Topul cu filme românești

Cei de la filme-carti.ro propun, special de 1 decembrie, un top 3 al filmelor românești și au invitat mai mulți bloggeri să participe. Deși nu mă dau în vânt după această sărbătoare (mai ales când pică într-o zi de week-end), dacă este ceva în țara asta ce merită și trebuie promovat, acesta este filmul. So here we go! 

1. Reconstituirea (Lucian Pintilie, 1967) - mi-e dat să văd filmul ăsta la TV cam o dată la doi ani. Și este unul dintre filmele care devin din ce în ce mai bune cu fiecare vizionare. „Reconstituirea” este un film important nu doar fiindcă a fost interzis pentru poziția fermă pe care a luat-o împotriva sistemului, dar și pentru că a inspirat toate generațiile ulterioare de cineaști români care au propus un nou fel de neorealism. Revenind la filmul lui Pintilie, acesta încă impresionează la 45 de ani de la premieră prin exactitatea comentariului social și politic, prin caracterizările personajelor (evitând să facă din acestea simple caricaturi), prin forța interpretărilor (în special George Mihăiță și Vladimir Găitan, în cele mai bune roluri pe care le-au făcut vreodată) și - nu în ultimul rând - prin bogăția coloanei sonore, în care muzica veselă de la radio și scandările de la meciul de fotbal care se aud din îndepărtare nu fac decât să prevestească finalul tragic.

2. Moartea domnului Lăzărescu (Cristi Puiu, 2005) - pentru mine, acesta este filmul reprezentativ atât pentru anii în care a fost făcut cât și pentru cinematografia „practicată” de cineaștii români în acești ani. Deși s-au făcut și alte filme valoroase în această perioadă, nimeni nu s-a apropiat de forța și de precizia cu care Cristi Puiu prezintă această „descindere” în sistemul medical de urgență românesc. Dincolo de critica adusă acestuia, „Moartea domnului Lăzărescu” este un film în care, într-adevăr, sistemul este mai bolnav decât individul. Miza este demnitatea acestuia din urmă, care în ultimele momente ale vieții nu mai poate fi salvată oricât de binevoitori ar fi asistenta de pe salvare, șoferul sau medicii care acceptă, la 4 dimineața, să intre în operație. 

3. Croaziera (Mircea Daneliuc, 1981) - în încheierea acestui top deprimant, voi introduce acest film al lui Mircea Daneliuc, care a scăpat inexplicabil cenzurii comuniste. Este povestea unei croaziere pe Dunăre oferite drept cadou mai multor tineri cu rezultate excepționale în concursuri școlare (sau ceva de genul). Metafora centrală a filmului (comunitatea de la bordul vasului de croazieră se constituie încet-încet într-un regim totalitar) este atât de „transparentă” încât mă surprinde că autoritățile nu au ars pelicula, cu Daneliuc cu tot. Interpretări excepționale all-around, multe scene de reținut, dar și multe momente amuzante. Este impresionant cum atitudinea naturala, de rebeliune, a tinerilor pare să fie aproape înnăbușită la final, refrenul pe care aceștia îl cântă sugerând că sunt pregătiți să devină următoarea generație de „conducători”.

„Pădurea spânzuraților” (Liviu Ciulei, 1965)

Mențiuni excepționale, în ordine cronologică:
Independența României (1912) - primul lung-metraj românesc, făcut cu vreo 3 ani înainte de ”Birth of a Nation”.
La Moara cu noroc (1955) - un western deghizat sub formă de adaptare literară pentru liceeni. Am mai scris despre el aici. 
Pădurea spânzuraților (1965) - a cărui versiune complete restaurată o tot așteptăm de când ne-a promis-o Scorsese.
Nunta de piatră (1974) - candidat pentru locul 3 de mai sus, filmul este compus din două părți, variațiuni după Ion Agârbiceanu filmate de Mircea Veroiu și Dan Pița pe tema „alegoria moarte-nuntă”.
Proba de microfon (1980) - celălalt film cu adevărat mare al lui Mircea Daneliuc.

„O vară de neuitat”/„Un été inoubliable” (Lucian Pintilie, 1994)

Secvențe (1986) - trei vignette semnate de Alexandru Tatos, despre cinema și despre „omul nou”.
O vară de neuitat (1994) - Pintilie o filmează pe Kristin Scott Thomas. It's pretty awesome!
Marfa și banii (2001) - the one who (re)started it all!
4 luni, 3 săptămâni si 2 zile (2007) - despre care nu au mai rămas multe lucruri de spus.
A fost sau n-a fost (2006) - cred că acesta a intrat deja în „imaginarul colectiv”. 
Restul e tăcere (2007) - un film despre primul film din această listă suplimentară - and it's great!
Polițist, adjectiv (2009) - care conține cea mai tensionată scenă din istoria cinematografiei în care se citește un dicționar.

Galaxy Express 999 & Adieu Galaxy Express

Huh? What now?

E vorba de 2 filme de animație: 

 

Galaxy Express 999 aka Ginga tetsudô Three-Nine (Japonia, 1979)

Rating: 4/5

 

Adieu Galaxy Express sau, pe limba lor: Sayônara, ginga tetsudô Surî-Nain: Andromeda shûchakueki (Japonia, 1981)

Rating: 3/5

Regia: Rintaro (Taro Rin)

Voci: Masako Nozawa, Masako Ikeda

Bazate pe un serial de succes, aceste două lungmetraje urmăresc povestea lui Tetsurô Hoshino, un băiat care trăiește într-un viitor în care oamenii își pot cumpăra corpuri mecanice și să trăiască pentru totdeauna. Tetsurô se îmbarcă pe un tren intergalactic a cărui destinație finală este planeta care aprovizionează oamenii cu trupuri robotice gratuite. El vrea, în primul rând, să se răzbune pentru moartea mamei sale (vânată și ucisă de un conte robotizat), iar apoi să distrugă planeta oamenilor mecanici. O blondă misterioasă (și ușor deprimată), Maetel, îl însoțește în această călătorie. Partea a doua îl va regăsi pe Tetsurô ceva mai adolescent, prins într-un adevărat război între oameni și roboți, dar după ce primește un mesaj de la Maetel (sau poate nu de la ea) se îmbarcă din nou pe Galaxy Express. 

Pe parcursul călătoriilor sale, Tetsurô poposește pe mai multe planete, fiecare dintre aceasta având un alt decor (parcă fiecare rupt dintr-un alt gen hollywood-ian: western, film de epocă etc.), iar imaginația relizatorilor pare să nu cunoască limite. Lumile din ”Galaxy Express” conțin pirați spațiali, mausolee de gheață, tuneluri prin câmpuri de asteroizi, castele care călătoresc în timp etc. etc. etc. Între timp, decorul orașului Pământean Megalopolis este futurist și prefigurează filmul pe care Rintaro îl va realiza peste vreo două decenii, un anime foarte interesant  bazat pe capodopera SF a lui Fritz Lang, ”Metropolis”.

Cele două filme par inspirate de istoria filmului. Decorurile amintesc de filme fantastice, științifico-fantastice și de aventură de serie B, poate cu o oarecare nostalgie. ”Star Wars” ar putea fi o inspirație, mai ales fiindcă planeta oamenilor mecanici arată ca un fel de Death Star. La fel, ”2001” este adus în minte în imaginile unor nave spațiale sau în interiorul locomotivei care trage după ea trenul eponim. Mai impresionant este faptul că ”Galaxy Express 999” pare să prefigureze (deși nu chiar să inspire) câteva techno-noir-uri din deceniul următor, precum ”Terminator”, ”Tron” sau - dare I say it? - chiar ”Blade Runner”.

Sigur, structura narativă a celor două filme este ușor episodică (doar este o adaptare a unui serial de televiziune), dar nu este un element care să îți strice o eventuală vizionare continuă. Chiar dacă a doua parte este un pic cam lungă (iar introducerea în plot a unui tren-fantomă care transportă oameni care urmează să fie omorâți este cam nedelicată), odată ce ai terminat de urmărit povestea lui Tetsurô ai într-adevăr senzația că ai călătorit prin tot Universul și ai avut parte de aventuri extraordinare, iar aceasta este marea reușită a realizatorilor.

Triptic Juraj Herz

Acum câteva luni, când am văzut The Cremator, nu știam nimic despre acest Juraj Herz. Am încercat să repar această greșeală, așa că în ultimele zile am văzut trei dintre filmele sale, ca să pot avea o părere mai informată despre acest regizor (ceho-)slovac. Acestea sunt cele trei filme, în ordinea în care le-am văzut:

Morgiana
(Cehoslovacia, 1972)

Cu: Iva Janzurová, Josef Abrhám, Nina Divísková

Rating: 3.5/5

După o nuvelă de Alexander Grin, este povestea a două surori (interpretate de aceeași actriță, senzaționala Iva Janzurová), care moștenesc averea tatălui lor decedat. Convinsă că sora ei stă în calea fericirii sale, Viktoria (cea brunetă) se hotărăște să o otrăvească pe Klara. Este filmat superb, în culori vii și se remarcă folosirea de efect, dar moderată, a obiectivelor cu unghi larg, în special cele care reprezintă punctul de vedere al pisicii Viktoriei, care dă și titlul filmului - Morgiana. Ca toată opera lui Herz, este un film de atmosferă mai degrabă decât o poveste filmată, dar parcă sunt folosite, până la urmă, câteva artificii stilistice mai puțin inspirate. Oricum, reușește să te țină cu sufletul la gură până la final, încât astfel de critici parcă nici nu contează.

Upír z Feratu
(Cehoslovacia, 1981)

În engleză: Ferat Vampire

Cu: Jirí Menzel, Dagmar Veskrnová, Jana Brezková

Rating: 2/5

Cel mai slab și cel mai puțin potrivit (din punct de vedere) tematic cu restul tripticului. Aici este vorba despre un medic care bănuiește că o mașină se curse funcționează cu cumbustibil biologic pe care îl preia direct de la șofer (adică sânge, deci este vorba de o mașină-vampir). Filmul are un ușor substrat anti-comercialism, care pare un pic forțat și dintre caracteristicile lui Herz păstrează parcă doar umorul negru. Totuși, este ocazia unică de a-l vedea pe marele regizor ceh Jirí Menzel într-un rol în care nu credeam că o să-l văd vreodată (deși pare o variațiune pe rolul său din ”The Cremator”). Singura secvență remarcabila a filmului este coșmarul protagonistului, în care acesta este efectiv vampirizat de automobilul în cauză. 

Panna a netvor
(Cehoslovacia, 1978)

În engleză: Beauty and the Beast / The Virgin and the Monster

Cu: Zdena Studenková, Vlastimil Harapes, Václav Voska

Rating: 4/5

Bazat pe basmul clasic ”Frumoasa și bestia”, Herz creează un film fantastic superb, din nou mai mult un film de atmosferă decât o relatare a poveștii bine-cunoscute. Bestia lui Herz este o creatură înaripată, acvilină (spre deosebire de mult mai mamifera încarnare a acesteia din filmului lui Cocteau). Această înfățișare este parcă mult mai înspăimântătoare și mult mai penetrantă în conștiința privitorului.

Este dificil să pui o etichetă pe opera lui Juraj Herz. Cu atât mai mult cu cât a lucrat sub supravegherea unui regim opresiv. Acesta reunește filmul fantastic cu filmul romantic și cel de groază, rezultatul fiind întotdeauna surprinzător, terifiant și fascinant. Prin îngemănarea basmului cu filmul horror, Herz se relevă drept un văr (nu foarte) îndepărtat al lui Terry Gilliam (dar și al lui Walt Disney, fiindcă lumea uită adesea că acele desene animate clasice nu duc lipsă de momente de teamă și teroare autentice, chiar dacă happy-end-ul nu lipsește niciodată).

Imaginile sale sunt (aproape) unice, seducătoare, aducând a picturi. Într-un interviu, Herz îl numește pe Gustav Klimt ca principală sursă de inspirație artistică. Acest lucru nu pare evident, dar coafura Viktoriei în ”Morgiana” sau modul în care două personaje (de obicei doi amanți) sunt filmați într-o îmbrățișare evocă imagini create de Klimt. Dacă nu este un maestru al povestirii, Herz știe însă să folosească cu măiestrie decorurile și muzica, iar important nu este atât de multe ce se spune, ci ce te face acest ceva să simți.

Recurent în opera lui Herz este motivul dublului, în multiple reîncarnări: surorile din ”Morgiana” interpretate de aceeași actriță, sora geamănă a unei șoferițe din ”Upír z Feratu” sau chiar copia mașinii-vampir din același film, chipul Juliei din ”Panna a netvor” reflectat în portretul mamei sale etc. Acestui motiv i se adaugă schizofrenia personajelor: Rudolf Hrusínský în ”The Cremator” poartă îndelungi conversații făcând abstracție de interlocutori, surorile din ”Morgiana” au halucinații (pe lângă că par să fie manifestări ale aceleași personalități), Bestia din ”Panna a netvor” este terorizat de o voce sâsâitoare care îl îndeamnă să o ucidă pe Julie și îl convinge că este un ticălos, iar șoferița din ”Upír z Feratu” trebuie să se dea drept sora sea geamănă, moartă în realitate la o vârstă fragedă.