Yukinojô henge (Japonia, 1963)

Yukinojô henge

(Japonia, 1963)

Regia: Kon Ichikawa

Cu: Kazuo Hasegawa (x2), Fujiko Yamamoto, Ayako Wakao

Rating: 5/5

Cei care mai citesc pe aici știu, probabil, că nu dau „nota maximă”, „cinci din cinci”, decât foarte rar și că 4.5/5 este, în teorie, cel mai înalt calificativ pe care îl dau. ”Răzbunarea unui actor” este una dintre foarte puținele excepții, un film care nu poate fi încadrat în vreun gen, o operă transcende subiectul pe care îl prezintă, perioada în care a fost făcut și, sincer, chiar formatul cinematografic. În același timp, este un film  care abordează teme profunde, iar scheletul dramei este foarte shakespearian, dar nu este deloc greu de urmărit sau foarte serios, ci, din contră, entertaining, vioi, cu explozii de culoare și un pacing aproape perfect. 

Mai multe lucruri se întâmplă în „Răzbunarea unul actor”. Povestea interpretului de roluri feminine care vrea sa se răzbune pe oamenii de afaceri care i-au ruinat părinții alternează și se intercalează cu povestea unui hoț care fură de la săraci și dă la bogați. Ambele personaje sunt jucate de același actor, Kazuo Hasegawa, și sunt roluri cât se poate de diferite. Primul este foarte teatral, se bazează foarte multe pe machiaj și pe vocea subțire, în timp ce al doilea este mult mai modern, mult mai cinematic. Pentru fiecare rol, Hasegawa dezvoltă și un limbaj corporal aparte. Yukinojo, actorul, pare greoi și pe scenă se exprimă prin mișcările caracteristice pentru kabuki (sau cum se numește), dar este un adevărat „atlet”, precum o dovedește în scenele de luptă. Yamitaro, hoțul, are o postură mai impozantă, dar se mișcă mult mai natural. 

Mai multe alte subplot-uri sunt schițate, dar ceea ce le unifică pe toate sunt temele principale ale filmului: corupție, trădare, răzbunare, foame de avere, cu un pic de comentariu social pe alocuri etc. Însă, luat în ansamblu, „Răzbunarea unul actor” este un film despre film, teatru, actorie, arta povestirii și punctele în care acestea se întâlnesc. Stilul în care filmul este făcut (tăieturi de montaj rapide, culori vii, contrastante, unghiuri de filmare și încadraturi inedite, suprapuneri de imagini, decoruri simple care câteodată dispar, fiind înlocuite de un fundal negru sau monocrom) ne face să reevaluăm posibilitățile cinematografiei ca artă vizuală și ca mediu narativ.

Nu am mai văzut decât un singur film de Kon Ichikawa, ”Tokyo Olympiad”, senzaționalul său documentar din 1965, montat ca un thriller de proporții. „Răzbunarea unul actor” este mai greu de catalogat.. este în același timp reprezentație teatrală, montaj experimental, un clasic „thriller” despre răzbunare, horror/thriller psihologic, artă poetică, film cu samurai, poveste de dragoste tragică și câte și mai câte...

Dog Star Man - English Language Review

Dog Star Man  

(USA, 1962 - 1964)

by Stan Brakhage

This is the first installment of a new series I'm hoping to work on regularly - "American Experimental", about avant-garde, experimental and underground movies made in the United States. And it seems fitting to begin with the work of Stan Brakhage, a man who is almost synonymous with the avant-garde of the last half a century. His carrer began in the late '50s and ended with his death, in 2003. He is recognized as one of the most influential American filmmakers.

"Dog Star Man" is a 75-minute work that is, essentially, a collection of five shorts, called "Prelude", "Part I", "Part II", "Part III and "Part IV". Although it tells the story of a man (played by Brakhage himself) climbing a mountain in the company of his dog, the film doesn't have a real narrative. It's visual style is based of the fast-paced editing of very such images as: solar explosion, the surface of the moon, nude bodies, a new-born baby, the mountainous landscape of Colorado, various organs and tissues and, of course, scratches on film and abstract flashes of light. Brakhage uses very diverse techniques: from time-lapse cinematography, to slow-motion (mostly in "Part I"), first person shots from the point of view of the main character, hand-held cinematography, microscope shots, multiple exposures, archive footage of the outer-space and, most importantly, the superimposition of several rolls of film (two in the "Prelude", four in the last part). "Dog Star Man" is completely silent: no dialogue, no sound effects, no music...

It is only through images and editing that Brakhage takes us to the ideas that he is interested in. What started as a simple project (as he himself called) becomes a dense, abstract and important work of art that touches on serious themes: Man's place in the Universe, between the biology he cannot elude and the stars he looks towards, the meaning of life, the History of Man etc. The man in the picture keeps climbing the mountain, even though he keeps slipping in the snow, but in the end he falls down ans is rescues/helped by his dog. The last three parts a more condensed than the others and make their point more clearly: "Part II" shows us a newborn's first violent reactions to the world he just arrived in, "Part III" is a celebration of the flesh, where naked bodies converge and tissues are soaked in pulsating blood and "Part IV" is a sort of a synthesis of the entire work.

"Dog Star Man" is not an easy watch, but it's importance cannot be underestimated. It is a complex work, that Brakhage himself turned into a four-hour film ("The Art of Vision") without adding a single new shot, by simply rearranging the rolls of film that are superimposed in "Dog Star Man". The movie is difficult, but what it asks of his audience is only to have patience and try to see beyond the images, and to decipher the meaning of the film in their one way.

”American Experimental” - Dog Star Man

Dog Star Man  

(SUA, 1962 - 1964)

by Stan Brakhage

Stan Brakhage este aproape sinonim cu avangarda anilor '60, chiar dacă a continuat să lucreze până la data morții sale, în 2003. ”Dog Star Man” este una dintre primele sale opere și una dintre cele mai importante. În esență, este vorba despre o colecție de 5 scurt-metraje, cu titluri simple: „Prelude”, „Partea I”, „Partea a II-a”, „Partea a III-a”, „Partea a IV-a”. În întregimea ei, opera este ambițioasă și aventuroasă. Încă din „Preludiu”, Brakhage suprapune două role de film, cadrele sunt tăiate la fiecare secundă, imaginile pe care le vedem sunt diverse și cu greu reușim să le descifrăm: explozii solare, suprafața lunii, trupuri nude, animale, flash-uri de lumină, țesuturi umane în sânge sau la microscop.

„Partea I” este ceva mai convențională. Apare ceva mai clar definit așa-zisul personaj principal al filmului, un bărbat (jucat chiar de Brakhage) care urcă un munte înzăpezit din Colorado, alături de câinele său (de unde, poate, vine și titlul), numai pentru a se prăbuși înspre final. „Partea a II-a” este mai scurtă, centrată în jurul unui nou-născut, a cărui prime percepții pe această lume sunt redate printr-un nou montaj frenetic. În „Partea a III-a”, Brakhage suprapune trei role de film, predominând trupuri goale (Brakhage și soția sa), iar în ultima parte, ”Dog Star Man” ajunge la paroxism, patru role de film suprapunându-se cu aceleași imagini frenetice care au dominat filmul până acum: omul și câinele său, organe, un nou-născut, trupurile goale ale părinților săi, cosmos-ul, organe și lumini abstracte.

Pus astfel cap la coadă, ”Dog Star Man” nu are mai mult de 75 de minute. Însă, folosind exact același material, fără să adauge alte imagini, Brakhage a construit, prin desfășurarea rolelor de film sau re-suprapunerea lor în diferite combinații, un alt film de peste 4 ore - ”The Art of Vision”. Se poate deduce de aici extraordinara densitate a operei de față. ”Dog Star Man” îmi amintește de o simfonie, nu doar prin faptul că este segmentat precum una, ci și pentru că suprapunerea rolelor de film mă face să mă gândesc la diferite linii melodice, care co-există într-o simfonie. Singura problemă este că ochiul uman nu este la fel de antrenat ca urechea, dar tocmai pe acest lucru mizează Brakhage. Filmele sale se adresează unui public educat în artele vizuale sau, măcar, unuia dispus să încerce să vadă dincolo de montajul anarhic și să încerce să descifreze imaginile sau să le dea o interpretare proprie. Tehnicile vizuale folosite sunt vaste: de la slow-motion sau time-lapse, la imagini de arhivă inserate, filmări la microscop, expuneri multiple, manipularea directă a imaginilor (desene sau scrijelituri) etc. etc. etc.

”Dog Star Man” vorbește despre teme foarte serioase: locul omului în Univers, undeva între biologic și cosmic (sugerat încă din titlu), istoria omenirii, sensul vieții etc. Brakhage ne conduce spre aceste teme prin „simpla” montare a imaginilor, filmul său fiind complet mut, fără niciun cuvânt vorbit, niciun efect sonor și fără muzică. Descris astfel, ”Dog Star Man” pare un film rezervat unui grup limitat de cinefili și curioși. Dar cred că impactul său (sau a operei lui Brakhage și a contemporanilor săi) nu trebuie subestimată. Filme diverse, de la ”2001” la ”Se7en” sau ”Eternal Sunshine of the Spotless Mind” par în unele momente să privească cu admirație înspre ”Dog Star Man”. Iar datorită carierei sale academice (la Universitatea din Colorado), lui Brakhage îi datorăm, printre altele, și ”South Park”!

Ikarie XB 1 (Cehoslovacia, 1963)

Ikarie XB 1

(Cehoslovacia, 1963)

Regia: Jindrich Polák

Cu: Zdenek Stepánek, Frantisek Smolík, Otto Lackovic

Rating: 3.5/5

Într-un viitor îndepărtat, 40 de oameni se îmbarcă pe naveta spațială Ikarie XB 1, cu destinația Alpha Centauri, unde speră să găsească o planetă pe care există viață. Călătoria este însă presărată cu evenimente stranii. O întâlnire cu o navetă din secolul XX eșuată în afara sistemului solar evocă două dintre flagelele acestei epoci: gazul letal și armele nucleare. În apropierea destinației, naveta și echipajul intră în sfera de influentă a unei Stele Întunecate, iar odată scăpați de aceasta, unul dintre membrii echipajului înnebunește și pune în pericol viața tuturor colegilor săi.

Într-o vreme în care SF-ul american era relegat seriei B, iar filmele ieftine din această categorie erau foarte rar mai subversive decât simpla exploatare a unei spaime ale epocii (de exemplu, criza rachetelor cubaneze), cehii răspund cu această alegorie politică acidă deghizată în aventură spațială, de o inventivitate vizuală impresionantă (filmat în Cinemascope, într-un alb-negru care profită de contrastele puternice ale luminilor din interiorul navei și întunericul spațiului, plus câteva filmări din mână care accentuază tensiunea și delirul unor scene). Nu este un film perfect. Calitatea efectelor speciale lasă de dorit, viziunea asupra viitorului este simplistă (sau cel puțin indecisă), dar regretul cel mai mare pe care îl am este că nu este corect din punct de vedere științific și, în consecință, greu de luat în serios în anumite momente (orice imagini în care naveta spațială se mișcă ca legată de sfori prin spațiu, robotul defectuos etc.)

”Ikarie XB 1” explorează alienarea, agresiunea omului împotriva omului, este un studiu al comunităților aflate în izolare și o condamnare a practicilor politice ale vremii, a totalitarismului și a genocidului. Este ca o combinație dintre ”Solaris”, ”Silent Running” sau ”Alien”, cu mențiunea că le precede pe toate acestea. Până și ”2001” pare să se fi inspirat din anumite scene, ceea ce nu poate decât să crească fascinația pe care acest film o provoacă.