Triptic Paul Verhoeven

„Tripticele” anterioare pe care le-am făcut au fost despre cineaști mult mai puțin notorii: Juraj Herz și Jessica Hausner. Totuși, în timp ce Paul Verhoeven este mult mai bine cunoscut pentru filmele sale americane, SF-urile ”RoboCop”, ”Starship Troopers” și, evident, ”Total Recall”, precum și pentru filmele sale mai provocatoare, nu neapărat mai bune, dar cu siguranță plăceri vinovate pentru unii - ”Basic Instinct”, ”Showgirls” sau ”Hollow Man”. Totuși, cele mai bune filme ale sale sunt și cele mai puțin cunoscute în alte țări decât Olanda sa natală. Îmi permit să scot în evidență ce găsesc eu fascinant la cele mai bune filme ale sale olandeze:

Turks fruit (1973)

Cu: Monique van de Ven, Rutger Hauer

Rating: 4/5

„Desfătări turcești” este un film care debordează de energie, umor, sexualitate și excese de tot felul. Bazat pe un roman care se citește în liceu în Olanda, filmul se poate lăuda ca fiind campionul național al box-office-ului. Rutger Hauer este un sculptor promiscuu care începe o relație fulminantă cu o tânără care este încă minoră. Ea îi servește și ca muză, cel puțin până în momentul în care ea rupe relația și nu mai vrea să audă de el. El o va regăsi însă în spital, unde aceasta va muri de leucemie. 

”Turks fruit” pare un răspuns la ”Love Story” și există multe asemănări între cele două filme. Dar structura nelineară și interpretările absolute ale celor doi actori din rolurile principale, precum și refuzul de a apela la sentimentalitate ieftină, preferând cinismul, sarcasmul și îndestularea fără vinovăție cu plăcerile pământești fac din al doilea film al lui Verhoeven o operă de pură plăcere cinematografică.

Soldaat van Oranje (1977)

Cu: Rutger Hauer, Jeroen Krabbé and Susan Penhaligon

Rating: 3.5/5

Un alt record, de data aceasta cel mai scump film olandez produs vreodată (dar și un succes comercial, reinventat ca musical etc.) Cu Rutger Hauer din nou în rolul principal, este povestea unor prieteni prinși în avalanșa celui de-al doilea război mondial. Brusc, problemele lor obișnuite (motociclete, femeile altora etc.) sunt înlocuite de trădări, suspiciuni și comploturi. Unii vor deveni colaboraționiști, alții luptători în Rezistență, iar apoi vor lucra pentru regina exilată în Anglia. Filmul este bazat pe memoriile adevăratului „soldat al Oraniei”, ceea ce îi oferă un plus de impact și dramatism.

După 30 de ani, Verhoeven va relua subiectul rezistenței anti-naziste în ”Zwartboek”, un film interesant, deși nu la fel de bun. Interesant este că Verhoeven nu privește lucrurile în alb-negru, chiar cu riscul de a rescrie istoria. Cei din rezistență - mai ales în „Zwartboek”, dar și în „Soldaat van Oranje” - nu sunt luptători pentru dreptate idealizați, așa cum sunt prezentați în alte filme. Ei sunt în pare parte oameni obișnuiți, cu defecte pe măsură, unii sunt evrei, alții sunt comuniști, alții sunt spioni. Personajele duplicitare predomină, iar cei mai mulți au și alte interese decât eliberarea patriei și lupta anti-nazistă.

De vierde man (1983)

Cu: Jeroen Krabbé, Renée Soutendijk

Rating: 4.5/5

„Al patrulea bărbat” este probabil filmul meu olandez preferat, eventual la concurență cu „Spoorloos” și „Karakter”. Cu siguranță cel mai nebunesc film făcut de un regizor care nu e străin de ciudățenii, „De vierde man” este greu de caracterizat. Este cu siguranță horror, dar și comedie neagră, thriller și, într-un fel, chiar melodramă. Încărcat de simboluri religioase, viziuni și trimiteri la Hitchcock pentru a mulțumi/provoca criticii, filmul este imprevizibil, șocant și un spectacol vizual. Jeroen Krabbé joacă un scriitor care este atras în plasa de păianjen (la propriu și la figurat) a unei blonde fatale reci interpretată de Renée Soutendijk, care vrea sau nu vrea să îl transforme într-o victima a pasiunii sale.

Dincolo de faptul că este realizat impecabil și este mult mai mult decât satisfăcător ca spectacol, „De vierde man” abordează teme interesante și, evident, foarte hitchcock-iene: teama de femei, vinovăția și transferul de vinovăție și dificultatea în a-ți accepta propria sexualitate (hetero- și homo-). Din păcate, aceste teme au dispărut și totul s-a transformat într-un simplu thriller (nu fără puncte de interes) când Verhoeven a reecranizat același roman al lui Gerard Reve ca ”Basic Instinct”.

Și încă o scurtă mențiune: „Turks fruit” și „De vierde man” sunt, ambele, filmate de Jan de Bont (care a avut și el o carieră interesantă ca regizor la Hollywood), iar contribuția sa a fost esențială pentru succesul filmelor. Mișcările dezinhibate de aparat din „Turks fruit” răspund nebuniei tinerilor, iar trucurile vizuale și unghiurile forțate din „De vierde man” accentuează nesiguranța spectatorului, care nu știe dacă privește evenimente reale, un coșmar sau simpla plăsmuire a unui scriitor prea imaginativ.

Triptic Jessica Hausner

 

Vroiam să fac mai multe triptice de-a lungul vremii, preferabil fiecare în jurul operei unui cineast mai obscur sau mai puțin cunoscut. Deocamdată, însă, singurul pe care l-am reușit a fost cel despre Juraj Herz, când am ales trei filme ale regizorului slovac pe care le văzusem recent și am încercat să trag anumite concluzii și să evoc paralele între ele, chiar dacă filmele erau diferite. Pentru al doilea triptic, însă, o propun pe cineasta austriacă Jessica Hausner, unde noțiunea de triptic se potrivește mai bine, pentru că aceasta nu a făcut decât trei lungmetraje până în acest moment. Acestea sunt:

Lovely Rita (2001)

Cu: Barbara Osika, Wolfgang Kostal

Rating: 4/5

Povestea unei tinere aflată la începutul adolescenței, care este surprinsă oscilând între viața de familie și primele experiențe sexuale, foarte inadecvate. 

Hotel (2004)

Cu: Franziska Weisz, Birgit Minichmayr

Rating: 3.5/5

O altă tânără, ceva mai în vârstă decât Rita, se angajează ca recepționistă la un hotel de munte, înlocuind o fată care a dispărut fără urmă.

Lourdes (2009)

Cu: Sylvie Testud, Léa Seydoux

Rating: 3.5/5

Un grup de pelerini, toți bolnavi, se află la Lourdes, sperând la o minune din parte Fecioarei. O tânără femeie (Testud), care suferă de scleroză multiplă, pare să se fi vindecat miraculos, stârnind reacții contradictorii printre camarazii săi.

Am văzut ”Lovely Rita” la prima ediție a TIFF, în 2002. Cred că a fost singurul film din competiție pe care l-am văzut la acea dată. Și m-a luat complet prin surprindere. Nici până în ziua de azi nu am înțeles bine povestea sau personajul, acestă tânără taciturnă, care încearcă să descopere viața în cele mai nepotrivite moduri. Dar, ca regizoare, Hausner este atât de sigură pe sine încât, cu toate întrebările și nedumeririle pe care filmele sale le lasă, deznodământul pe care îl dă poveștilor sale nu este decât concluzia logică a desfășurării acțiunii. 

Barbara Osika în ”Lovely Rita”

Câțiva ani mai târziu, ”Hotel” a rulat și el la TIFF, dar de data aceasta nu a fost selectat în competiție, iar cronicile (precum și nota de pe imdb.com) sunt destul de slabe. Așa că nu am văzut filmul decât mai târziu. Iarăși am fost surprins, dar de data aceasta de răspunsul prost pe care l-a avut filmul. Abordând același stil minimalist, în expectativă, Hauner creează o atmosferă foarte apăsătoare asupra personajului principal, tot feminin, tot ușor reprimată sexual, care este terorizată de colegii săi de serviciu care, brusc, par să nu o mai accepte, de amintirea celei pe care a înlocuit-o, de pădurea din jurul hotelului, de Grota Diavolului și de povestea vrăjitoarei care locuia acolo. Sigur, toate aceste motive sunt destul de comune unui thriller de groază, dar Hausner reprimă orice clișeu, iar absența sperieturilor și a unui deznodământ clar nu fac decât să sporească sentimentul de anxietate și teamă de ceea ce va urma. ”Hotel” este un film care mi-a plăcut, dar nu a reprezentat surpriza absolută care a fost ”Lovely Rita” (pe care mă gândesc că e posibil să îl supraevaluez, dar nu îmi pasă). Din punctul de vedere al stilului, al imaginilor, dar și al design-ului sonor, se observă o evoluție față de debutul ei regizoral.

Sylvie Testud în ”Lourdes”

Și asta ne aduce la ”Lourdes”, probabil cel mai împlinit film al lui Hausner (chiar dacă mie nu îmi place cel mai mult), având în distribuție o actriță cu potență și pedigree, Sylvie Testud (onorată pentru acest rol de Academia Europeană de Film, în decembrie). La fel ca și în filmul precedent, acțiunea se petrece în mare parte într-un hotel, dar punctele de interes sunt altele. Forța divină care a intervenit (sau poate nu) este ignorată, Hausner părând să fie mai preocupată de reacțiile personajelor sale. Unitatea grupului, toți sperând la o minune, este testată atunci când Christine (Testud) își revine. Unii sunt de partea ei, alții o invidiază. Reacțiile sunt la fel de împărțite și printre reprezentații clerului care acompaniază grupul. Dar, în final, toți o abandonează, când li se pare evident că este doar o însănătoșire temporară, iar Christine însăși pare resemnată. Stilistic, planurile lui Hausner devin mai lungi, mai concentrate asupra subiectului, dar continuă preocuparea pentru folosirea cât mai eficentă a decorurilor, care adesea sunt stilizate pentru a servi mai bine narațiunii (deși nu chiar la fel de mult ca în ”Hotel”).

Opera lui Hausner merită să fie descoperită. Chiar dacă fiecare film îți testează răbdarea, niciunul nu dezamăgește în final. Iar personajele feminine pe care scenariile austriecei le creează sunt unice și fascinante.

Triptic Juraj Herz

Acum câteva luni, când am văzut The Cremator, nu știam nimic despre acest Juraj Herz. Am încercat să repar această greșeală, așa că în ultimele zile am văzut trei dintre filmele sale, ca să pot avea o părere mai informată despre acest regizor (ceho-)slovac. Acestea sunt cele trei filme, în ordinea în care le-am văzut:

Morgiana
(Cehoslovacia, 1972)

Cu: Iva Janzurová, Josef Abrhám, Nina Divísková

Rating: 3.5/5

După o nuvelă de Alexander Grin, este povestea a două surori (interpretate de aceeași actriță, senzaționala Iva Janzurová), care moștenesc averea tatălui lor decedat. Convinsă că sora ei stă în calea fericirii sale, Viktoria (cea brunetă) se hotărăște să o otrăvească pe Klara. Este filmat superb, în culori vii și se remarcă folosirea de efect, dar moderată, a obiectivelor cu unghi larg, în special cele care reprezintă punctul de vedere al pisicii Viktoriei, care dă și titlul filmului - Morgiana. Ca toată opera lui Herz, este un film de atmosferă mai degrabă decât o poveste filmată, dar parcă sunt folosite, până la urmă, câteva artificii stilistice mai puțin inspirate. Oricum, reușește să te țină cu sufletul la gură până la final, încât astfel de critici parcă nici nu contează.

Upír z Feratu
(Cehoslovacia, 1981)

În engleză: Ferat Vampire

Cu: Jirí Menzel, Dagmar Veskrnová, Jana Brezková

Rating: 2/5

Cel mai slab și cel mai puțin potrivit (din punct de vedere) tematic cu restul tripticului. Aici este vorba despre un medic care bănuiește că o mașină se curse funcționează cu cumbustibil biologic pe care îl preia direct de la șofer (adică sânge, deci este vorba de o mașină-vampir). Filmul are un ușor substrat anti-comercialism, care pare un pic forțat și dintre caracteristicile lui Herz păstrează parcă doar umorul negru. Totuși, este ocazia unică de a-l vedea pe marele regizor ceh Jirí Menzel într-un rol în care nu credeam că o să-l văd vreodată (deși pare o variațiune pe rolul său din ”The Cremator”). Singura secvență remarcabila a filmului este coșmarul protagonistului, în care acesta este efectiv vampirizat de automobilul în cauză. 

Panna a netvor
(Cehoslovacia, 1978)

În engleză: Beauty and the Beast / The Virgin and the Monster

Cu: Zdena Studenková, Vlastimil Harapes, Václav Voska

Rating: 4/5

Bazat pe basmul clasic ”Frumoasa și bestia”, Herz creează un film fantastic superb, din nou mai mult un film de atmosferă decât o relatare a poveștii bine-cunoscute. Bestia lui Herz este o creatură înaripată, acvilină (spre deosebire de mult mai mamifera încarnare a acesteia din filmului lui Cocteau). Această înfățișare este parcă mult mai înspăimântătoare și mult mai penetrantă în conștiința privitorului.

Este dificil să pui o etichetă pe opera lui Juraj Herz. Cu atât mai mult cu cât a lucrat sub supravegherea unui regim opresiv. Acesta reunește filmul fantastic cu filmul romantic și cel de groază, rezultatul fiind întotdeauna surprinzător, terifiant și fascinant. Prin îngemănarea basmului cu filmul horror, Herz se relevă drept un văr (nu foarte) îndepărtat al lui Terry Gilliam (dar și al lui Walt Disney, fiindcă lumea uită adesea că acele desene animate clasice nu duc lipsă de momente de teamă și teroare autentice, chiar dacă happy-end-ul nu lipsește niciodată).

Imaginile sale sunt (aproape) unice, seducătoare, aducând a picturi. Într-un interviu, Herz îl numește pe Gustav Klimt ca principală sursă de inspirație artistică. Acest lucru nu pare evident, dar coafura Viktoriei în ”Morgiana” sau modul în care două personaje (de obicei doi amanți) sunt filmați într-o îmbrățișare evocă imagini create de Klimt. Dacă nu este un maestru al povestirii, Herz știe însă să folosească cu măiestrie decorurile și muzica, iar important nu este atât de multe ce se spune, ci ce te face acest ceva să simți.

Recurent în opera lui Herz este motivul dublului, în multiple reîncarnări: surorile din ”Morgiana” interpretate de aceeași actriță, sora geamănă a unei șoferițe din ”Upír z Feratu” sau chiar copia mașinii-vampir din același film, chipul Juliei din ”Panna a netvor” reflectat în portretul mamei sale etc. Acestui motiv i se adaugă schizofrenia personajelor: Rudolf Hrusínský în ”The Cremator” poartă îndelungi conversații făcând abstracție de interlocutori, surorile din ”Morgiana” au halucinații (pe lângă că par să fie manifestări ale aceleași personalități), Bestia din ”Panna a netvor” este terorizat de o voce sâsâitoare care îl îndeamnă să o ucidă pe Julie și îl convinge că este un ticălos, iar șoferița din ”Upír z Feratu” trebuie să se dea drept sora sea geamănă, moartă în realitate la o vârstă fragedă.