umor și foarte bine filmat. Nu e un film mare, dar este mai mult decât satisfăcător pentru o astfel de competiție. 

English Vinglish (Gauri Shinde, 2012) - îmi este din ce în ce mai greu să definesc un „film indian”. ”English Vinglish” este o producție Bollywood, dar evită mare parte din clișeele la care ne-am aștepta. De fapt, are un aer destul de occidental și nu doar fiindcă acțiunea se petrece la New York. Un posibil premiu de interpretare ar merge înspre actrița din rolul principal, Sridevi, care cam trebuie să care în spate toate cele 133 de minute ale filmului. Mi-ar fi plăcut poate un pic mai mult dacă ar fi evitat să ne servească la sfârșit pe tavă toate moralele despre importanța familiei și clash-urile interculturale. Iar a doua parte a filmului pare să existe mai mult pentru a face reclamă soundtrack-ului. Dar totuși, pentru un film de mare public venit din acea parte a lumii, ”English Vinglish” nu e chiar atât de rău pe cât pare (dar nici atât de bun pe cât ar fi putut fi). 

Song for Marion (Paul Andrew Williams, 2012) - ”Amour” light... with songs. Descrierea aceasta ar trebui să ajungă. Dar să vă mai spun câteva cuvinte: Gemma Arterton este dirijoarea unui cor de pensionari; Vanessa Redgrave este una dintre cele mai entuziasmate membre, dar o să moară în curând de cancer; Terrence Stamp este soțul morocănos al acesteia din urmă. E ultra-sentimental și manipulator, dar charming în același timp, arată bine, iar Terrence Stamp domină ecranul. 

Comedy Cluj 2012 - Competition Update

Trei filme din competiția Comedy Cluj care mi-au plăcut și pe care le recomand, pentru că probabil nu o să mai existe o a doua ocazie să fie văzute la cinema pentru niciunul dintre ele, nu sunt rele deloc și sunt proiectate de pe pelicule de bună calitate.

Baikonur (Germania/Rusia/Kazahstan, 2011, r. Veit Helmer)

Titlul este dat de un cosmodrom din Kazahstan operat de ruși, dar focusul filmului este pe băștinașii care locuiesc în deșertul din jurul acestui cosmodrom și care trăiesc din fierul vechi care aterizează din cer de fiecare dată când este vreo lansare. Filmul - o coproducție internațională care pare să fi dispus de ceva buget - este foarte melancolic, tonul său este aproape elegiac, iar ritmul este destul de lent, ceea ce face să pară că secvențele nu se leagă foarte bine între ele și că realizatorii au fost nehotărâți. Până la urmă, însă, lucrurile par să se lege în final, iar această impresie de lipsă de coeziune s-ar putea să fi fost doar o problemă de optică din partea mea. Oricum, într-o epocă în care guvernul american nu este dispus să finanțeze NASA, iar Hollywood-ul nu mai este interesat de astronaut ca prototip de erou, este totuși încurajator că cineva ține visul cuceririi spațiale în viață.

UFO in Her Eyes (Germania/China, 2011, r. Xiaolu Guo)

În China rurală, Kwok Yun vede un obiect ciudat pe cer. Imediat după aceea, salvează un turist american (Udo Kier) mușcat de un șarpe, care ulterior îi va trimite niște bani. Șefa satului, însă, va folosi „donația” americanului pentru a re-educa sătenii și a exploata comercial recenta întâlnire extraterestră prin planuri capitaliste de îmbogățire rapidă duse la îndeplinire în stil mao-ist. Filmul de-abia este o comedie, satira este destul de acidă, iar realizatorii par să ia foarte în serios mesajul pe care îl transmit despre distrugerea unei comunității și a unor tradiții. În punctul culminant, sărbătorirea în cerc restrâns a recentelor succese de către membrii „de vază” ai satului este juxtapusă unei revolte a fermierilor împotriva utilajelor de construcție. Pe de altă parte, ”UFO in Her Eyes” are și un stil vizual aparte, profitând la maxim de peisajele zonei și apelând la simboluri (precum copacul de lângă care Kwok Yun vede UFO-ul, care apare în mai multe secvențe înainte să fie tăiat și care este, probabil, identificat cu centrul universului). Sunt lucruri care nu mi-au plăcut atât de mult și probabil nu este un film pentru toate gusturile, dar eu unul nu îmi amintesc să fi văzut vreun alt film ca el. Deocamdată, este favoritul meu din competiție.

The Runway (Irlanda/Luxemburg, 2010, r. Ian Power)

Am vrut să văd acest film pentru că îmi place Demián Bichir (”A Better Life”, ”Savages”), care de data aceasta joacă rolul unui pilor sud-american care se prăbușește lângă un sat din comitatul irlandez Cork și devine tată de împrumut pentru un băiat de nouă ani. Naiv și fermecător, spielberg-ian pe alocuri (se petrece în epoca lui E.T.), dar amintindu-ne și de ”Son of Rambow”, ”The Runway” este probabil cel mai plăcut film din întreaga competiție. Nu este un film eminamente de festival și ar merita să aibă o ieșire ceva mai amplă pe ecrane (chiar și pe la noi). Un alt atu este coloana sonoră, o combinație de rock-'n-roll și blues american care reușește ca prin minune să se potrivească cu povestea.

TIFF 2012 - Days 7 & 8

Dirch AKA A Funny Man este un biopic despre comicul și actorul danez Dirch Passer (care, evident, imi era complet necunoscut). Deși destul de bine făcut și având la bază o poveste totuși interesantă, filmul este cu adevărat purtat pe umeri de forța interpretului din rolul principal/titular, Nikolaj Lie Kaas (vezi și ”Beast”), care cu cât îl văd în mai multe filme, cu atât începe să îmi placă mai mult. În ”Dirch”, Kaas descrie nuanțe ale personajului său prin simple gesturi sau prin mimică și are ocazia să arate că poate să facă și un pic de comedie. Aș menționa și machiajul, care îl îmbătrânește subtil pe personajul principal, pe măsură ce acesta se apropie de sfârșitul vieții.

Twilight Portrait este un film rusesc destul de greu accesibil și nu neapărat unul foarte bun. În centrul său avem relația dintre o tânără dintr-o familie relativ înstărită și un polițist care a violat-o la un moment dat, dar nu își mai aduce aminte de ea. Filmul abundă în subplot-uri (un tată pedofil, un frate stoner, proiectul soțului înșelat etc), ceea ce trădează lipsa de idei în ceea ce privește locul înspre care povestea principală ar putea merge. Și, într-adevăr, aceasta nu ajunge în niciun punct după două ore de proiecție, deși cadrul final este deosebit de frumos și lasă loc mai multor interpretări posibile.

Joshua Tree, 1951: A Portrait of James Dean, un film extraordinar de pompos, este - mai degrabă decât un portret reimaginat al lui James Dean - o fantezie fetișistă a realizatorilor săi. Sexualitatea lui Dean este principalul subiect pus în discuție, dar cele mai multe scene există pentru valoarea lor șoc, decât pentru ceea ce ar putea să ne spună despre star-ul de demult. Personajele principale vorbesc în citate și aforisme, sunt inconsistente, iar lumea în care trăiesc pare o corcitură de soap à la ”Mulholland Drive” cu paginile unui album de artă gay.

The Invention of Dr. NakaMats este un documentar scurt despre inventatorul dischetei și deținătorul a altor peste 3000 de patente, un om lipsit de modestie, înzestrat cu un umor unic. Dr. NakaMats își prezintă invențiile și planurile pentru aniversarea de 80 de ani monoton, aproape fără inflexiuni în voce, fapt care scoate în vedere uneori ridicolul (mania de a denumi totul după numele său), alteori pasiunea (modul în care vorbește despre mama sa, spre exemplu)

* * *

Pentru mine aici se încheie TIFF 2012. Cu puțin noroc, am să reușesc să mai văd un film sau două duminică (probabil câștigătorul Trofeului Transilvania, dacă programul îmi va permite). Am să revin oricum cu câteva cuvinte de final. Iar pentru cei care mai merg la TIFF astazi sau maine, incercați să nu ratați ”Tabu” și ”Donoma”, filmele mele preferate de la festivalul de anul acesta.

Comedy Cluj - Ziua a 6-a

Din păcate, am sărit peste ziua a cincea, dar este ok, am revenit, cu încrederea restabilită în secțiunea de Competiție.

Vavien (Turcia, 2009)

Regia: Durul Taylan, Yagmur Taylan

Cu: Engin Günaydin, Binnur Kaya, Settar Tanriogen

Rating: 3.5/5

Un film cu un pacing mai degrabă dramatic decât comedic la început se transformă subtil într-o comedie neagră. Acțiunea se petrece într-un orășel turcesc și surprinde tentativa unui om obișnuit de a scăpa de viața de rahat pe care o duce, cel mai important pas fiind eliminarea soției. Realizat de frații Taylan (comparați, se pare, cu frații Coen, și comparația nu este chiar lipsită de perspicacitate), ”Vavien” nu este o comedie la care să râzi tare, ci una care se insinuază pe nesimțite sub pielea spectatorului, iar umorul fin este folosit ca mijloc de avansare a poveștii și nu un artificiu, un tertip, cum este cazul în comediile de duzină. În aceeași linie, este interesant de observat cum realizatorii folosesc diferite leitmotive sau plot device-uri (ușa automată a mașinii, întrerupătorul care dă titlul filmului, diferitele obiecte ascunse în diferiți pereți etc.) ”Vavien” are și o aură existențialistă și un mod unic de a releva absurdul în cotidian (încă o dată, asemănarea cu unele filme ale fraților Coen). Neapărat, trebuie semnalată interpretarea excelentă a actriței Binnur Kaya, în rolul soției-tintă. De fapt, asta e cea mai bună parte a acestui festival de comedie: orice film, oricât ar fi de prost, pare să aibă totuși măcar un actor care își face treaba cum trebuie. Însă, din cele 6 filme care concurează pentru „trofeul Comedy” pe care le-am văzut (urmează să le văd și pe celelalte), ”Vavien” este de departe favoritul meu. Și ar fi fost o recomandare oricum!

Stilyagi / Hipsters (Rusia, 2008)

Regia: Valeriy Todorovskiy

Cu: Anton Shagin, Oksana Akinshina, Evgeniya Khirivskaya, Maksim Matveev

Rating: 3/5

Am trăit să o văd și pe asta! Un musical rusesc despre o gașcă de ”hipsteri” în Moscova lui 1955, trăindu-și stilul de viață în ciuda opresiunii sistemului. Filmul e o fantezie anti-comunistă, cu siguranță, din aceeași categorie cu ”Goodbye, Lenin” sau ”Liebe Mauer”, un competitor anul acesta pentru trofeul festivalului (are și folmografia română recentă ceva exemple, dar prefer să nu le dau). Doar că de data asta, fantezia este împinsă până la numere muzicale și de dans. Chiar dacă filmul este un pic cam lung, iar în ultima jumătate de oră deraiază și încearcă să transmită toate mesajele posibile, per ansamblu nu e deloc rău. Muzica este antrenantă (deși prefer jazz-ul un pic mai... free), personajele sunt plăcute (remarc prezența în distribuție a Oksanei Akinishina, protagonistă  acum multă vreme a filmului ”Lilya 4-ever”), iar unele momente coreografice (nu neapărat muzicale) sunt foarte reușite. Tăieturile de montaj dese au uneori efectul nedorit de a anula concentrarea privitorului și coeziunea secvențelor de dans/muzică, dar există și momente reușite, precum un montaj dinspre final care se năpustește asupra privitorului ca o avalanță de sunete, lumini și imagini. Cel mai interesant, pentru mine, a fost faptul că filmul nu a fost pe cât de family friendly mă așteptam să fie, deși secvențele mai explicite par să se poată scoate ușor pentru ca filmul să fie accesibil și unor privitori mai tineri.